loader
Foto

(P) Ce NU ți-a spus nimeni despre pierderea dinților - și cât te costă să repari totul, cu un implant dentar

ADVERTORIALE

Ai pierdut un dinte? Ar fi bine să nu mai amâni vizita la medicul implantolog. În timp ce pacienții se gândesc prima și prima dată la aspectul estetic, la zâmbetul impecabil pe care și-l doresc, adevărul este că lipsa unuia - sau a mai multor dinți - are efecte multiple.

 

Adevărul despre dinții pierduți!

Mai mult decât partea estetică, pierderea dinților duce la efecte nebănuite. Desigur, vorbim despre neglijență pe termen lung. Vezi cat costa un implant dentar și iată de ce să te grăbești să faci această intervenție:

●      Lipsa dinților afectează masticația și vorbirea

Chiar și când este doar un dinte lipsă, cei învecinați… migrează. Se vor deplasa, ocupând locul liber, astfel încât dinții nu se vor mai suprapune corect, este afectată mușcătura. În unele cazuri efectul este vizibil în timp, însă se și simte - apar disconfortul și durerea.

Cât privește modul în care este afectată vorbirea, în special în cazul în care lipsesc dinții frontali este o sesizabilă diferență de pronunție.

●      Probleme digestive și nu numai

Printre efectele nebănuite ale lipsei dinților sau alte probleme dentare, corelate cu sănătatea orală se numără și starea de sănătate per general, se numără și afecțiunile digestive. Pe de-o parte dacă sunt carii netratate, bacteriile din cavitatea orală ajung în sistemul digestiv și întrețin afecțiuni sau le amplifică. Totodată în cazul celor care au unul sau mai mulți dinți lipsă, masticația și digestia sunt afectate. Este simplu să ne dăm seama cum: masticația este incompletă, bolul alimentar ajunge în stomac și suprasolicită funcția digestivă pentru a fi integral consumat.

●      Dureri de cap, stimă de sine scăzută

Lista efectelor negative pe care le are lipsa unuia sau a mai multor dinți asupra unui pacient nu se oprește aici. Menționăm de asemenea despre durerile de cap, destul de frecvente, dar că simptom corelat, nu o afecțiune în sine, dar și despre impactul psihologic: stima de sine mai scăzută, reticența de a vorbi, de a zâmbi, atenție deosebită de a se feri de privirile celor din jur.

Este timpul pentru o schimbare - dar cât costă zâmbetul perfect?

Pentru cei care și-au adunat curajul și convingerile, au toate motivele clar stabilite și ar dori să facă acest pas, de înlocuire a dinților lipsă, au toate informațiile de interes în pagina DentalPremier.ro. O clinică cu servicii premium, unde pot solicita toate tipurile de tratamente stomatologice și intervenții precum cea de implant dentar. Costurile aferente sunt expuse cu maximă transparență în pagina oficială, astfel încât pacientul să știe la ce să aștepte. Există mai multe variante, în funcție și de bugetul disponibil, dar medicul implantolog poate face recomandarea în funcție de situația fiecăruia.

Atenție, implantul în sine din punct de vedere al prețului nu include și coroana dentară, partea exterioară a dintelui artificial. Din nou, ca recomandare, este bine de verificat lista de prețuri și de analizat ce este în pagina dedicată.

Prețul va fi însă ultima grijă!

Contact: +40758.791.817

contact@dentalpremier.ro


Sursă foto: dentalpremier.ro

Logo

 
“Doza de IT”: AI-ul devine tot mai uman, iar noi tot mai artificiali | VIDEO

Până acum, tehnologia era destul de simplu de înțeles. Calculatorul calcula, Google căuta, telefonul suna. Inteligența artificială face însă ...

De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

Mai mult antrenament nu garantează o evoluție mai bună

Relația dintre efortul depus și rezultatele obținute în sport pare simplă la prima vedere: cu cât te antrenezi mai mult, cu atât devii mai bun.

TVR INFO transmite în direct preluarea mandatelor de către miniștrii guvernului Niculescu

Procesul de predare-primire a mandatelor în cadrul ministerelor a fost programat pe parcursul întregii zile de miercuri, debutând la primele ore ...

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

70 de ani de România în UNESCO. O gală a culturii, educației și muzicii, la TVR Cultural

TVR Cultural difuzează vineri, 23 octombrie, de la ora 19:25, „Gala UNESCO 70 – România”, eveniment aniversar organizat la Opera Națională ...

Geopolitica banilor și costul alianțelor

Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, revedem o ediție de colecție "Achimia Banilor", unde Narcis POPESCU îi are ca ...

Franța: Protestele elevilor și dezinformările. O nouă ediţie “Breaking Fake News!”, la TVR 1

Protestele elevilor francezi au început în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național. Apoi, în alte oraşe europene. O nouă ediţie a ...

Știința hristocentrică și tentația transumanismului (II)

Cea de-a doua parte a unui interviu mai amplu realizat de Rafael Udriște cu fizicianul Ștefan Adrian Cârstea se difuzează astăzi, 20 octombrie, ...

Căutarea nemuririi, miracolele chirurgiei și adevărul nespus despre medicina românească: Prof. Univ. Dr. Cătălin Vasilescu, invitat la „Garantat 100%”

Cătălin Ştefănescu ne invită la o ediţie „Garantat 100%” profundă, despre setea (in)corectă de nemurire, greșelile trecutului și adevărurile ...

Vulnerabilitatea digitală a tinerilor din România

România ocupă prima poziție în Uniunea Europeană în privința expunerii tinerilor la fenomenul de dezinformare și la riscurile de tip bullying în ...

Cotnari: drumul strugurilor din vie în pahar și în farfurie | VIDEO

La capătul unei toamne blânde, podgoria Cotnari își încheie recolta. Urmărim parcursul strugurilor din podgorie până la masă: culesul, vinoteca, ...

Un nou sezon al emisiunii „Prezențe românești”, din 24 octombrie, la TVR Internațional

Grila de toamnă marchează debutul unui nou sezon al emisiunii „Prezențe românești”, un proiect lansat în 2022 și finanțat de Departamentul ...

Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. ...