O poveste de iubire veche de mii de ani, sculptată în piatră de meșteri care au trăit acum douăsprezece veacuri, vă așteaptă joi, 26 noiembrie, ora 23.00, la TVR 3. Veți fi martorii unei călătorii către izvoare îndepărtate ale literaturii universale.
"Spectacolul lumii", este, uneori, spectacol al sufletului omenesc.
„Ascultați Gamelanul, muzica sacră atât de plăcută zeilor din Prambanan, care dialoghează astfel cu muritorii. Gonguri de bronz, percuție în rezonanța catifelată a lemnului de bambus, xilofoane temperate cu sunetul blând, și litania vocilor aproape stinse, venind parcă de pe un alt tărâm. Este muzica sferelor, adusă pe pământ de vraja ploilor de stele și de suspinul vulcanilor îmblânziți de propria lor istovire. Este muzica zorilor de zi și a amurgurilor împurpurate. Este muzica tăcerii gândului și acumințeniei pământului...” (Ioan Grigorescu, Prambanan – Templul dragostei, joi, 26 noiembrie, ora 23.00, la TVR3).
Acordurile exotice și imaginea chipurilor brăzdate de timp și suferință ne conduc către atmosfera templelor hinduiste din Prambanan, a unui spectacol de balet și pantomimă și totodată în povestea de iubire dintre viteazul Rama și preafrumoasa Zita, așa cum ne-a parvenit printr-unul dn cele mai vechi texte literare ale umanității: Ramayana.
Nu mai puțin de unsprezece temple au împodobit cândva acest platou din Jawa centrală, distruse în mai mică sau mai mare măsură de erupția vulcanului Merapi din anul 1006. Descoperite în 1773, templele au fost parțial reconstruite în anii 1982-1991, beneficiind de susținerea UNESCO și de experiența specialiștilor care au restaurat templul de la Borobudur. Este interesant de notat, așa cum observă călăuza noastră, cum o țară islamică investește în restaurarea templelor unor credințe aproape dispărute printre locuitorii arhipelagului Indonezian, exclusiv pentru valoarea lor de patrimoniu și imensul lor potențial turistic.
Călătoria lui Ioan Grigorescu printre basoreliefurile templelor refăcute și printre ruinele celor ce nu au avut această șansă este ritmată de secvențe de dans, surprinse dintr-un spectacol tradițional inspirat de același poem străvechi.
Dalta meșterilor ce au sculptat în 54 de panouri și basoreliefuri povestea prințului Rama cel ocrotit de zeul-soare nu s-a supus întru totul canoanelor sculpturii hinduse, ci a fixat în piatră tipologia umană locală, flora și fauna insulei lor. De altfel și constructorii templelor în ansamblul lor au împrumutat ceva din exuberanța arhitecturii indoneziene.
Legenda spune că au lucrat aici o mie de cioplitori vreme de zece ani. Ei au dat viață pietrei, conferindu-i pietrei „nestatornicia valurilor și despletirea pădurilor virgine”, i-au dăruit destul suflet pentru a sugera chiar și dansul, expresie a „rostirii dragostei prin grațiosul dialog al gesturilor”.
Însăși construirea templelor de la Prambanan e asociată de tradiție cu o legendă de iubire.
***
Un articol de Cristina Oancea
