„ Cred că mă caracterizează un anume tip de feminitate, oarecum pierdută azi. O căldură, o tandreţe chiar, un fel de senzualitate desprinsă de pământ ”, spune pictorița Diana Brăescu, restauratoare și profesoară, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Duminică. 21 mai, de la ora 22.oo, TVR Cultural difuzează un nou episod al emisiunii „Biografii necesare”.
Un articol de Ileana Ploscaru Panait, realizatoare și producătoare „Biografii necesare”
Am pătruns încet în atelierul Dianei Brăescu, cu paşi timizi, fără zgomot, ca să nu deranjăm fiinţele de aer pe care le desenează pe pânzele sale mari, ca nişte cearşafuri albe care-şi aşteaptă voalurile de culoare trasparentă. Un exerciţiu al minţii, al inteligenţei inimii, al mâinii sigure ce trasează arhitecturi compoziţionale bine studiate, prin care artistul exprimă o stare şi un mesaj ce transcend realitatea imediată.
Pictoriță monumentalistă, familiarizată cu tehnicile picturii de frescă şi meşteşugului restaurării, Diana Brăescu a transferat firesc în pictura din atelier multe dintre mijloacele ce îi erau familiare din intervenţia pe perete. Întinderea şi sclivisirea frescei, o suprafaţă nobilă ce poartă atingerea mâinii pictorului, o catifelare şi o fineţe ce îmbie la o intervenţie directă şi sigură, glasiul suprapus, atât de diafan şi transparent, care suportă adăugarea straturilor succesive de culoare datorate tehnicii picturii cu ou, contrastul dramatic obţinut prin inserţia unor suprafeţe rugoase, texturi diferite, grafia ca de gravură cu o linie de o supleţe ce caracterizeză desenul fiecărei lucrări, toate poartă marca inconfundabilă a unui artist de o mare sensibilitate şi de o rafinată spiritualitate.
„Practic suprapunerile de la subţire la gras. Tempera îngrăşată cu ou, o tehnică foarte veche care ne-a fost predată la şcoală de profesorii noştri, ce au un respect deosebit pentru păstrarea reţetelor vechi, care şi-au probat peste secole rezistenţa. Gândiţi-vă doar la pictura murală de la Voroneţ, unde lucrau pe şantierul de restaurare profesorii Boldura şi Dan Mohanu.
O delegaţie de restauratori italieni fusese invitată să asiste echipa de la noi şi aceştia recomandau folosirea acrilicului. Era un material mai nou, cu o rezolvare mai rapidă, dar care nu era suficient testată şi, oricum, contrară tehnicii de frescă. Spre onoarea lor, restauratorii noştri au refuzat o astfel de intervenţie şi s-a dovedit nu peste mult timp câtă dreptate au avut. Aşa că sunt bucuroasă că am învăţat de la cei mai buni. Le mulţumesc pentru asta; şi eu, la rândul meu, ca profesor, le predau copiilor în aceeaşi manieră. Nu trebuie să pierdem nimic din tehnicile vechi’’, explică artista.
Diana Brăescu este pictoriță, restauratoare şi profesoară. Absolventă a Institutului de Arte în anii ’80, la secţia de pictură monumentală, ea face parte dintr-o generaţie care-şi culege acum, pe bună dreptate, recunoaşterea pe care o merită. Mai multe premii i-au răsplătit excelenţa, dintre care amintim doar pe cele din 1993, 1999 şi 2002 la „Saloanele Moldovei”, la Bacău, şi, ulterior, la Chişinău sau, în 1998, Premiul pentru Excelenţă la Salonul de toamnă „Art Addiction”, Palazzo Correr, Italia. Printre reperele expoziţionale ale Dianei Brăescu se numără cele zece expoziţii personale, participări la expoziţii de grup, saloane şi târguri internaţionale de artă, în tabere de creaţie şi simpozioane. Lucrările sale se regăsesc în colecţii de stat şi private din România şi din străinătate.
