loader
Foto

TVR 2 şi TVR+ difuzează concertul susţinut de Corul Madrigal şi de copiii din proiectul Cantus Mundi

Vineri, 14 iunie, de la ora 16.00 - la TVR 2 şi online pe www.tvrplus.ro

 

Vineri, 14 iunie, de la ora 16.00, TVR 2 difuzează cele mai interesante momente ale concertului susţinut de Corul Madrigal alături de copiii din proiectul Cantus Mundi, eveniment care a avut loc pe 1 iunie la Biblioteca Naţională a României.

Telespectatorii îi vor putea urmări evoluând pe scenă pe copiii din proiectul Cantus Mundi, un program de educaţie şi integrare socială iniţiat de Corul Naţional de Cameră Madrigal, care împlineşte anul acesta 50 de ani de existenţă.

Gala a fost deschisă de minirecitalul Corului Madrigal, sub bagheta dirijorului Voicu Popescu, reprezentaţia celor mici fiind coordonată de Anna Ungureanu. A fost prezent la eveniment şi dirijorul Ion Marin, director de onoare al Corului Naţional de Cameră Madrigal şi părintele proiectului Cantus Mundi.

Corul Madrigal a fost înfiinţat în anul 1963 de către dirijorul Marin Constantin şi a susţinut în cei 50 de ani de existenţă peste 4000 de concerte, atât în ţară, cât şi pe scene de renume de peste hotare. Madrigalul a cucerit atenţia publicului şi aprecierea criticilor, obţinând numeroase premii şi distincţii, printre acestea numărându-se şi titlul de „Bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO” (1992, Paris).

FILM.TVR.RO

Logo

 
Concert extraordinar aniversar ”Fuego - 30”, la TVR 2 și TVR Internațional

Vineri, 29 martie, ora 21:40, la TVR 2 și sâmbătă, 30 martie, de la ora 22:45, la TVR Internațional, vă invităm la o reîntâlnire cu muzicieni ...

Ce este „Dincolo de aurul Apusenilor”? Răspunsuri, în primul episod din noul sezon „Dosar România”, la TVR 1 | VIDEO

Documentarul de investigaţie semnat de jurnalistul TVR Gabriel Geamănu a deschis o nouă serie a emisiunii de reportaje, documentare şi anchete ...

Duminică, 31 martie, ora 19.00, vă invităm să urmăriți, la TVR 1, o nouă ediție a emisiunii "Breaking Fake News" despre situația mercenarilor ...