loader
Foto

Galerie foto

„Un actor comic şi tragic”, în Politică şi delicateţuri

Marius Florea Vizante a gustat o „vânătă balcanică” à la Mircea Dinescu, în această toamnă. Ediţia ce îl are ca invitat a putut fi revăzută duminică, 7 februarie, de la ora 16.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

„El e un actor comic şi tragic, eu un poet tragic, care a devenit un bucătar comic!”.  Aşa a început Mircea Dinescu ediţia din 22 noiembrie a emisiunii Politică şi delicateţuri în care l-a avut ca invitat pe actorul Marius Florea Vizante. Emisiunea poate fi revăzută pe 7 februarie, de la ora 16.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

Până îşi pune poetul ordine în ingrediente, Vizante „se ataşează” de un platou cu afumături de la Cetate, însoţit şi de un pahar din vinul aceloraşi meleaguri. Pentru început, Dinescu prepară o gustare uşoară, o „vânătă balcanică”, adică o vânătă coaptă, stropită cu zeamă de portocală, peste care aruncă mirodenii şi miez de nucă prăjit, iar invitatul său contribuie decorând marginea farfuriei cu dulceaţă de ardei iute.

(w882) Politica s

Cei doi coboară în cramă unde se odihnesc un pic şi gustă din vânătă, pe muzica profesorului Nelu Greblă, iar după ce prind puteri, se întorc în bucătărie, unde îi aşteaptă cuminte un rasol de viţel fiert, pe care, ca să nu fie fad şi lipsit de haz, poetul îl bagă la cuptor. Sub privirile atente ale gurmandului Vizante, mare amator al stilului „îndrăzneţ şi neaoş de a găti al meşterului Dinescu”, rasolul este îmbăiat în vin alb, blagoslovit cu condimente, însoţit de slăninuţă afumată la lemn de prun şi câteva legume, iar apoi vârât în cuptor.

Când totul este gata, îşi fac din nou drum spre cramă, unde gustă din rodul muncii, ascultă muzică şi vorbesc despre familie, actorie, destin, cu farmecul şi umorul care îi caracterizează pe amândoi.

(w882) Dinescu si

***

Marius Florea s-a născut la data de 12 august 1972 la Oradea. A absolvit cursuri de teatru la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, în anul 1997.

După absolvirea facultăţii, a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti în „Moartea unui comis voiajor“ de Arthur Miller (în regia lui Horia Popescu), în „O scrisoare pierdută“ (montată de Alexandru Tocilescu, în 2000) şi în „D’ale carnavalului“ (în regia lui Gelu Colceag, în 2002). S-a transferat apoi la Teatrul de Comedie, unde a jucat în „Audiţia“, de Aleksandr Galin (regia Mircea Cornişteanu - 2004), în „Avarul îndrăgostit“, de Cristian Juncu (în regia lui Vlad Massaci - 2005) şi în „Ce formidabilă harababură!“, de Eugene Ionesco (în regia lui Gelu Colceag - 2005).

În filme, a colaborat în special cu regizorul Nae Caranfil. A avut roluri episodice în „É pericoloso sporgersi“ şi „Filantropica“, precum şi rolul principal în filmul „Restul e tăcere” (2008). „Vizante” este o poreclă devenită nume de scenă încă de la primul spectacol pe care l-a jucat la Teatrul Naţional.

(w882) Dinescu si

***

Din primăvara lui 2014, duminica este, pentru telespectatorii TVR, prilej de întâlnire cu emisiunile pline de savoare marca Mircea Dinescu. Săptămânal, poetul, pamfletarul şi masterchef-ul Dinescu realizează şi moderează Politică şi delicateţuri la TVR 1, TVR HD, TVRi şi online, pe TVR+. Pasionat de arta culinară şi la curent cu dedesubturile jocurilor politice, Mircea Dinescu încearcă să scoată din banalitate ideea de bucătărie românească, asortînd-o cu un vin bun şi cu muzică lăutărească veche. Alături de el se află, de fiecare dată, o personalitate din actualitatea românească, un politician, un artist, un filosof sau un medic celebru.

Pentru doritori, masterchefi şi gurmanzi, toate reţetele prezentate de Mircea Dinescu se găsesc pe site-ul TVR, în secţiunea dedicată emisiunii, sub titlul „Reţetele lui Dinescu".

Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Sezonul 14 al „Anchetelor comisarului Antonescu” continuă seria ediţiilor ce reconstituie cazuri de omor

Fără păcăleală! Colonelul în retragere Dan Antonescu revine la TVR 1 pe 1 aprilie, cu noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave. Ediţiile noului ...

Partajul succesoral. Împărțirea bunurilor moștenite

Cine are dreptul la moştenire şi cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală şi care sunt moştenitorii rezervatari? Care sunt ...

Documentarul „Păltinișul și Noica”, premieră absolută la TVR Cultural

Vineri, 29 martie, de la ora 20:30, TVR Cultural va difuza în premieră absolută filmul documentar „Păltinișul și Noica”, regizat de Mihai Miron, ...