loader
Foto

„Westfront 1918”, film al anilor '30, de un realism cutremurător, la TVR3

TVR 3 vă invită să urmăriți sâmbătă, 22 iunie, de la ora 20:00„Westfront 1918”, o producție germană din anul 1930, în regia lui Georg Wilhelm Pabst.

 

Cineastul german a adus filmul de război într-o nouă eră cu acest prim film al său sonor. O dramă despre Marele Război, o reprezentare nemilos de realistă a coșmarului care a frânt o generație, în Germania și în afara ei. Supraintitulat și "Războiul e iad”, filmul vorbește despre drama milioanelor de soldați ajunși pe front, despre disperare, neputință, lupte care par fără sorți de izbândă și iluzii îngropate odată cu camarazii de luptă.

„Westfront 1918” aduce pentru prima dată publicul față-n față cu ororile tranșeelor din Marele Război, prezentând soarta a patru soldați, în ultimele luni ale Primei Deflagrații Mondiale, cu un zguduitor arsenal de detalii naturaliste.

Presa vremii scria că, la premiera de la Berlin, din 23 mai 1930, realismul filmului a făcut ca cel puțin 20 de spectatori să leșine. Corespondentul „New York Times” l-a numit tot atunci „cel mai viu argument de până acum împotriva războiului”.

(w882) Westfront

În mai puțin de trei ani, naziștii aveau să vină la putere, interzicând imediat „Westfront 1918” și alte 30 de filme al căror subiect principal era războiul cu toate dramele lui. Și, deși a fost prea puțin difuzat în deceniile de după premiera din 1930, trecerea timpului nu a alterat cu nimic mesajul principal,  cel al unei declarații anti-război. Chiar dacă producția germană rivaliza la acea vreme cu mult mai celebrul „Nimic nou pe frontul de vest”, filmul american din 1930 regizat de Lewis Milestone, după romanul lui  Erich Maria Remarque.

Patru destine

În ultimele luni ale Primului Război Mondial, în tranşeele de pe Frontul de Vest, patru infanterişti germani - Karl, Studentul, Locotenentul şi Bavarezul - încearcă să scape cu viaţă din conflictul sângeros care pare deja pierdut. Patru destine diferite, patru bărbați care încearcă să-și înfrunte, prin tranșee, printre gloanțe și bombardamente, destinul. Astfel, Studentul își îndeplinește datoria de a urmări o tânără franțuzoaică; Karl caută să recupereze siguranța iluzorie a căminului; locotenentul o ia razna încercând să slujească structura militară a puterii; iar Bavarezul, cinic, cântă într-una un cântecel obsedant despre viață și moarte, în timp ce strivește păduchii cu care se luptă-n tranșee. Toți patru sunt însă legați de un ideal de fraternitate internațională, care putea fi simțit în timpul Primului Război Mondial, și pe care cineastul german l-a trăit, ca participant la război, într-un lagăr de prizonieri din Franța.

De atfel,  lăsând loc speranței "Westfront 1918” are ca scenă de final o strângere de mână dintre un soldat francez și un soldat german, imagine care avea să anticipeze filme ulterioare de război ale unor cineaști germani.

(w882) Westfront

Primul film sonor al lui Pabst combină cele mai avansate mișcări de cameră dezvoltate în epoca filmului mut și montajul învățat de la sovietici, cu strategii sofisticate de sunet, folosind sunete naturale - de la șoapte, până la gloanțe și  sirene.

La finele anilor 1960, la aniversarea a 50 de ani de la încheierea Armistițiului care a pus capăt Primului Război Mondial,  programul de televiziune francez „Les dossiers de l'écran” a prezentat filmul lui Pabst mai multor veterani,  germani, dar și francezi, invitându-i apoi să comenteze. Mișcați de realizarea lui Pabst, mulți retrăind coșmarul tranșeelor, veteranii au făcut un emoționant apel împotriva actelor de barbarie ale războaielor moderne.

În 1995, „Westfront 1918” a fost desemnat drept unul dintre cele mai bune 100 de filme germane, într-un clasament realizat de regizori, critici de film, jurnaliști și scriitori, și publicat de Stiftung Deutsche Kinemathek.

FILM.TVR.RO

Logo

 
„Biografii necesare”. Costel Iacob: Eu m-am eliberat de volum şi am lucrat cu lumina. Pentru mine, sculptura nu este doar formă, ci şi mişcare, goluri, umbre, aer

La „Biografii necesare”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait discută cu sculptorul Costel Iacob: la TVR Cultural, duminică, 28 aprilie, iar la ...

„Actual regional”: Târgul de Paște

„Actual regional”: Târgul de Paște

publicat: Miercuri, 24 Aprilie 2024

În ediția de marți, 24 aprilie, a emisiuni „Actual regional”, vom dezbate în direct, alături de invitata noastră cele mai importante teme ce țin ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...