loader
Foto

Urmează o nouă ordine mondială? Răspunsul, la „Ultima ediţie”

Întâlnirile şefilor de state de la Varşovia şi Hamburg din aceste zile sunt subiectele abordate de jurnalistul TVR Claudiu Lucaci şi invitaţii săi, duminică, 9 iulie, l a ora 14.30, la TVR 1 şi pe TVR+.

 

Ediția emisiunii din 9 iulie este disponibilă online pe TVR+.

Pe 9 iulie, emisiunea Ultima ediţie revine la TVR 1 cu noi subiecte de impact intern şi internaţional. De la ora 14.30, telespectatorii sunt aşteptaţi la o dezbatere pe tema noii ordini mondiale, profilate prin prezenţa preşedintelui Donald Trump la Summitul „Iniţiativei celor Trei Mări", dar şi a reuniunii liderilor celor mai puternice state ale lumii, la Hamburg. Generalul Alexandru Grumaz şi fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu sunt invitaţii jurnalistului TVR Claudiu Lucaci la Ultima ediţie, în această duminică. Emisiunea ce pune punct săptămânii de ştiri se vede în direct la TVR 1 şi online, pe TVR+, la ora 14.30, imediat după Telejurnalul de prânz.

Deciziile luate de cele mai bogate ţări ale lumii la Summitul G20 de la Hamburg vor fi analizate, de asemenea, de Claudiu Lucaci şi invitaţii săi de duminică la Ultima ediţie. În urma întâlnirii liderilor planetei din acest sfârşit de săptămână aflăm dacă lumea se va transforma dintr-una unipolară – în care SUA deţin supremaţia absolută – într-una multipolară – după ce state ca Rusia, China şi Germania şi-au revizuit strategiile de dezvoltare şi de securitate. Care va fi poziţia României în noul context internaţional? Care sunt şansele ca Uniunea Europeană să rămână o putere mondială? Concluziile Summitului G20 se trag duminică, la Ultima ediţie.

(w882) Claudiu Lu

Într-o lume care trăieşte şi gândeşte „la secundă”, deciziile care ne afectează viitorul par a fi lovite de vremelnicia pasiunilor şi trăirilor de moment. Analiza este înlocuită de păreri, iar reperul pare o simplă ţintă în mişcare. În acest context, Ştirile TVR aduc în programul TVR 1 Ultima ediţie, o dezbatere a ideilor, aşezată şi fără agresivitate, cu şi despre România. Jurnalistul TVR Claudiu Lucaci ne propune să încheiem săptămâna cu o radiografie a stării naţiunii şi a întâmplărilor care ne-au influenţat viaţa de zi cu zi. Finala evenimentelor săptămânii se dispută în Ultima ediţie, duminica, de la ora 14.30, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Eurovision 2024: Construcția scenei este completă

Scena este pregătită pentru începerea primelor repetiții pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.  

”A doua Românie”: Despre echilibrul între știință, spiritualitate și identitate culturală

Joi, 25 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, Corina Dobre ne-a dat întâlnire la o nouă ediție a emisiunii ”A doua Românie”.