loader
Foto

Simona Gherghe, Alin Pascal şi Ştefan Stan au cântat la O dată-n viaţă

Iuliana Tudor, împreună din nou cu telespectatorii, vineri, 24 octombrie, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+.

 

Ediţia este disponibilă pe TVR+ (Partea I)

Ediţia este disponibilă pe TVR+ (Partea a II-a)

Ediţia este disponibilă pe TVR+ (Partea a III-a)

Vineri seară, ca de obicei, Iuliana Tudor ne invită în platoul O dată-n viaţă, unde au loc cele mai neaşteptate întâlniri, cele mai surprinzătoare duete şi interpretări inedite ale folclorului românesc. Şi pe 24 octombrie, O dată-n viaţă s-a difuzat în direct, ca în fiecare vineri seară, la TVR 1 şi TVR+, de la ora 21.00.

Simona Gherghe şi Constantin Enceanu au reprezentat, în această săptămână, Oltenia, în competiţia arbitrată de Iuliana Tudor. Alin Pascal, fiul Matildei Pascal-Cojocăriţa, a avut-o alături pe Mioara Velicu pentru a susţine Moldova, iar vocea lui Ştefan Stan s-a împletit cu cea a lui Ionuţ Fulea, pledând pentru cauza Ardealului. Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava a completat atmosfera de veselie din platou, cu dansurile pe care le prezintă publicului şi în care i-a cooptat şi pe invitaţii Iulianei Tudor.

Un program gândit de îndrăgitul om de televiziune Titus Munteanu, O dată-n viaţă păstrează, şi în acest sezon, reţeta consacrată: cei mai iubiţi interpreţi de folclor fac duete remarcabile cu vedete de calibru din cele mai diverse domenii. Orchestra „Lăutarii” din Chişinău, sub bagheta dirijorului Nicolae Botgros, asigură acompaniamentul emisiunii, iar personajele Floarea şi Gheorghe - actorii Maria Buză şi Marius Rizea – ne înveselesc cu momentele lor de umor. Emisiunea păstrează componenta socială, în fiecare ediţie fiind prezentate cazuri ce au nevoie de solidaritatea telespectatorilor şi care constituie, de fapt, miza pentru care vedetele acceptă provocarea Iulianei Tudor.

În ediţia precedentă O dată-n viaţă, Floarea şi Gheorghe s-au luat la ceartă pentru copacul cu... versuri.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, se discută despre deficitul de personal din ...

Oricât de atroce ar fi vremurile, umanitatea dăinuie. „Puterea binelui”, un documentar în premieră la „Ora Regelui”, pe TVR 1

Cu doar câteva zile înainte de 8 mai, Ziua Internațională a Crucii Roșii, la „Ora Regelui”, urmărim un documentar despre cea mai mare organizație ...