Sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 12:30, la TVR 2, și de la ora 18.00, la TVR HD, am călătorit în timpul şi spaţiul armenesc, pentru a redescoperi o lume care se exprimă prin simboluri.
"Cine merge pe drum drept, nu se rătăceşte" spune un vechi proverb armenesc. Echipa Cap Compas trece în revistă, în manieră sintetică, locuri de referinţă ale spaţiului armenesc pe care le îmbină cu activităţi tradiţionale ale ambientului rural.
În satul Buykaran se învaţă firescul perpetuat prin tradiţie. Gesturi arhetipale care ne duc cu gândul la naţiunea care are în spate 17 secole de istorie creştină. Gesturi şi acţiuni precum pregătirea pâinii sau fiertura din plante a unei vopsele pentru ouă capătă conotaţiile actului creator. O simplă incintă devine o poartă în timp care te duce drept şi direct, aşa cum spune şi proverbul, în zona unei veritabile iniţieri în tainele mersului timpului armenesc.
Fondat în anul 1946, imediat după cel de-al doile război mondial de catre astronomul si matematicianul Viktor Hambardzumyan, centrul de observare astronomică din acelaşi sat Buykaran este o emblemă şi, metaforic, un simbol pentru un altfel de calendar în care cerul se deschide pentru o noua eră.
Încă de pe la mijlocul primului mileniu î.Hr., armenii foloseau calendarul solar împărţind anul în 365 zile. În Veneţia, la sfârşitul sec. 18, a fost publicat cel mai vechi calendar… iar acesta era armenesc.
Mănăstirea Saghmosavank, aflată pe platoul care mărgineşte râul Kasakh. Silueta bisericii se profilează pe lanţul muntos Aragats. Este o biserică atât de veche, încat îi poţi număra cu greu cei 800 ani depănaţi de la zidirea sa.
Un lăcaş cu arhitectură simplă - se pare a fi fost desenat în cer şi coborât, mai apoi, pe pământ. Planul în cruce şi laturile prelungite cu anexe funcţionale îi conferă frumuseţe şi funcţionalitate. Zidirea de cult este foarte rară ca formă, chiar şi în Armenia. Are plan în formă de L.
Dintotdeauna forma bisericilor armeneşti a fost epatantă şi recognoscibilă, indiferent de colţul lumii în care se găseşte un astfel de edificiu.
În Armenia numele de familie poate fi o cheie prin care este descifrată evoluţia unei genealogii, iar din seria de sufixe, cu care suntem obişnuiţi, găsim majoritatea patronimelor terminate în particula IAN. Însă unele nume se termină cu sufixul DER sau TER, iar acest lucru subliniază că un stramoş al purtatorului unui astfel de nume de familie a fost preot.
Capitala Armeniei este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, al cărui spaţiu a fost locuit fără întrerupere. În şirul numeroaselor capitale pe care le-a avut Armenia, este a 14-a. Opiniile converg asupra faptului că numele Erevanului vine de regele Yervand 4 sau de la fortăreaţa Erebuni.
Mai toate bulevardele se înmănunchează în câte o piaţă. Nu este un oraş labirintic, deşi are un aer oriental. Este un loc în care se întâlnesc esenţele armeneşti, arta, arhitectura, muzica, dansul … adică tot ceea ce este reprezentativ în această ţară.
Muzeul de istorie, fondat în anul 1920, este organizat în mai multe departamente dedicate arheologiei, numismaticii, etnografiei si istoriei moderne.
Aici poate fi admirată o parte din colecţia naţională, unică, în care sunt adunate aproape 400 mii obiecte. S-au dezvoltat, în timp, activităţi consacrate restaurării iar, prin publicaţii şi coordonarea unor programe ştiinţifice şi de cercetare, muzeul a devenit un mediu academic de excepţie şi vector de popularizare pentru istoria armenilor.
Moştenirea istorică de la Urartu, inscripţii cuneiforme, statui de bronz, picturi rupestre şi de pe ceramică, arme, ornamente descrierea mijloacelor de transport, monede - diferite etape ale evoluţiei spirituale de la politeism până la creştinism … enumerarea poate fi o trecere în revistă pentru orice eventuală prezentare generală a muzeului.
Nu este doar curtoazie a afirma ca Erevanul este un oraş primitor. Poate şi destinul acestei aglomerări urbane, care a amestecat în timpuri neamuri şi seminţii printre armenii care dintotdeuna au fost majoritari, să îi dea acest aer de ospitalitate şi de oraş deschis.
Crucea de piatra ocupă un loc de cinste în Armenia alături de Arevakhach, soarele în cruce sau semnul eternităţii, sau de alfabet, sau de muntele Ararart, sau de fructele rodiei şi ale caisului sau de florile de nu mă uita. Khachkar consfinţeşte legatura între secular şi celest, între lumea văzută şi cea nevăzută, şi poate, în alte timpuri, să fi fost reprezentat doar printr-o simplă stelă, însă tot atât de importantă pentru relaţia între imanent şi transcendent. Pe teritoriul Armeniei, a devenit, în timp, reper memorial care face legătura între om şi divinitate.
Provinciile Armeniei se numesc marz iar Gegharkunik este una dintre cele 10 astfel de unităţi administrative ale ţării. Este cea mai mare regiune, având suprafaţa de aproape 5400 km 2, dintre care 1300 km - 2 acoperită de apa celui mai mare lac cu apă dulce din Transcaucazia.
Sevanavank este una dintre cele mai vizitate mănăstiri din Armenia. A fost fondată în anul 874 de prinţesa Mariam, fiica viitorului regelui Ashot I. În acele timpuri, Armenia încerca să fie independentă faţă de stăpânirea arabă.
Iniţial biserica se afla pe insulă însă, în ani '50 ai secolului trecut, lucrările de amenajare a lacului au condus la scăderea cu 20 m a nivelului apelor şi astfel a apărut peninsula pe care se află în prezent mănăstirea.
Biserica este construită din tuf negru şi de aici poate şi numele de Sevanank, care se tălmăceşte mănăstirea neagră.
Cu o lungime de 70 km şi o laţime de 55 km, lacul Sevan şi ţărmurile sale au valoare economică culturală recreaţională, estetică, climatic, medicală şi spirituală. Lacul magnific, cu suprafaţa de 1300 km 2, este o destinaţie importantă pentru turismul din Armenia. Aflat la 1900 m altitudine, adună 28 de râuri, acumulând 33 miliarde de mc de apă. Este cel mai mare furnizor de peşte şi de raci.
Conform unor opinii, numele lacului ar proveni de la urartianul SUINIA , care înseamnă lac. Pescăruşul armenesc e simbol al lacului şi al regiunii.
În Armenia, oraşul e numit kaghak iar satul gyugh, iar ca subdiviziuni administrative există municipalităţile cunoscute sub numele de hamaynk. Pe teritoriul ţării există 50 oraşe şi aproape 900 sate.
Dilijani este municipalitate din provincia Tavush, ceea ce înseamnă că adună mai multe sate şi comune sub o administrare centralizată. Oraşul este o reconstituire preţioasă, pentru a înţelege obiceiuri care decurg din cutumele oamenilor locului şi din munca acestora.
Se spune ca armenii au ochii mari pentru că sunt într-o bucuroasă, permanentă mirare: cum de au reuşit să străbată atâtea milenii, în pofida vicisitudinilor. Faţă de o asemenea ipoteză, poţi remarca doar că au exitat parcă dintotdeauna în aceste locuri şi cu siguranţă vor mai exista, pentru că menirea unor civilizaţii este scrisă acolo sus, în stele.
