Care sunt urmările închiderii minei de aur de la Baia de Arieş, cu aproape 20 de ani în urmă? Din ce trăiesc acum oamenii locului? Care sunt perspectivele lor? „Dosar România” a deschis un nou sezon, duminică, 19 martie, de la ora 18.00, la TVR 1.
Baia de Arieş, orașul unde, cândva, munceau peste 5000 de români pentru a scoate tone de aur din munţi, trăieşte astăzi doar din amintiri. După aproape 20 de ani de la închiderea minei, în orașul Baia de Arieș, cele mai multe dintre clădirile de care întreaga comunitate şi-a legat existenţa prin activitatea minieră păstrează doar rămăşiţele fostelor exploatări.
Realizatorul TVR Maria Cristina Țilică şi echipa „Dosar România” au fost la faţa locului, pentru a afla de la minerii care scoteau aur din munții României și de la localnici ce repercusiuni sociale a lăsat decizia de închidere a minei și cum a abandonat statul român o afacere care ar fi putut să aducă miliarde de euro la bugetul țării. Am aflat mai multe duminică, 19 martie, de la ora 18.00, într-o ediţie în premieră „Dosar România”, la TVR 1.
Ioan Oltean, unul dintre foștii angajați ai minei de aur de la Baia de Arieș a vrut să preia o parte din activele minei, pentru a crea locuri de muncă foștilor săi colegi, dar s-a lovit de indiferența autorităților de la București. „Am primit un telefon de la unul dintre directori și mi-a spus că o să vină să discutăm. Nu a mai venit nimeni, niciodată. Am tras concluzia că nu îi interesa să fim salvați. Eu aș fi dat de lucru la 130 - 140 de mineri, foști angajați”, spune cu amărăciune Ioan Oltean.
Trăind o viaţă întreagă în vecinătatea minei, Ioan Oltean are propria sa opinie privind stoparea activităţii miniere la Baia de Arieş: „Eu cred că minele de aur au fost închise de cineva din afara României, nu din România, asta este clar! Acuma, că sunt rezerve de aur, asta este sigur, pentru că Nicolae Ceaușescu a vrut să facă patru uzine de aur. Înseamnă că aveau informații clare că este zăcământ de aur, dar am aflat ulterior că cineva din anturajul lui l-ar fi sfătuit să nu le dea în folosință, pentru că se folosea cianură și majoritatea bărbaților din Baia de Arieș, colegi, vecini au murit la 45, 50 de ani.”
Fostele intrări în minele de la Baia de Arieș, orașul cu amintiri din aur, par acum nişte cicatrici cenuşii ale muntelui, spre care unii dintre localnici privesc cu regret.
Şi Ioan Jeflea, fost inginer la mina de aur Baia de Arieş, îşi aminteşte dezamăgirea resimţită la închiderea minei: „Sunt omul care nu plânge la orice, dar când s-a oprit activitatea la mina de aur mi-au dat lacrimile. Și nu știu dacă mă credeți, dar, în momentul în care am venit în uzină, se lucra la uzina de preparare și era cu foc continuu, nu se oprea nici duminică, nici de Paște, nici de Crăciun! Utilajele funcționau continuu și, dintr-o dată, oprindu-se activitatea, vă dați seama, nu se auzea niciun zgomot! A fost greu...”
Mulţi oameni au rămas fără serviciu şi nu au avut nici suficientă vechime în muncă sau vârsta necesară pentru a se putea pensiona. Singura fabrică din oraş este cea de confecţii, unde lucrează 250 de muncitori, majoritatea femei, nevestele foștilor mineri. Celelalte locuri de muncă sunt în servicii, comerţ şi la instituţiile de stat, primărie şi şcoli.
Traian Pandor, primarul Băii de Arieș, nu pare, din păcate, să găsească soluţii: „Noi suntem defavorizați din mai multe părți, trenul nu mai funcționează (înainte funcționa mocănița), nu avem gaz, suntem departe de autostradă, de orașul Alba Iulia, de orașul Deva, de orașul Cluj, care se află la aproximativ 100 km de Baia de Arieș”, spune el.
