Un actor trăiește cu adevărat doar în luminile scenei, conectat cu publicul său. Poate de aceea lumea spectacolului a fost atât de greu încercată de pandemia de coronavirus iar evadarea din această colivie a venit, firesc, în lumea virtuală.
Marcela Motoc a fost “Fata din curcubeu” atât în România cât și la Paris, ați admirat-o în “E pericoloso sporgersi” sau “Asfalt Tango” (regia Nicolae Caranfil) și în multe alte piese de teatru, filme și sitcomuri, iar în izolarea din ultimele luni a jucat, cu mult umor, în “Dulaposhow”.
Marcela Motoc: #DulapoShow a apărut. Pur și simplu. N-am căutat nimic. Izolată fiind deja de două săptămâni, cu spectacolele anulate și fără să știu când voi putea reveni pe scenă, mi-am imaginat atunci acest scenariu. Un spațiu în care să joc, să pot face orice îmi trece prin cap, respectând izolarea. Dessingul, dulapul, a devenit acea "panic room" din filme, locul în care te autoizolezi și care te apară. Dulapul a devenit locul care m-a ascuns și protejat de lume, de pericol, de invazia știrilor care instaurau panică; am inventat acest spațiu din care urmăream ce se întâmplă în afară și din care puteam transmite mesaje cunoscuților, dar nu numai. Dulapul a devenit studio tv, confident, ascunzătoare, loc de meditație. Până l-am descoperit pe "Fănel" care mi-a devenit partener virtual, personaj care îmi suportă toate năbădăile și îmi permite să vărs pe el toate belele și neajunsurile societății pe care o iau în tărbacă.
Am studiat reacțiile și din toate propunerile pe care le-am făcut - "studio de știri bune", melodii ale căror versuri le-am adaptat timpurilor, rubrica “DulapoShopping" sau pur și simplu personaje mai mult sau mai puțin din popor - personajul care a câștigat atenția este cel al actriței care trăiește cu un “Fănel".
Nu știm dacă Fănică este cu adevărat prost sau se preface, dar pare personajul din umbră care e supus tuturor toanelor actriței. Îmi pare un scenariu ofertant și ideile curg. Postez pe Facebook și pe canalul meu de YouTube.
#DulapoShow este exclusiv creația mea. Eu centrez, eu dau cu capul. Scriu, interpretez, filmez, editez. Și îmi place foarte tare. E loc de mai bine dar învăț pe parcurs. E ceea ce m-a ținut în priză, activă și bine dispusă de-a lungul lunilor de izolare.
Sigur că m-am gândit să dezvolt ideea de monoloage, de la Cehov la Shakespeare, greii, tot ce n-am apucat să joc la timpul potrivit. Dulapul îmi permite de fapt să joc tot ce îmi doresc, dând un context poveștii sau întâmplărilor de actualitate, căci de subiecte nu ducem lipsă.
Marcela Motoc trăiește pentru teatru, deși a renunțat pentru o perioadă la el. În urmă cu 17 ani cunoștea succesul pe scena Teatrului Bulandra, dar a ales cu inima și a plecat la Paris, urmându-și marea dragoste. Un deceniu mai târziu viața i-a oferit o nouă șansă în luminile reflectoarelor.
Marcela Motoc : Dragostea m-a determinat să fac din teatru o meserie, tot dragostea m-a determinat mai târziu să plec din țară și să călătoresc.
Și tot din dragoste, ani mai târziu, am revenit înapoi în țară și la meserie.
În cazul meu emigrarea s-a petrecut nu pentru că mi-aș fi dorit să plec din țară ci pentru că mi-am urmat viitorul soț. La Paris. Le-am spus "da" amândurora.
Pasiunea pentru teatru a fost înlocuită cu pasiunea pentru călătorii. Am descoperit lumea, un privilegiu pentru care sunt recunoscătoare. Am și jucat, puțin însă suficient cât să-mi redeschidă apetitul pentru meserie. La care, de altfel, m-am și întors odată cu spectacolul "Fata din Curcubeu“ -"La fille de l'arc en ciel", one woman show scris și regizat de Lia Bugnar.
Lia mi-a fost ghid, profesor, prietenă, regizor. Și îmi este în continuare. Dar rolul ei în revenirea mea pe scenă a fost esențial. Am jucat în limba franceză mai întâi în Paris, de-a lungul unei stagiuni, apoi revenind în țară am reluat spectacolul în limba română, "reorchestrat" și adus la o formă care mi se potrivește și mai bine.
Implicarea în proiecte culturale au făcut ca întoarcerea în România să reprezinte atingerea unui vis. Cu întreaga sa energie și pasiune, Marcela Motoc dă viață personajelor atât pe micul ecran, cât și pe scenă sau în lumea virtuală.
Marcela Motoc: N-am avut nevoie de perioadă de readaptare. Cumva nu m-am desprins niciodată complet sau faptul că am revenit în țară cel puțin o dată pe an mi-a folosit. Am revenit cu niște obiceiuri noi și cu un soi de zenitudine pe care încerc să le implementez și în mentalitatea noastră și sunt optimistă, dar nu am simțit nicio secundă că nu mai aparțin. Sunt foarte acasă aici. Sunt acasă și asta contează cel mai mult. Iar faptul că joc și lucrurile se leagă în meserie este tot ceea ce am nevoie ca să mă simt împlinită și fericită.
O conectare continuă la prezent, parcă ești în priză non-stop… e și creativă starea asta permanentă de căutare, dar poate fi și extenuantă. Trebuie să înveți să-ți dozezi efortul. Trebuie să fii prezent, altfel eșți uitat, pierzi proiecte doar pentru că oamenii nu se gândesc la tine dar trebuie să îți dai voie și să te odihnești, să te deconectezi uneori și să știi că meriți și vacanță, chiar dacă n-ai realizat poate tot ceea ce ți-ai propus sau dorit.
Jurnaliști: Monica Nicolescu și Iulia Popescu
Foto Cătălina Flămânzeanu
