loader
Foto

Spectacolul lumii la Washington DS: „Ceea ce nu se uită”

Ioan Grigorescu ne-a invitat să vizităm capitala americană, într-o călătorie deopotrivă atractivă și tulburătoare joi, 24 septembrie, de la ora 22:00, la TVR 3.

 

„Plantând obeliscul închinat memoriei lui George Washington în punctul de unde se măsoară distanțele dintre capitală și celelalte orașe ale Statelor Unite, urbaniștii viitoarei metropole au deschis axul pe care aveau să se înșiruie marile sanctuare ale istoriei americane.”(Ioan Grigorescu).

(w882)

De la înălțimea celor treizeci și șase de coloane ale Memorialului Abraham Lincoln, simbolizând cele treizeci și șase de state care formau uniunea în timpul președinției sale, Ioan Grigorescu aruncă o privire în trecut către viața marelui om de stat, și totodată către unul dintre cele mai importante și mai dureroase episoade ale istoriei americane: Războiul Civil.

(w882)

(w882)

”Născută din aspirația spre libertate (...) națiunea nu își putea crește copiii drept, spunându-le că toți cetățenii țării erau egali, cu excepția celor de culoare.” O problemă dramatică, deja cunoscută de multă vreme la jumătatea secolului al nouăsprezecelea, și ale cărei urmări nu s-au epuizat nici până în prezent.

În ritmul plimbării călătorului printre monumentele capitalei, călăuza noastră ne va reaminti momente și personalități esențiale ale conflictului care a costat peste 620.000 de vieți, dar a așezat evoluția Statelor Unite pe un făgaș corect. Vom avea prilejul să vedem cupola Capitoliului, pe care este reprezentat trumful rațiunii asupra forțelor întunericului, ansamblul monumental dedicat generalului Ulysses Grant, și istoricei sale victorii. Ioan Grigorescu vizitează pentru noi teatrul unde „Honest Abe”, abia reales președinte pentru un al doilea mandat, a plătit cu viața pentru ideile sale, deschizând astfel „lista șefilor de stat americani uciși în atentate”, și unde se mai păstrează încă decorul unei piese întrerupte dramatic de un foc de revolver.

Călătorul trece podul care leagă capitala de statul Virginia, pentru a vizita, pe colina cea mai apropiată, conacul în care Generalul Lee, comandantul armatei confederate, și-a sfârșit onorabil zilele în 1870, pentru că toleranța face parte integrantă din democrație. De jur împrejur, cât vezi cu ochii, peste 250 000 de pietre albe de mormânt formează cimitirul Arlington, adevărată necropolă națională.

Câteva dintre cele mai emoționante, mai tulburătoare imagini ale serialului, sunt cele care reprezintă sculpturi monumentale dedicate soldaților americani, cum ar fi Memorialul celor căzuți în Coreea, expresie plastică plină de creativitate și emoție a reverenței față de cei care au plătit cu viața pentru o idee complicată, „pentru că libertatea nu este liberă”. Și-apoi, smulgându-și din pământ brațul, fruntea, picioarele, în încercarea de a se elibera de lut, monumentala sculptură intitulată „The Awakening”, Trezirea (între timp relocată în 2007 în Maryland).

Ca de fiecare dată, Spectacolul lumii face să defileze înaintea noastră nu doar locuri, ci oameni, povești și mai ales idei.

Cristina Oancea

***

Aici puteți accesa:

Misterul din Elche

Grecia - Meteora

Spectacolul lumii văzut din ... autocar

Despre valuri și moarte

Cu barca pe dealuri

ROMA

Dalta lui Apolodor

Dimineți de vară la Florența

Fabrica de vise

Goana după aur

Pădurea de uriași

Los Angeles de fiecare zi

De la Boston la Philadelphia

Arteziene la Madrid

Vedere de pe pod

Un oraș balansoar

Lumea mării la San Diego

Recviem pentru doi Zgârie-Nori

Un weekend la ocean

Ceea ce nu se uită

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Eurovision 2024: Construcția scenei este completă

Scena este pregătită pentru începerea primelor repetiții pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.  

”A doua Românie”: Despre echilibrul între știință, spiritualitate și identitate culturală

Joi, 25 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, Corina Dobre vă dă întâlnire la o nouă ediție a emisiunii ”A doua Românie”.