Telespectatorii TVR 1 au primit, de 8 martie, de la ora 18.00, un concert cu producţii de excepţie, susţinut de una dintre cele mai iubite artiste independente din România.
Desfăşurat cu casa închisă în Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, concertul Pur Simfonic a fost primit de către public şi criticii muzicali ca unul dintre cele mai impresionante concerte ale unui artist român. Alexandra Uşurelu, una dintre cele mai iubite şi bine vândute artiste independente, non-mainstream, din România va încânta şi telespectatorii TVR 1 duminică, pe 8 martie, de la ora 18.00.
Pur Simfonic a fost un concert-eveniment multimedia, ce a inclus cele mai cunoscute cântece ale artistei. Alexandra Uşurelu şi-a obişnuit publicul din România cu producţii de excepţie, cu band live, videoproiecţii şi videomapping, iar „Pur” a fost una dintre cele mai rafinate prezentări de acest gen ale artistei.
În afară de band-ul său foarte apreciat, compus din muzicieni cunoscuţi ai scenelor de jazz şi rock, artista a fost acompaniată pe scenă de Muse Orchestra, condusă de Viorel Sârbu, cu aranjamente scrise de Bobby Stoica. De asemenea, ne-am bucurat de întâlnirea cu invitaţii speciali ai artistei – Mircea Vintilă şi Dan Byron, precum şi cu grupul vocal a cappella Blue Noise.