Organizatie  Program tv  Jurnalele TVR  Prezentatori  Forum
 
   
 
Register / Pagina mea
   
 

 
 
   
 
   Actualitate
   Sport
   Bani
   Reportaj
   Europa
   Cultură
   Divertisment
   Tineret
   Copii
   Ştiinţă & Tehnologie
   Timp liber
   Sănătate
   Emisiuni A-Z şi înregistrări
   LIVE webcast
   Arhivă
 Meteo
  
 
 
Du
 
Lu
7 zile
 Sondaj
 
   
  * Sondajul nu este stiintific, el reflecta opinia vizitatorilor siteului.  

 
Vedete
 
     
 
  Vineri, 21.10, TVR 1
   
 
Testimoniale
  • Nicio speranta de mai bine
    de
  • Adică românul să fie la
    de
  • ...mai bine om la casa
    de
 
CĂTĂLIN ŞTEFĂNESCU

- Superlative în cultură, Garantate 100% -

Membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru şi membru UNITER, Cătălin Ştefănescu este, din 1999, realizator şi gazdă a programului Garantat 100% de la TVR 1. Vedeta a obţinut numeroase premii pentru reportajele şi filmele documentare realizate sub acest generic: între 2003 şi 2006 - Premiul APTR pentru emisiune culturală şi pentru magazin cultural , în 2002 - Premiul pentru cel mai bun documentar românesc - Penitenciar (prezentat, printre altele, la Festivalul Internaţional de Film Antropologic - Sibiu). Tot în 2002, a luat Marele Premiu TELEVEST (la Timişoara) - pentru Regizorul ... şi Premiul CNA pentru cel mai bun program local de televiziune - Garantat 100% .

Garantat 100% reprezintă una dintre cele mai longevive şi apreciate emisiuni culturale din România, Cătălin Ştefănescu reuşind din plin să aducă superlativele din cultură, dar şi din alte domenii, în casele dumneavoastră, dezbătând cu personalităţi speciale aspecte de interes legate de film, teatru, muzică, artă sau politică. Lista invitaţilor prezenţi în platoul Garantat 100% , de-a lungul timpului, cuprinde personalităţi de anvergura celebrei actriţe Vanessa Redgrave, a sopranei Sarah Brightman, a scriitorului-filosof Pascal Bruckner, a „guru-ului" branding-ului Wally Olins, a regizorului Andrei Şerban sau a coregrafului suedez Mats Ek, coordonatorul Cullberg Ballet.

Cătălin Ştefănescu a făcut parte dintre prezentatorii campaniei Mari Români . Despre acest proiect iniţiat de Televiziunea Română, Cătălin Ştefănescu declara: Proiectul „Mari Români" este una dintre cele mai îndrăzneţe iniţiative ale televiziunii publice. Nu ierarhia unor mari români e importantă, ci dezbaterea publică, discuţia despre valoare şi popularitate, încercarea de a discuta normal despre identitate naţională şi posibilitatea de a ne contrazice civilizat, într-o lume care are nevoie şi de ... normalitatea noastră.

Născut pe 29 decembrie 1968 la Râmnicu Vâlcea, Cătălin Ştefănescu a absolvit în 1995 Facultatea de Litere a Universităţii Babeş Bolyai, din Cluj-Napoca, lucrarea de licenţă pe care a susţinut-o fiind despre teatrul antic din Grecia.

Între 1991 şi 1998, a publicat o serie de articole în Contemporanul , Steaua , Cotidianul (suplimentul Litere, arte, idei ), Canava Odeon , Direcţia 9 . A fost şeful compartimentului de difuzare şi imagine la TVR Cluj, apoi secretar general de redacţie la TVR Cluj, dar şi realizator şi prezentator al emisiunii Întâlnirea de Sâmbătă (TVR 1 şi TVR2).

Printre pasiunile sale se numără filmul, teatrul şi muzica. Cătălin se mai declară încântat de gătit, tenis şi... chibiţat la fotbal.


 
 
Galerie media  
 
 
                 
Contact| © 2007TVR | Despre site | Termeni si condiţii | Organizaţie | Date tehnice | Achiziţii publice