„De la Vasile cel Mare, primul meu „profesor” din facultate, am învăţat să citesc imaginea. Ne cultiva abilitatea de a fi disciplinaţi, de a vedea dincolo de ramă, de a intra în laboratorul artistului pe care îl studiam. De la el am deprins rigoarea, compoziţia, studiul după maeştri. De la Petre Achiţenie, care era un pictor de biserici foarte cunoscut, am învăţat ce înseamnă să lucrezi cu patos, cu bucurie, să pui acolo, pe pânză sau pe perete toată energia ta. Şi, am mai deprins ceva: să nu mă sperii de suprafeţele mari. Să lucrez liber. Cu energie şi imaginaţie. Cele două direcţii s-au combinat fericit în formarea mea ca artist’’, arată Diana Brăescu.
Este o artistă care a ştiut, de la bun început, să exploateze materiale şi tehnici foarte diferite, cărora însă le-a găsit elementul comun: o coloristică îndrăzneaţă, un fir savant al naraţiunii desenate, accente de aur pe sticlă, poveşti al căror personaj principal este chiar ea, în variate roluri care ne fac să înţelegem că universul său artistic nu poate exista în afara ei.
Solară, vitală, tensionată de iluzia unei picturi ce pare a exprima un anume tip de fragilitate, puterea Dianei Brăescu rezidă din căutarea conştientă şi îndărădnică a propriului eu plastic. Fără compromisuri, a studiat şi exersat zi de zi soluţii ce au condus-o spre o stilistică foarte personală şi cuceritoare. Un amestec savant de afinităţi culturale, cultivat temeinic prin studiul istoriei artelor şi interesul pentru simboluri, conturează un univers liric îmbogăţit pe parcursul celor mai bine de patru decenii de creaţie.
Diana Brăescu vede lumea dintr-o cu totul altă perspectivă, ale cărei înţelesuri scapă de cele mai multe ori unei percepţii obişnuite. Pentru că ea – ca mulţi alţi artişti - are capacitatea de a se exprima cu talent, intuiţie şi exerciţiu, prin mijloace care nu sunt la îndemâna oricui. Îmbogăţită prin cunoaştere şi profundă spiritualitate, interogaţia permanentă pe care o adresează cotidianului nu vine din actualitate, ci reface o călătorie mult mai lungă, în care succesiunea vremurilor străvechi lasă urme adânci.
Vechile civilizaţii ale Indului, etruscii, Roma antică, parthenonul Greciei, romanticii joacă un rol major în creaţia sa. Diana Brăescu are abilitatea de a prelua din simbolistica şi idealul de frumuseţe al vechilor maeştri şi de a le transpune în propria creaţie, adăugând interogaţii grave şi introspecţii personale dramatice.
Tensiunea picturii sale este construită pe dualitatea dintre întrebări şi răspunsuri. Interogaţii radicale, existenţiale. Răspunsuri plastice ce transpar de sub un văl iluzoriu şi strălucitor, a cărui cromatică efervescentă şi luminoasă poate induce de cele mai multe ori în eroare.
„Caut mereu. Pot spune că «mă caut ». Pictura mea aduce aminte de pictura murală, prin tehnicile pe care le folosesc, dar pe pânză sunt liberă. Pot să experimentez. Pot să combin. Pot să şterg, să revin, să refac. Îmi place mult să desenez. Încă îi studiez pe etrusci, pe babilonieni, pe greci. O perfecţiune care îţi taie respiraţia. O sursă permanentă de inspiraţie. Apoi, natura. Plein-air-ul. Sunt sedusă de peisaj dar, în felul meu, nu ca reprezentare. Explorez. Chipurile şi trupurile din picturile mele sunt tot atâtea variante ale propriei mele spiritualităţi, fără a fi autoportrete’’, explică artista.
Departe de mitul lui Narcis – cel îndrăgostit de propria persoană oglindită în ochiul înşelător al oglinzii – tocmai pentru că vederea din interior nu este nici pe departe mulţumitoare, Diana, zeiţa vânătorii, se caută mereu pe sine, într-o perpetuă tentaţie a perfecţiunii.
R: Ce te particularizeză faţă de alţi confraţi?
Diana Brăescu: Cred că tipul de feminitate. O căldură, o tandreţe chiar, un fel de senzualitate desprinsă de pământ. Asta cred că transpare din tot ceea ce fac. Dintotdeauna.
Urmăriți emisiunea mai jos:
Emisiunea „Biografii necesare” poate fi urmărită la TVR Cultural, duminică, 21 mai, de la ora 22:00 (reluare miercuri, 24 mai 2023, ora 5:30) şi la TVR+.
