loader
Foto

Andreia Gliga: „Eu sunt România! O spun cu mare fericire!”

RECOMANDARI  TVRI 

Interviu realizat în cadrul campaniei TVRi „Cu România în suflet”

 

Andreia Gliga s-a născut în Suceava, dar de 24 de ani  locuiește în America. Este profesor de artă la USArts Center Professional Art School, pictează ( speră să mai aibă o expoziție cu lucrările sale în România) și de asemenea predă limba română în cadrul Diplomatic Language Services. Trăiește fiecare clipă cu bucurie, iar această bucurie se reflectă în tot ceea ce face!

„M-am născut pe-un picior de plai, pe-o gura de rai, în Bucovina cea de poveste, la Suceava. Cum aș putea descrie frumusețea vacanțelor petrecute la bunici, la Voroneț? Ce cuvinte aș putea folosi în a exprima verdele veșnic al brazilor, albastrul cerului răsfrânt în culorile mânăstirii, liniștea sfântă a locului, aerul tare și curat? De acolo mi se trage albastrul din sânge! Acolo am învățat să iubesc ceea ce e pur, adevărat, simplu și miraculos!”

(w882)

După ce a terminat liceul pedagogic în Suceava natală, Andreia Gliga a ajuns la Facultatea de Teatru din București, unde a avut parte de câteva experiențe extraordinare, datorită colegilor și profesorilor săi minunați.

(w882)

Am jucat din anul al III-lea pe scena Teatrului National „Ion Luca Caragiale” în piese care îi aveau ca stele de primă mărime, pe Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Maia Morgenstern și pe mulți alții. Patru ani de facultate care au însemnat mers la teatru aproape în fiecare seară și la cinematecă foarte, foarte des! Ce vremuri!!! Un fel de a fost odată...ca niciodată! Apoi am luat concursul la Teatrul Tineretului din Piatra- Neamț și am poposit și acolo o perioadă. Frumoasă!

(w500)

Și apoi a plecat în Statele Unite ale Americii. Spune că-i pare că jumătate de viață a trăit-o în România și cealaltă jumătate o trăiește pe continentul american.

(w882)

După o perioadă de lucru prin teatre în Washington DC, în special la Stanislavsky Theatre Studio - actualul Synetic Theatre (foarte apreciat și premiat) am hotărât să studiez pentru a deveni profesor (având prima fetiță și neputând să mă dedic teatrului și filmelor atât cât era nevoie).

(w500)

Așa că, de peste 10 ani sunt profesor de artă și iubesc la nebunie ceea ce fac! În paralel, am pictat destul de mult si am avut și câteva expoziții personale sau de grup - în Washington DC, Virginia, Maryland, New York și în București. Culoarea și forma au o rezonanță specială în sufletul meu și le-am purtat cu mine dintotdeauna de-a lungul vieții! Ceea ce profesez și creez acum reprezintă o manifestare foarte spontană și naturală a tot ceea ce reprezint eu. Aș putea spune că m-am găsit și regăsit!

(w882)

O altă șansă care mi s-a oferit a fost aceea de a preda limba română diplomaților americani care urmează să lucreze la Ambasada SUA din România, pentru cel puțin patru ani. A preda unui străin propria limbă maternă e ca și cum aș fi reînvățat-o eu însămi, îndrăgostită de blândețea și poezia cuvintelor. Ce norocoasă mă simt uneori! Dincolo de toate acestea și dragostea mea pentru teatru a continuat și am pictat multe decoruri pentru câteva spectacole și, de asemenea, am regizat câteva piese de teatru. Aș putea spune că mi-am găsit drumul aici… cu multă, multă muncă și cu încredere!”, ne mărturisește Andreia Gliga.

(w882)

Nu își dă seama dacă adaptarea la noua viață în America a fost dificilă sau ușoară. Crede că se poate numi mai mult un salt nebun în necunoscut, undeva „peste mări și peste țări”, mai personal.

Am privit întotdeauna traiul pe alte continente ca pe ceva normal și am avut o perspectivă optimistă. Îmi place mult să descopăr locuri noi și mă consider un cetățean al planetei! Am încercat mereu să-mi clădesc viața aici ca pe o continuare firească, să port albastrul Voronețului ca o balanță interioară și o lumină călăuzitoare. Am fost ghidată de o dorință de a fi înconjurată de oameni și de lucruri frumoase. Cu multă muncă și cu puțină nebunie, mi-am schimbat radical profesia, (fără să renunț la dragostea mea pentru scenă). Nu este ușor nicăieri. Trebuie doar să te lupți pentru a putea face ceea ce te pasionează și să ai curaj să continui. Am avut parte de întâlniri excepționale, oameni buni și îngăduitori. Oameni deschiși și zâmbitori. Oameni rari care știu să aprecieze valoarea și care au o grație interioară care se răsfrânge în tot. De la vecinii și necunoscuții care zâmbesc pe stradă, la directori, colegi și prieteni. Ceilalți au servit ca lecție. E bine când îți găsești drumul, oriunde ai fi, neuitând de unde ai plecat!”

(w882)

Românii care trăiesc în străinătate sunt într-un fel ambasadori fără portofoliu ai țării natale. Prin tot ceea ce fac ei reprezintă România…cea mai la îndemână pentru colegii și prietenii lor străini.

