TVR Cultural a redifuzat duminică, 3 martie, de la ora 22.00, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV, și Letiția Oprișan - pictoriță, graficiană, poetă și membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Profesionişti. Discuția a fost înregistrată în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.
Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea și producătoarea „Biografii necesare”
În micul atelier din strada Doamnei unde aveam întâlnire, după mulţi, mulţi ani, cu Letiţia Oprişan am regăsit o atmosferă cum mai încercasem doar în primii ani de facultate. Îmi era dor de un astfel de spaţiu înţesat cu şasiuri, rame şi tablouri, dominat de mirosul acela specific de pigmenţi şi de lianţi de pictură, de lumina difuză şi misterioasă ce deconspira din loc în loc un colţ de şevalet sau o îmbulzeală de instrumente de lucru. Printre ele, silueta gracilă şi energică a prietenei mele, care ne aşteptase cu mare nerăbdare şi emoţie.
„M-am născut în primul rând cu o dimensiune culturală. Cu o incomensurabilă necesitate de cunoaştere”, mărturisea Letiţia Oprişan, într-una dintre conversaţiile noastre anterioare întâlnirii de la atelier.
Letiţia Oprişan a văzut lumina zilei pe plaiuri moldave, pe Valea Zeletinului, unde a copilărit şi unde musteşte o vână de har. Podu’ Turcului pare, şi azi, la fel ca şi atunci când era copil, o cetate strivită între dealurile de lut; doar că mintea ei iscoditoare săpa galerii în lutul acela prăfos, care, când ploua, devenea o materie vie. Pe el scrijelea primele desene şi săpa galerii ale sufletului, ce aveau să devină din ce în ce mai adânci. Din ele ţâşnea inspirația, în toate culorile curcubeului. Cu zestrea aceea a plecat mai departe să descopere şi, poate, cine ştie, să cucerească lumea.
Ileana Ploscaru Panait: De când ţi-ai dat seama că ai talent? Ţi-a spus cineva care observa ce mâzgăleai tu pe pământul ud din curte?
Letiţia Oprişan: Dintotdeauna am intuit că mă deosebesc de alţi copii de pe uliţă. Dar nu ştiam că şi există o şcoală pentru asta. O şcoală unde să se predea desenul. Mama m-a înscris la Bârlad la un liceu de finanţe. Dar eu activam la gazeta de perete, unde afişam tot felul de caricaturi însoţite de texte destul de acide.
Ileana Ploscaru Panait: De atunci se afirma şi interesul pentru versuri?
Letiţia Oprişan: Da. Scriam cu mare uşurinţă. Tata m-a certat că prea ieşeam în faţă şi nu se cuvenea pentru o fată ce venea de la ţară să aibă asemenea ambiţii. Dar eu am continuat. Nu m-am lăsat.
Se înţelege că această zestre de sensibilitate, acest instinct al culorii ce curge ca sângele prin vene, răvăşitoarea dorinţă de descătuşare, forţa de a lupta pentru visurile sale au definit-o încă de la început.
Letiţia Oprişan este o artistă a generaţiei ’70, studentă a maestrului culorii Alexandru Ciucurencu. A debutat în 1969. În 1975 a devenit membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar din 2000 şi a Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Profesionişti.
Ileana Ploscaru Panait: Până la urmă, cum ai ajuns la Bucureşti, la secţia de pictură a Institutului de Arte Plastice?
Letiţia Oprişan: Mie mi-a plăcut iniţial la sculptură, dar Boris Caragea, care ne era profesor, ne-a pus să cioplim nişte blocuri mari, imense de piatră. Am încercat, dar, până la urmă, mi-am dat seama că nu-i de mine.
Ileana Ploscaru Panait: Nu puteai să faci faţă fizic. Era o muncă pe care n-o puteai cuprinde?
Letiţia Oprişan: Da. Îmi sărea dalta cât colo. Nu aveam putere să ridic sculele alea mari şi grele. Aşa că m-am hotărât să mă mut la pictură. Dar nu ştiam mare lucru. Toată speranţa mea era în formarea în cadrul şcolii.
Ileana Ploscaru Panait: Cine ţi-a fost profesor?
Letiţia Oprişan: Alexandru Ciucurencu. El m-a selectat. Eram tare mândră pentru că eram singura fată şi eram foarte puţini: șase, șapte studenţi. Am intrat prima din peste o sută de candidaţi. Ciucurencu m-a îndemnat să lucrez în culori tari. El a văzut că am în mine acest instinct. Culoarea în pictură e fundamentală. Tot el ne îndemna să lucrăm continuu. Ne-a strunit foarte bine. Eu făceam multe, multe lucrări mici, pe hârtie. Niciodată nu puteam să le reproduc pe format mare. Aşa că lucram mape întregi de picturi mici şi, uneori treceam şi pe pânze de mai mari dimensiuni. Pânzele erau scumpe. Culorile, la fel.
Ileana Ploscaru Panait: Şi abordarea ta abstractă?
Letiţia Oprişan: Să ştii că am făcut şi studiu. Dar, cum am terminat facultatea, am trecut la abstract. Prima mea expoziţie personală a fost de grafică în acestă manieră, abstractă. Mulţi nu au înţeles.
