loader
Foto

“ARTA LUMII“ cu organistul Daniel Ciobanu

RECOMANDARI  TVR3 

Invitatul proiectului “ ARTA LUMII“ de joi, 10 iunie, este organistul DANIEL CIOBANU, bursier al Fundației Regale Margareta a României. Urmăriți-l pe pagina de Facebook a TVR 3, începând cu ora 14.00!

 

VALENTINA BĂINȚAN

ARTA LUMII este un proiect dedicat copiilor și tinerilor cu posibilități materiale reduse, dar cu rezultate excepționale în domeniile artistice, un concept de interviuri în care vom face cunoștință cu o serie de tineri inteligenți, talentați, mândri și fericiți să reprezinte România la competiții și evenimente naționale și internaționale dedicate artelor frumoase.

Partenerul acestui proiect este Fundația Regală Margareta a României, prin intermediul programului TINERE TALENTE. În anul 2008, Fundația Regală Margareta a României a creat un program național de burse (TINERE TALENTE) pentru a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii modeste și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul.

***

DANIEL CIOBANU are o poveste de viață impresionantă, pe care vă invităm să o aflați redată chiar de el, în rândurile de mai jos.

Să vă bucurați de lectură!

(w882) Daniel cio

Foto: Zvasile Adrian

“Am 22 de ani, sunt din satul Pildești (jud. Neamț) și în prezent sunt student în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, specializarea ORGĂ.

Sunt un băiat de la sat, care a trăit copilăria alături de prieteni de pe stradă, până seara târziu, jocuri și năzdrăvănii de copii, fară să se gândească niciun moment că într-o zi se va lovi de ceva care îi va schimba viața, muzica.

Școala generală am făcut-o în satul meu, o școală normală fără nicio specializare anume, iar disciplina “muzică” nu m-a atras deloc, ci… mai degrabă mă plictisea.

Încă de mic, viața mea s-a învârtit în jurul bisericii, ca ministrant, ajutând preoții la altar. Romano-catolic fiind, deși orga era un instrument prezent în biserica noastră, nu am simițit vreo atracție pentru acest instrument. Însă îmi mintesc de vremurile când eram foarte mic și am avut o mică orgă de jucărie: îmi plăcea să mă joc la ea, iar, după un timp, tatăl meu chiar a dorit să-mi cumpere una ceva mai mare. Țin să menționez că familia mea nu este una de muzicieni și nimeni din neamul meu nu are vreo legătură cu muzica, însă trăind așa aproape de biserică, s-a născut în mine dorința de a deveni preot. De aceea, după clasa a VIII-a, am ales să continui la Seminarul Teologic Franciscan din Roman.

Ajuns în clasa a IX-a, nu după puțin timp, a început să se trezească în mine curiozitatea pentru orgă, văzând colegii mai mari care animau slujbele religioase. Nu eram sigur dacă voi ajunge să cânt sau să mă descurc la acest instrument, pentru că muzică nu știam deloc, nici notele pe clape, nimic... Așa că am întrebat un coleg mai mare, ce urma să absolve în acel an, daca poate să mă învețe puțin, cât să-mi dau seama despre ce este vorba. Astfel, mi-a oferit formulele ce au devenit baza teoretică cu care am plecat la drum. Ușor, ușor am reușit să învăț notele pe clape, să înlănțui primele acorduri, să învăț gama Do major, să mă apuc de studiul primelor piese, să fac primele mele improvizații... Și toate acestea într-un timp destul de scurt, de parcă eram așteptat de muzică, să o întâlnesc...

(w882) ciobanu 3

Însă, ca în orice mediu, mai sunt și oameni care sunt împotriva a ceea ce faci, și acest lucru l-am trăit și eu, fiind asaltat de cuvinte negative care să mă descurajeze și să renunț la muzică, însă ele mai mult m-au ambiționat. Și mi-am urmat visul. Și fiind așa pasionat de muzică, s-a întâmplat ca în clasa a X-a să-mi cumpăr o vioară și un fluier și să învăț de unul singur, privind tutoriale pe youtube. Eram foarte fascinat de muzică și tot timpul meu îl ofeream acestei arte care mă vrăjea de-a dreptul. Apoi, în clasa a XI-a am susținut un recital de orgă la Bliblioteca Centrală din orașul Roman, unde am simțit că voiam mai mult, însă drumul preoției mă chema în paralel.

Am ajuns la sfârșitul clasei a XII-a și trebuia să mă gândesc la ceea ce voi face mai departe. Mă întrebam mereu: sunt sigur de ceea ce vreau să fac? Am trăit momente când eram în dubiu... Muzica sau Preoția..? Am ales preoția și am dat admitere la Seminarul din Iași, unde am și intrat. Astfel, că în toamna anului 2018, am început un nou drum, într-un loc nou, oameni noi. Am terminat anul I, a trecut și anul al II-lea, însă în sufletul meu exista chemarea muzicii care devenea din ce în ce mai puternică. Astfel, am început să caut informații despre Conservator și unde pot face cursuri de orgă. Pe la sfârșitul lui noiembrie am luat legătura cu domnul profesor Dan Racoveanu și eram foarte entuziasmat, iar dânsul mi-a cerut să-i trimit niște înregistrări cu piese pe care le-am studiat. Zis și făcut. Cu cât semestrul era pe sfârșite, cu atât dorința de a pleca spre București era mai puternică. Decizia de a renunța la Seminar i-a rănit pe părinții mei, însă simțeam că este direcția cea înțeleaptă și că ea v-a îndrepta drumul meu.

Am început pregătirea pentru admiterea la Conservator: am studiat toate piesele necesare admiterii, apoi partea teoretică și minunea s-a întâmplat: am intrat cu brio, iar de Crăciun am susținut primul meu concert de orgă, în satul natal. Eram fericit și împlinit cu adevărat!

