loader
Foto

Ce spune VIRGIL IANŢU, gazda "Câştigă România!", despre meciurile din CM 2018

Printre vedetele care vor urmări în această seară ultimul meci din SEMIFINALELE CM 2018 din Rusia se numără Virgil Ianţu, prezentatorul concursului de cultură generală „Câştigă România!”. Vedeta TVR 2 a spus ce aşteptări are de la meciul dintre Croaţia şi Anglia.

 

Croația și Anglia dau miercuri seară, de la ora 21, ultimul examen din SEMIFINALELE CM 2018 din Rusia, iar microbiştii aşteaptă cu sufletul la gură să afle cine va fi adversara Franței cu care se va duela în FINALA CAMPIONATULUI MONDIAL DE FOTBAL 2018.

Printre vedetele care vor urmări în această seară partida transmisă în direct de TVR 1, de la Luzhniki Stadium, Moscova, se numără Virgil Ianţu, gazda „Câştigă România!”. Prezentatorul TVR 2 a dezvăluit cui îi va ţine pumnii şi a mărturisit că a urmărit cu atenţie meciurile CAMPIONATULUI MONDIAL DE FOTBAL 2018.

„Îmi doream ca în finală să joace Belgia cu Croația, dar… Sper să joace Croația cu Franța. Astăzi aflăm. Țin cu Croația”, a spus Virgil Ianţu.

„Am văzut aproape toate meciurile. Unele în vacanță, la terase, altele la prieteni. Mi-a plăcut să văd că niciun rezultat nu mai este previzibil și că o echipă că Islanda poate face un rezultat nefiresc până astăzi cu o echipă mare. Și nu a fost singurul caz”, a adăugat prezentatorul „Câştigă România!”.

O nouă pagină se va scrie şi în această seară, cu a doua semifinală de cinci stele - meciul dintre Croaţia şi Anglia. Telespectatorii vor putea viziona şi această partidă în direct la TVR 1 şi TVR HD azi, începând cu ora 21.00, de pe Luzhniki Stadium, din Moscova. Vor comenta Emil Hossu Longin şi Florin Mihoc.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Tenorul Florin Georgescu, la ”Portret de excelență”: ”Trebuie să-mi placă mie ceea ce cânt, ca să pot transmite”

Este tenor de talie internaţională. A cântat pe marile scene ale lumii. Unul dintre rolurile memorabile din cariera sa a fost ,,Manrico” din ...

Concert extraordinar aniversar ”Fuego - 30”, la TVR 2 și TVR Internațional

Vineri, 29 martie, ora 21:40, la TVR 2 și sâmbătă, 30 martie, de la ora 22:45, la TVR Internațional, vă invităm la o reîntâlnire cu muzicieni ...

Irina Drăgan, una dintre primele femei jandarm din țară, și antreprenoarea Alexandra Solea, la podcasturile „ArtELE”. Drăgan: Prin munca mea, am avut ocazia să depăşesc prejudecăţi, şabloane şi critici

În ultimul weekend din luna martie, de la ora 13.00, la podcasturile „ArtELE”, Valentina Băințan discută cu Irina Drăgan, una dintre primele ...