Factura plasticii sale – impetuoasă, cu o coloristică, unii ar numi-o „sălbatică”, dar surprinzătoare şi atât de greu de definit ca armonioasă, cât şi prolificitatea sa extraordinară fac din Letiţia Oprişan - în cei peste 50 de ani de carieră şi peste 5.000 de lucrări de grafică, pictură, şi, nu în ultimul rând, prin cele opt volume de poezie apărute până acum, precum şi prin cele peste 25 de expoziţii personale -, un reper de valoare şi longevitate creatoare.
Mărturisesc că m-a incitat întodeauna trăirea ei absolută. În existenţa de zi cu zi, Letiţia Oprişan a ştiut întotdeauna „să vadă” ceea ce multora le scapă: o anume vibraţie a vieţii, ce poate căpăta, sub penelul unui artist, un sens cu totul aparte. Iar ea face parte dintre aceia puţini care au reuşit să scormonească dincolo de suprafaţa superficială şi să redea esenţa. Trăieşte cu şi pentru ceea ce face. Când nu pictează, scrie. Lucrează frenetic, fără oprire, cu o uşurinţă demnă de invidiat. Nu-şi pregăteşte cu nimic picturile sau desenele. Energia ei se revarsă pur şi simplu în culori tari, primare, aşternute prin gesturi largi, spontane, ghidate însă de un simţ înnăscut al armoniei şi proporţiilor, de un exerciţiu îndelung, de o lipsă de inhibiţie şi de o înlănţuire firească a ideilor.
Preocupările ei sunt desprinse de studiul naturii. Este de părere că natura este de neimitat. Are acea forţă şi frumuseţe, acea putinţă de subjugare, încât artistul se poate rătăci cu uşurinţă printe detalii care îl determină să piardă esenţa. Pentru Letiţia Oprişan, prioritară este căutarea, elementul de noutate descoperit în timpul lucrului, ideile ivite şi rezolvările artistice. În acest fel, nu se simte legată de un loc anume. Este liberă, poate lucra oriunde, oricât, pentru că lumea sa este arondată fiinţei şi sensibilităţii ce o ghidează fără oprelişti.
Pictează frenetic, impulsiv şi, totuşi, foarte cerebral. Figurativ sau abstract, alb/negru în grafica de şevalet sau gravură, în tehnici mixte şi în culori puternice de ulei, acril, culori de apă şi tipografice, Letiţia Oprişan şi-a conturat un stil distinct: „Sigur, (…) picturile mele, în culori tari şi sonorităţi luminoase, sunt greu de suportat de către oamenii mai blajini”.
Nu face niciun efort în a se exprima în felul acesta. Urmeză o necesitate interioară. Experimentează continuu. Rutina o încurcă şi o inhibă. Creativitatea ei este mereu proaspătă, îmbogăţită prin căutări şi descoperiri care o fac fericită şi motivată să continue.
În expoziţia personală din 2002, regretatul critic şi istoric de artă Octavian Barbosa nota: „Pictura Letiției Oprișan este argumentul cel mai valid că resursele de înnoire ale artei se află în ea însăși; (…) Letiţia Oprişan este un pictor modern prin calitatea discursului plastic. (…) În asta constă meritul cardinal al artei sale, ce se dezvoltă cu dezinvoltură într-un spațiu al freneziei cromatice de-a dreptul cuceritor.
Artista este posesoarea unui instinct pictural excepţional, care, cu timpul, și-a decantat individualitatea stilistică, s-a rafinat și s-a ordonat în sintaxe plastice de o surprinzătoare prospeţime și îndrăzneală asociativă”.
La vârsta senioratului, Letiţia Oprişan demonstrează că energia vitală a unui om, dar mai ales a unui artist, vine din vocaţia creaţiei, dintr-o disciplină cultivată întreaga viaţă şi, mai ales, din dăruirea cu care trăieşte pentru arta sa, cu care-şi crează propriul univers atât de optimist şi tonic. Nu a putut niciodată să se exprime în surdină.
Când nu pictează, scrie poezie, ascultă muzică, îşi adună cu sârguinţă notaţiile şi impresiile editate în cărţi frumoase, ilustrate cu picturile şi desenele sale. Nu lasă niciodată spiritul să lâncezească. Este de părere că artiştii sunt printre puţinii muritori care pot să lucreze până la capătul vieţii. Nu se pensionează. Nu există odihnă sau plictis. Doar emoţie.
Ileana Ploscaru Panait: Mă bucur că te-am găsit azi la atelier. Ce aveai în plan?
Letiţia Oprişan: Oricum veneam. Ştii eu mă simt tot timpul la mila îngerilor.
Ileana Ploscaru Panait: Cum adică?
Letiţia Oprişan: Când scriu, când pictez. Simt o inspiraţie ce nu-mi dă pace. Încă nu am vărsat tot sacul. Simt că totul este deschis. Că pot face orice. Nimic nu mă reţine. Şi mă simt în largul meu. Mereu.
***
Urmăriți dialogul mai jos:
*** Ediția a fost difuzată în premieră la TVR Cultural în 3 decembrie 2023. Este redifuzată duminică, 3 martie 2024, de la ora 22.00, joi, 7 martie, de la ora 23.30 și sâmbătă, 9 martie, de la ora 08.00.
