loader

Ester Peony revine în platoul Galelor Eurovision!

RECOMANDARI

Carmen Târnoveanu se întâlnește, vineri, 3 mai, de la ora 21.30, în direct, la TVRi, cu Ester Peony, care va fi însoțită de aproape toată echipa artistică a României la Eurovision.

 

În mai puțin de două săptămâni, mai exact, joi, 16 mai, Ester Peony urcă pe scena Eurovision 2019, reprezentând România în cea de-a doua semifinală.

Să fiți lângă mine! Am nevoie de voi. Votati România la Eurovision! Acesta este mesajul pe care Ester îl trimite către toți românii de peste granițe. Cu atât mai mult cu cât, acum, numai votul românilor din diaspora contează. Spre Destinația Tel Aviv care este tot mai aproape de Ester Peony, pornim, în această seară, împreună cu Nicola și Cezar Oatu care, fără îndoială, vor împărtăși cu Ester cele mai frumoase momente trăite pe scena Eurovision în 2003, respectiv 2013, ca reprezentanți ai României în Concursul Internațional Eurovision.

Și vineri seara, fără îndoială, cele mai emoționante momente pentru Ester vor fi cele în care se va întâlni cu românii din străinătate, care abia așteaptă să o salute și să îi transmită mesaje de încurajare și susținere. E clar, împreună urcăm România pe scenă! Hai, Ester! Hai, România!

Din 5 aprilie 2019, TVR Internaţional prezintă Galale de susţinere a României la Eurovision în care ne bucurăm să fim alături de artişti, vedete, nume sonore din diverse domenii de activitate, foşti reprezentanţi ai României la Eurovision, pentru a face echipă pentru România. Împreună cu noi, cei de-acasă, sunt şi românii din străinătate, al căror vot este foarte important pentru Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision.

(w882) Ester Peon

(w882) Ester Peon

 
Cum şi cât de uşor devenim vulnerabili la populism şi dezinformare? Aflăm la ‟Breaking Fake News”

Cei care produc fake news profită cu bună știință de mecanismele subtile ale dezinformării, de emoție, frustrare, suspiciune și apetența pentru ...

Uluitoarea scenă artistică a Parisului secolului al XIX-lea, reconstituită în documentrul „Legendele Parisului”, la TVR Cultural

Au zguduit convenţiile cu cuvintele şi penelurile lor, iar luptele duse de ei pentru a trezi societatea rezonează şi în lumea contemporană. ...

„Capitalismul american – cultul bogăţiei”, un documentar care face toţi banii. Sâmbătă, în premieră la TVR INFO

10% dintre cei mai bogaţi americani deţin 80% din bogăţia ţării. Documentarul, producţie Franţa 2023) disecă naraţiunea capitalistă care a ...