loader
Foto

TVR 1 aduce ştiri pentru toată familia

Din 22 octombrie, vezi  Ora de business, Telejurnal şi  Prim plan într-o nouă prezentare, la TVR 1.

 

Televiziunea Română îşi consolidează tronsonul de prime time, oferind telespectatorilor dornici să afle tot ce s-a întâmplat important în ţară şi în lume programe informative şi de analiză de interes pentru toţi românii. Luni, 22 octombrie, programul serii de la TVR 1 a început în forţă, cu analizele economico-financiare realizate de Moise Guran la Ora de ştiri, urmate de noulTelejurnal, prezentat de Mihai Constantin şi Ligia Munteanu, iar de la ora 21.00 Mihai Rădulescu a avut invitaţi de seamă la Prim plan.

 

Odată cu mutarea pe TVR 1, emisiunea Ora de business continuă să vină cu „ştiri care să vă intereseze cu adevărat”, a promis Moise Guran în ediţia din 22 octombrie. Realizatorul a venit cu cele mai noi informaţii şi analize economice, prezentate, ca de obicei, într-o manieră relaxată, pe înţelesul tuturor, cu un umor fin. De altfel, într-un sondaj realizat de Moise Guran pe site-ul biziday.ro, majoritatea respondenţilor au salutat schimbarea emisiunii pe TVR 1.

 

Cele mai importante evenimente din ţară şi din afara graniţelor sunt prezentate, de acum, de la ora 20.00, într-un program de ştiri pentru întreaga familie.Telejurnalul de la TVR 1 a revenit la ora care l-a consacrat, într-un decor nou, cu o nouă grafică şi o formulă de prezentare în doi: Mihai Constantin şi Ligia Munteanu. Românii s-au arătat interesaţi de noutăţile Telejurnalului, care a înregistrat o audienţă dublă faţă de Jurnalul TVR de la 7 fără 7, difuzat luni, 15 octombrie (626.000 de telespectatori au urmărit luni seară principala emisiune informativă de la TVR 1, faţă de 308.000 de telespectatori, la nivel naţional, care s-au uitat la Jurnalul TVR de lunea trecută).

 

După ce a dezbătut la Prim plan, alături de preşedintele PNL Crin Antonescu, situaţia politică actuală şi schimbările din PNL, Mihai Rădulescu i-a avut ca invitaţi în studio, în partea a doua a emisiunii, pe unii dintre cei care au scris istorie în redacţia de ştiri a Televiziunii Române. Cei 46 de ani trecuţi de la prima ediţie a Telejurnalului au fost aniversaţi alături de crainicii Nicolae Melinescu, Ilie Ciurescu, Mircea Radu, Andreea Marin Bănică şi Irina Radu, oameni de televiziune care au fost sau sunt încă implicaţi în realizarea Telejurnalului. Au fost depănate amintiri, s-au revăzut secvenţe din vechile Telejurnale, s-au făcut comparaţii cu ceea ce există azi, dar, cel mai importat, toţi cei prezenţi au fost de acord că Telejurnalul TVR trebuie să îşi consolideze atuul pe care şi l-a câştigat în atâţia ani, acela de a fi un program credibil şi obiectiv.

Toate acest programe pot fi urmărite şi online, pe platforma www.tvrplus.ro.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...