loader
Foto

Galerie foto

Sofia Vicoveanca: „Sunt un om al cărărilor. Toată viaţa am fost cu traista-n băţ”

Am invitat la „Mic dejun cu un campion” o excelenţă a longevităţii şi a dăruirii pentru cântul popular autentic, sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 10.00, la TVR 2.

 

Sofia Vicoveanca este un artist care-şi valorizează fiecare apariţie publică, care nu lasă niciun detaliu la întâmplare.

Zice: Doamne, bătrâneşte-mă, dar nu-mi lua minţile.

Dumnezeu nu-i ia nici minţile, nici n-o bătrâneşte ci, îi lasă cântecul.

(w882) sofia vico

Am revăzut-o în arhivele TVR în înregistrări vechi şi, dincolo de concerte şi spectacole, am descoperit-o acum, într-o altă lumină pe Sofia Vicoveanca, artista sensibilă, matură şi responsabilă care, ca un cercetător veritabil de teren, a cules multe dintre perlele arhaice ale folclorului de prin satele Moldovei.

Sunt un om al cărărilor. Toată viaţa am fost cu traista-n băţ.

Costumele populare pe care le poartă, la fel de vechi şi la fel de preţioase sunt o marcă personală. Ca şi trăistuţa cu cântece, poveşti şi poezii imaginate de ea pe care le îngână ca pe un cânt străvechi.

O regină în opinci, spunea Daniela Zeca Buzura în urma mărturisirii invitatei noastre, când a povestit episodul protocolului pe care a trebuit să-l respecte când a fost invitată la palat de Familia Regală.

Pălăria mea este basmaua, rochia mea de seară este costumul ăsta ţesut de ţărăncile bucovinence, iar pantofii de bal, uite, opincuţele astea cu şnururi înfăşurate pe glezne.

(w882) sofia vico

Ce lecţie de mai autentică valoare poate fi, decât această trăire exemplară a rolului şi locului pe care Sofia Vicoveanca îl ocupă în inima şi dorul românilor după cântecele lor atât de vechi. O înfăţişare regală am putea spune, dacă ne gândim şi la lecţia minunată a Reginei Maria care a impus la Curtea Regală română portul popular. Deci, nimic ieşit din comun. Iar Sofia Vicoveanca a intuit  - şi aşa s-a purtat toată viaţa - că trebuie să fii mereu ceea ce eşti cu adevărat.

Sofia Vicoveanca este exact aşa cum am văzut-o de copil. Chiar mi s-a părut ciudat să-şi mărturisească cu dezinvoltură vârsta. Multe personalităţi ale vieţii publice şi mai ales ale scenei n-ar face-o. Dar ea a spus-o cu semeţie netrucată, sigură pe valoarea ei, pe experienţa şi viaţa ei. Vârsta este oricum un titlu de nobleţe pe care ştii sau nu ştii să-l porţi. Dar Sofia Vicoveanca ştie să se arate publicului. Aşa, cu sufletul deschis. Şi a povestit, împreună cu Daniela Zeva Buzura, întâmplări fel de fel. Ce am reţinut? Dramatismul nespus al copilăriei, cel care nu se vede în public. Un dramatism care doare până la os. Atunci am înţeles de unde vine vocea aceea interioară cu care cântă sufletul Sofiei Vicoveanca. Dincolo de folclor, de formaţie, de petrecere. Am ascultat un bocet care m-a înfiorat. Dar şi o poezie rostită tărăgănat, aşa... ca un cântec cu care am plecat, îngânându-l ca pentru mine. (Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii)

(w882) sofia

***

„Dorim să le mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine. Pe lângă prietenul nostru fidel, îi avem alături pe YOKKO, care asigură vestimentaţia moderatorului, şi pe Ana Chiriac Make Up Artist. Le mulţumim pentru sprijin şi apreciere şi sperăm să fim o familie mult timp de aici încolo, spune Ileana Ploscaru Panait.

Foto: Dănuţ Cristișor, TVR

***

Program de difuzare:

TVR 2: sâmbătă, 28 aprilie, ora 10:00luni 30 aprilie, ora 8:00vineri, 4 mai, ora 5:00

TVR 3: duminică, 29 aprilie, ora 9:00

TVR Internaţional: duminică, 29 aprilie, ora 9:30

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 5 mai, ora 8:30

FILM.TVR.RO

Logo

 
Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

Oricât de atroce ar fi vremurile, umanitatea dăinuie. „Puterea binelui”, un documentar în premieră la „Ora Regelui”, pe TVR 1

Cu doar câteva zile înainte de 8 mai, Ziua Internațională a Crucii Roșii, la „Ora Regelui”, urmărim un documentar despre cea mai mare organizație ...