
Deepa Anappara a crescut la Kerala, în partea de sud a Indiei şi a lucrat ca jurnalistă în metropole precum Mumbai şi Delhi. Un fragment din Patrula djinnilor i-a adus Lucy Cavendish Fiction Prize, Deborah Rogers Foundation Writers Award şi Bridport/Peggy Chapman-Andrews Award. Deţine un masterat în creative writing de la University of East Anglia, Norwich, unde urmează în prezent studiile doctorale.
“Nu e greu de înţeles de ce Patrula djinnilor a fost cel mai aşteptat debut al anului 2020. Lectura lui pare un fel de dezvăluire a Indiei moderne şi a multiplelor şi complexelor ei probleme... Anappara trece cu inteligenţă o poveste de groază indiană prin filtrul unei naraţiuni detectivistice şi prin vocea unui erou isteţ şi prietenos”. (The Times)