Anul 2020 a fost unul destul de greu pentru familia mea, de aceea am ales să mă inscriu la Tinere Talente 2021. Nu mă gândeam că voi reuși, deoarece nu am deocamdată un CV artistic bogat și mă gândeam că există cu siguranță tineri mult mai talentați decât mine… Dar am rămas uimit când am fost anunțat că am reușit.  A fost ceva nemaipomenit!

Da, sunt un “mic începător”, însă îmi doresc cu ardoare să ajung organist concertist, mai ales în arta improvizatorică franceză, pe care mi-am propus să o fac cunoscută la următoarele concerte ce le voi susține. Îmi doresc să cresc frumos pe acest drum, de care nu mă mai pot desprinde, mărturisind sincer că muzică și orga reprezintă totul pentru mine, asftel că fără ele chiar nu aș mai putea trăi.!”

(w882) daniel Cio

Foto: Zvasile Adrian

Iată o poveste de viață ce poate fi luată drept exemplu! DANIEL CIOBANU, tânăr muzician în devenire, ce a luptat cu tenacitate pentru visul său.  Și a reușit!

Așadar joi, 10 iunie, de la ora 14.00, vă invităm cu bucurie să îl cunoașteți pe Daniel, să pătrundeți în universul său muzical și să îl descoperiți prin intermediul emoțiilor, accesând pagina de Facebook a TVR 3.

Vă așteptăm cu drag alături de noi.

***

ARTA LUMII, al cărei debut a avut loc în data de 8 aprilie, vine cu un concept inovativ de transmisii LIVE ONLINE, pe paginile de Facebook ale TVR, fiind un proiect dedicat exclusiv dezvoltării online a Televiziunii Române.

Astfel, pe pagina de Facebook a TVR3, LIVE, în fiecare joi de la ora 14.00, formatul va aduce în atenția publicului online o serie de  întâlniri inedite, cu unii dintre cei mai talentați tineri artiști ai momentului – artiști plastici, muzicieni, tineri pasionați de fotografie și actorie, aflați la început de drum -  în cadrul cărora toți cei invitați vor fi provocați la un dialog transparent și realist, adaptat vremurilor pe care le parcurgem în prezent.

***

Sursă foto: arhiva personală - Daniel Ciobanu și Zvasile Adrian

Producător și moderator: Valentina Băințan

 

 

Logo

 
Ștefan Câlția, invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeaua de Idoli”

Luni, 21 septembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu ne invită la o întâlnire cu o personalitate a lumii artistice și culturale. ...

„INFO ETNIC”: Democrație, minorități și un premier desemnat, într-o toamnă politică fierbinte

Duminică, 20 septembrie, de la ora 11:00, INFO ETNIC îi invită pe telespectatori la o nouă ediție a emisiunii, la TVR INFO.

Reportaj la Gala „BeatAgora” cu Zoli Toth (ArCuB) / Carte de vizită: Imund (Timișoara) la lansarea albumului de debut „Noi suntem alții” / ...

Pelerinaj la Cacica -

Pelerinajul de la Cacica reprezintă, an de an, un reper spiritual esențial pentru mii de credincioși, un veritabil far de speranță și comuniune ...

România – Ucraina, în direct la TVR 1. „Tricolorii” luptă pentru sferturile Euro Volley

Naționala masculină de volei a României continuă aventura la Campionatul European 2026 cu un meci important în optimile de finală, împotriva ...

Ediția emisiunii „Tradiții”  dedicată maestrului Ștefan Câlția oferă o incursiune profundă în universul artistic și filosofic al unuia dintre cei ...

Banii, azi: Promovarea educației financiare și a analizei economice în spațiul public

Emisiunea „Banii, azi”, difuzată în direct de luni până vineri de la ora 16.00 pe TVR INFO și realizată de jurnaliștii Cătălin Deacu, Mădălina ...

„JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC” – o călătorie în lumea în care apa vindecă, învață și păstrează memoria

Documentarul „JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC”, scenariul și regia Ana Preda, va avea premiera la TVR 1, marți, 22 septembrie, de la ora 21:05.

De 60 de ori Adrian – O singură energie”: muzică, familie și emoție, într-un concert aniversar la TVR 2

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 15:00, TVR 2 va difuza concertul aniversar „De 60 de ori Adrian – O singură energie”, un spectacol în care ...

„Povestea din ochii lor” revine la TVR 1! Din 19 septembrie dăm startul unui nou sezon cu povești emoționante, oameni care fac diferența și ...

Alin Panc, primul invitat al noului sezon „Interviurile TVR Cultural”

Ioana Pavel reia seria „Interviurilor TVR Cultural” și îi invită pe telespectatori să descopere poveștile unor artiști români și străini. Primul ...

Ediții speciale TVR INFO - Consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru

Președintele Nicușor Dan a convocat joi partidele și formațiunile politice parlamentare la Palatul Cotroceni, pentru consultări în vederea ...

Documentarul „Compania de dans Martha Graham”, în premieră la TVR Cultural

Călătorim în jurul lumii alături de dansatorii trupei new-yorkeze devenite reper mondial al dansului modern. Partea a II-a a filmului, producţie ...

Închiderea Concursului Enescu are loc sâmbătă, cu Finala de pian, live la TVR

Concursul Internațional George Enescu 2026 ajunge la final. Sâmbătă, 19 septembrie, aflăm laureații Secțiunii Pian, în cadrul ultimei finale a ...

Emoțiile negative, motiv de îngrijorare?

Mecanismele de supraviețuire ale oamenilor s-au bazat pe rezolvarea stărilor de dezechilibru și pe căutarea sentimentului de siguranță. Însă, ...