loader
Foto

Vedete ale „Top Gun-ului” românesc, pe „Frontul de acasă”

Miercuri, 20 octombrie, la „Frontul de acasă”, Alina Grigore ne-a prezentat doi aşi ai aviaţiei de vânătoare, doi dintre cei mai experimentaţi instructori români pe avioanele F16 ale „Top Gun-ului” românesc, Escadrila 53: cdr.

 

Cătălin Micloş şi cdr. Mihăiţă Marin sunt Miki şi Mitză, nu Maverick şi Iceman. Nu au poleiala piloţilor din filmele americane, dar au trecut prin experienţe extreme şi sunt în prima linie de apărare aeriană a graniţelor României, în faţa oricărei ameninţări.

Episodul 3 al emisiunii a fost difuzat miercuri seară, de la ora 22.30. Istoricul Sorin Turturică ne-a purtat prin momente istorice şi eroice ale Escadrilei 53 Vânătoare, din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

(w882) 1

(w882)

pilotul Horia Agarici a apărat singur litoralul românesc

(w882) Sorin Turt

Pilotii de F16 din baza aeriană de la Borcea au decis să preia şi să ducă mai departe numele legendarei Escadrile 53, acum Escadila 53 Vânătoare „Warhawks”, cu misiunea de a veghea graniţa aeriană a României, într-un context regional cu mari provocări de securitate. Rusia testează permanent vigilenţa aviaţiei NATO, iar România este în prima linie de apărare, pe graniţa de est a Alianţei. Aviația noastră de vânătoare interceptează adeseori aparate de vânătoare şi bombardiere ruseşti în spaţiul aerian internaţional de care este responsabilă România. Din momentul în care se dă alarma, piloţii din Serviciul de luptă trebuie să fie în aer în maximum 15 minute.

(w882)

Piloții sunt caractere putenice. Nu de puține ori au pus viaţa semenilor mai presus de a lor. În martie 2002, pe când pilota un MIG 21 Lancer care a avut probleme tehnice, Cătălin Micloş s-a catapultat în ultimul moment, după ce a reuşit să iasă de pe raza unei localităţi unde se afla inclusiv o benzinărie. A evitat, astfel, o tragedie. În plan militar, acest moment i-a adus înaintarea în grad, la excepţional. Nu se consideră erou. Spune că orice pilot ar fi procedat la fel. Comandorul Micloş a reuşit să revină la manşă după şase luni de recuperare medicală şi astăzi are 20 de ani de aviaţie.

(w882) cdr. CătÄ

(w882) Cătălin

„Nu am visat în copilărie să fiu pilot. Dar în timpul liceului am început să mă împrietenesc cu avioanele, la aeromodelism. Sunt foarte atras de avioanele militare şi de tot ce înseamnă spectrul operaţional – tactic, mediul, gălăgia, felul acesta de a vibra, care se întâmplă numai într-o bază aeriană. Foarte mulţi oameni lucrează aici şi trebuie să fie o sincronizare perfectă. Visez ca România să aibă o aviaţie de vânătoare puternică”, spune comandor Cătălin Micloș, nume de cod MIKI.

(w882) Catalin

Spre deosebire de acesta, colegul său şi-a visat cariera încă din copilărie: „Am crescut într-un mic orăşel survolat toată ziua de elicopterele unei baze care acum, din păcate, nu mai există. Tatăl meu a fost ofiţer într-o bază aeriană, am crescut acolo, mi-am petrecut toate vacanţele pe aerodrom şi, cumva, cariera mea era decisă de la bun început. Oricine mă întreba îi spuneam că voi merge la şcoala militară. (…) Sunt atât de multe misiuni şi pentru fiecare dintre ele avem tactici dedicate, arme dedicate. Serviciul de Poliţie Aeriană este unul de luptă, asigurat de aeronave înarmate, dar executat pe timp de pace”, spune comandor Mihăiţă Marin, nume de cod MITZĂ.

(w882) Mihăiță

(w882)

Pasiune, curaj, determinare şi gândire strategică – sunt atribute definitorii ale piloţilor de vânătoare. România are o singură escadrilă de avioane de luptă F16. Aparatele de zbor au fost cumpărate la mâna a doua şi sunt modernizate permanent. Dar nu este suficient pentru a avea o aviaţie cu adevărat puternică şi pentru a pensiona MIG-urile 21 Lancer aflate încă în serviciu.

(w882) mita si ec

(w882) Georgiana

Georgiana Ivan, tehnician F16 la început de drum

Baza 86 Aeriană Borcea este, de cinci ani, casa Escadilei 53 Vânătoare „Warhawks”. Casa unor piloţi şi tehnicieni excepţionali. Oameni pregătiţi ca, în caz de alarmă, la orice oră din zi sau din noapte, să ridice în cel mai scurt timp de la sol o aeronavă extrem de puternică. Se antrenează în fiecare zi pentru situaţii dintre cele mai dificile. Piloţii de F16, împreună cu piloţii de pe MIG-urile 21 Lancer, sunt cei care spun oricui nu are culoar de zbor sau se apropie nepermis de mult de spaţiul aerian românesc şi de graniţa de est a NATO că, întotdeauna, e cineva acasă. Care veghează.

(w882) foto cu se

Jurnalista Alina Grigore a primit în dar o fotografie cu semnăturile și nick-name-urile piloților din prima escadrilă F16 a României

***

În fiecare miercuri seară, de la 22.30, la TVR 1, jurnalista Alina Grigore aduce în prim-plan uimitoare poveşti de viaţă şi de front ale unor oameni excepţionali, nu doar pe câmpul de luptă, ci şi în viaţa de zi cu zi. Mărturiile exclusive sunt completate cu momente semnificative din istorie, analize de actualitate, expertiza unor medici specializaţi în diferite tipuri de traume şi psihoterapeuţi. „Frontul de acasă” se vede şi la TVR Internaţional, joia, de la ora 13.00, iar la TVR Moldova, vineri, de la 11.30.

(w882)

FILM.TVR.RO

Logo

 
A doua Românie: O pledoarie pentru digitalizarea sănătății

Joi, 28 martie, invitata Corinei Dobre la ”A doua Românie” a fost Teodora Popa, o tânără cercetătoare din Londra specializată în genetică, care ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. ...