Exploatările au fost naţionalizate în primii ani ai comunismului, iar până la începutul anilor 1990, când s-a hotărât închiderea lor, în minele de la Baia de Arieș au lucrat mii de oameni. Mulți dintre minerii de la Baia de Arieș spun că prin decizia de închidere a minelor de aur s-a dorit, atunci, dispariția în totalitate a mineritului de stat, pentru a se dovedi că doar inițiativa privată poate supraviețui. Deoarece nu s-au făcut investiții în tehnologie și în creșterea calitații locurilor de muncă, minele s-au închis, rând pe rând, pentru o himeră, care, în final, s-a dovedit o mare amăgire.
Scriitorul Valeriu Gligan, fost administrator la mina de aur din Baia de Arieş, afirmă, la rândul său, cu tristeţe: „O parte din ouăle de aur din munții Băii de Arieș sunt în tezaurul României. Și alte părți, mai multe, sunt în muntele ăla de acolo, unde sunt minele părăsite, galerii de mii de kilometri părăsite.”
Preţul plătit de statul român pentru ca nu s-a investit în tehnologii noi de extragere a metalului prețios, obligând minerii să folosească tehnologii foarte vechi și uzate, a determinat acumularea unor datorii uriaşe. Incinta fostei exploatări miniere a fost ecologizată. Sunt 10 hectare de teren unde se pot face investiţii. Conform unei hotărâri de Guvern din 1996, zona a fost declarată defavorizată, iar guvernanţii de atunci au decis ca oamenii să plătească doar 50% din cuantumul taxelor şi impozitelor locale. Cu o rată a şomajului destul de ridicată şi fără nicio perspectivă în viitorul apropiat, localitatea trăieşte mai mult din pensiile foştilor mineri.
Dorel Burlan, directorul fabricii de confecții de la Baia de Arieș, remarcă: „Zona va rămâne defavorizată, mai ales în situația actuală, că văd că este din ce în ce mai greu cu liberalizarea energiei şi a gazului. De foarte multe ori am intervenit pentru a avea alimentare cu gaz metan și aici, în zonă. Se pare că este o problemă acuma cu exploatarea lemnului și a pădurilor și cei de aici nu sunt ascultați așa de bine de conducerea centrală; sau vin fel și fel de întreprinderi care au interesul lor pentru căpușare sau fac proiectare sau studii de fezabilitate pentru a lua niște bani fără să pună în aplicare niciun proiect...”
Confecționera Aurelia Mocan crede că „vinovați pentru situația în care ne aflăm noi, cei din familii de mineri, sunt decidenții politici din țară și cei din străinătate, cei care au decis așa ceva.”
Iar fostul director al minei Baia de Arieș, Gheorghe Cârja, crede că soarta întregii zone şi a locuitorilor ei stă la mâna guvernanţilor: „Minele se pot redeschide dacă statul român vrea să exploateze, pentru că există rezervă de aur, plumb și zinc. Dacă statul român vrea să exploateze, nu are decât să spargă zidurile respective, pentru că multe dintre lucrări sunt betonate și alea rămân în picioare, nu o să se dărâme și se poate să înceapă din nou exploatarea, dar bănuiesc că o vor face cu costuri enorme. Avem aur în munți”, punctează el.
„În mină-i Dumnezeu cu noi”, spunea inscripția de pe monumentele Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor. Expresia face parte din imnul minerilor, cântat pe vremuri cu mândrie de miile de moţi care lucrau la exploatările din Apuseni. După aproape 20 de ani, Sfânta Varvara aproape că nu mai are pe cine să protejeze, mina de aur de la Baia de Arieș fiind închisă definitiv și intrările în subteran sigilate. Întreaga poveste, duminică, 19 martie, de la ora 18.00, la „Dosar România”.
Realizator: Maria Cristina Țilică
Director de imagine: Gabriel Borta
Producător: Răzvan Butaru
