loader
Foto

Galerie foto

Un permanent freelancer al scenei: Judith State, invitată la „Nocturne”|VIDEO

RECOMANDARI

A venit în studioul emisiunii direct de la Cannes, unde filmul în care juca avea mari șanse la Palme d’Or. Ce a fascinat-o, ce dezaprobă la această lume strălucitoare, ne-a povestit la „Nocturne”, pe TVR1.

 

„Judith va fi actriță!” - auzea mai tot timpul în jurul ei micuța balerină Judith State. „Imitam mereu ceva, eram ca un teatru ambulant”, povestește invitata Marinei Constantinescu. Dar ceea ce nu știa ea atunci, dar intuiau familia și prietenii apropiați, s-a adeverit în 2014, când Cristi Puiu a distribuit-o în „Sieranevada”, film a cărui premieră a avut loc la Cannes, în 2016.

(w882)

(w882)

Unul dintre cei mai activi coregrafi români, dar și actriță cu o serioasă filmografie ne deschide ușa către sufletului ei la „Nocturne”. Judith State a fost invitata Marinei Constantinescu luni, 6 iunie, de la ora 23.00, la TVR 1.

(w882)

„De ce în dans, în care am investit atâta corp și suflet, îmi e atât de greu, iar în actorie, pentru care nu m-am pregătit, reușesc să mă aliniez cu mine și îmi e atât de ușor? ”, se întreabă Judith, un permanent freelancer al scenei. O aplecare poate mai profundă asupra subiectului – luni seară, la „Nocturne”.

(w882)

Este evident că actoria reprezintă pentru ea a doua ei natură; prin urmare, la filmări nu e greu, timpul liber însă este cel care îi dă răgazul pentru autocritică... Pe lângă cel mai recent film în care joacă - „R.M.N.”, regizat de Cristian Mungiu și prezentat acum câteva zile la Cannes, în filmografia Judithei se regăsesc și alte titluri sonore, precum: „Monștri”, „Malmkrog”, „Tata mută munții” sau „6,9 pe scara Richter”.

(w882)

(w882)

La filmarea emisiunii, Judith State a venit direct de la Cannes, unde filmul „R.M.N.”, o poveste care chestionează relaţia cu celălalt într-o comunitate multietnică din Transilvania, a concurat pentru Palme d’Or. Ce a fascinat-o, ce dezaprobă la această lume strălucitoare, actrița, dansatoarea și coregrafa Judith State ne-a povestit luni, 6 iunie, la „Nocturne”.

(w882)

Realizator: Marina Constantinescu

Regizor artistic: Aurel Badea

Redactor: Oana Cucuruzeanu

 
„Metronom”, un film despre dragoste, muzică şi curaj în România comunistăla, TVR 2

Povestea tinerilor pentru care muzica însemna libertate în vremea comunismului, în „Metronom”, difuzat de TVR 2, vineri, 16 mai, de la ora 22.00.

Cristina Neagu, decorată de către preşedintele interimar Ilie Bolojan

Jucătoarea de handbal Cristina Neagu a fost decorată, luni, cu Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Cavaler de către preşedintele ...

Educația financiară, încă o provocare majoră în România

În România, educația financiară rămâne o provocare majoră, influențând direct stabilitatea economică a indivizilor și a societății în ansamblu.