Da, eu sunt România! La Rădăuți, București, Brașov, Buenos Aires, Japonia, Gura-Humorului, Washinton DC... O spun cu mare fericire !!! Cunoscuții de aici mi-au auzit de multe ori poveștile despre România! Chiar de multe, multe ori! Când povestesc despre țara mea, mă ia un avânt deosebit și nu mă mai opresc. Am avut niște reacții frumoase din partea multora. România nu este foarte cunoscută aici. Nu au pondere nici știrile rele și nici cele bune, e doar un mare necunoscut… Am simțit dintotdeauna că pot contribui la dizolvarea și la elucidarea acestui mister despre țara în care m-am născut. Am participat la multe evenimente care au promovat România. Cât despre românii de aici, pot spune că eu am întâlnit mulți români fericiți. Oameni frumoși, oameni care poartă cu mândrie România în suflet, oameni care inspiră pe alții și care ridică spiritele!  Suntem o comunitate destul de mare și organizăm multe evenimente. De exemplu: sărbători câmpenești, Ziua Mărțișorului, Ziua Universală a Iei, expoziții la sediul Ambasadei României, întâlniri cu demnitari, petreceri dansante de la care nu lipsește HORA, de-i zăpăcim pe americani!!! Ca peste tot în lume, comunitatea, locul, casa, școala sunt sfințite de către oameni.” este de părere Andreia Gliga.

La final, am întrebat-o pe Andreia Gliga ce înseamnă România din sufletul ei?

România înseamnă DOR! Înseamnă ceva ce nu poate fi descris prin cuvinte multe!”

(w882)

 

Interviu realizat de Constantin Lupescu și Aura Dobre

Logo

 
Ediție specială „Universul credinței”, la TVR 1: Sfânta Liturghie ce încheie ITO 2026, în direct de la Catedrala Națională

Joi, 3 septembrie, de la ora 10.00, TVR 1 transmite în direct, în cadrul unei ediții speciale „Universul credinței”, slujba Sfintei Liturghii ce ...

Heal the World: The Music of Michael Jackson. Un concert energizant, cu Big Band-ul Radio România şi Romanian Youth Jazz Orchestra, la TVR Cultural

Proiectul dedicat celor mai cunoscute piese ale legendarului artist american - „Heal the World – The Music of Michael Jackson” – se vede ...

Cupa României la fotbal: marți a debutat faza grupelor

Faza grupelor din Cupa României la fotbal a debutat cu meciuri spectaculoase, în prima zi fiind consemnate 17 goluri în cele cinci partide ...

Platforma digitală „eSănătateaMea”, blocaje majore

Debutul platformei digitale „eSănătateaMea”, concepută pentru a centraliza online documentele medicale ale pacienților, a fost marcat de ...

De ce anonimatul este cea mai puternică operă a lui Banksy? Documentarul „Cine este Banksy?”, la TVR Cultural

Poliţişti, jurnalişti, oameni de ştiinţă, pasionați de artă … toți visează să descopere, cândva, identitatea acestei vedete planetare a Street ...

Vă propunem o ediție "România în bucate", realizată de colegii de la TVR Timişoara, difuzată luni, 24 august, la TVR2.

Seară Schumann la TVR Cultural. Recital al muzicienilor Claudio Bohorquez şi Peter Nagy, în cadrul Concursului Enescu 2026

Violoncelul și pianul vor deschide, deopotrivă, lumea fanteziei, a poeziei și a romantismului schumannian. Vineri, 4 septembrie, ora 19.00, ne ...

Bilanțul României la scadența Planului Național de Redresare și Reziliență

România a încheiat perioada de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență înregistrând atragerea a aproximativ 13 miliarde de ...

Lionel Messi își anunță retragerea din reprezentativa Argentinei

Atacantul argentinian Lionel Messi a anunțat oficial decizia de a se retrage din echipa națională a Argentinei, punând capăt unei cariere ...

Festivalul „Strugurele de Aur” - trei zile de cântec, tradiție și noi generații de artiști, în direct la TVR

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” se desfășoară în perioada 2–4 septembrie, la Palatul Cultural din ...

Documentarul „Duminica Limbii Române”, astăzi, la TVR

De Ziua Limbii Române, urmărim un documentar ce prezintă istoria și zbuciumul limbii române în Basarabia, semnat de jurnalistul TVR Moldova ...

Drama istorică „Zeul războiului”, din 1 septembrie, la TVR 1

De la sclavie, la cea mai mare putere în stat. Seria filmelor coreene continuă la TVR 1 cu drama istorică „Zeul războiului”, o poveste despre ...

In memoriam Nicolas Simion, una dintre marile personalități ale jazzului românesc

Lumea jazzului românesc și european pierde unul dintre cei mai iubiţi artişti ai săi. Saxofonistul, compozitorul și dirijorul Nicolas Simion s-a ...

Târgu Mureș. O privire asupra unui oraș liniștit și frumos | VIDEO

Emisiunea „Lumea de Aproape”, transmisă de TVR Târgu Mureș, a abordat recent particularitățile orașului Târgu Mureș, un subiect de interes major ...

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române

Desfășurată la Opera Națională București, ediția din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomației Române este organizată sub tema adaptării acțiunii ...