loader
Foto

Manualul Beneficiarului Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027

RECOMANDARI

Manualul Beneficiarului, elaborat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027, oferă beneficiarilor îndrumare în procesul de implementare a proiectelor finanțate prin PR Sud-Vest Oltenia.

 

(w882) Header - A

 

Documentul, care conține 62 de pagini și 22 de anexe, reprezintă un material de informare tehnică privind activitățile pe care un beneficiar trebuie să le întreprindă și formularele pe care trebuie să le completeze sau să le transmită după semnarea contractului de finanțare din PR Sud-Vest Oltenia.

Manualul include informații necesare beneficiarului în relația cu Autoritatea de Management, inclusiv în ceea ce privește modificările contractuale, managementul financiar, monitorizarea, verificarea, autorizarea și rambursarea cheltuielilor, atât în perioada de implementare, cât și în perioada în care beneficiarul/liderul de parteneriat are obligația de a asigura caracterul durabil al operațiunilor.

Acest document are caracter strict orientativ și nu derogă de la prevederile contractului de finanțare, legislației naționale și comunitare.

Manualul Beneficiarului pentru PR Sud-Vest Oltenia poate fi consultat aici: https://pr2021-2027.adroltenia.ro/formulare-ghiduri-utile/

Vă recomandăm să consultați periodic website-urile ADR Sud-Vest Oltenia, www.adroltenia.ro și www.pr2021-2027.adroltenia/ro, pentru eventualele modificări ale Manualului Beneficiarului.

 

(w882) Footer ADR

 
Via Transilvanica – ziua 2: Sucevița-Vatra Moldoviței

Alexandru Ungureanu străbate, în cea de-a doua zi pe Via Transilvanica, cei 21 kilometri ai traseului cu urcări abrupte și lungi, în călătoria sa ...

România se confruntă cu o realitate alarmantă în ceea ce privește protecția animalelor, evidențiată de acte de cruzime, abuz și ineficiența ...

Comedia „Nunţi, botezuri, înmormântări” se vede la „Duminica filmului românesc”

Filmul în regia lui Alexandru Lustig şi avându-i în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Gheorghe Ifrim şi Anca Sigartău poate fi urmărit pe 3 ...