loader
Foto

Şcoala în pandemie, în dezbatere la „Referendum”. Fizic sau online?

După ce a stârnit numeroase reacţii cu prima ediţie a emisiunii de la TVR 1, Mihai Rădulescu a invitat telespectatorii la vot pe un subiect la fel de arzător. „Referendum” s-a văzut în direct la TVR 1, luni, 18 octombrie, de la ora 21.00. | VIDEO

 

Sunteţi de acord ca, în actualul context pandemic, şcolile să poată decide singure trecerea parţială sau totală în online?” Este întrebarea pe care Mihai Rădulescu, realizator şi moderator al emisiunii „Referendum” o adresează, luni seară, telespectatorilor TVR 1. După o primă discuţie pe tema certificatului verde, care a declanşat numeroase reacţii în mediul online, controversa pe care o abordează ediţia a doua a emisiunii, difuzată în direct pe 18 octombrie, este legată de şcoala în valul 4 al pandemiei covid-19.

„E o adevărată furtună de mesaje şi replici în spaţiul public, îndeosebi în grupurile de părinţi de pe reţelele sociale, în legătură cu modul în care trebuie reglementată activitatea şcolară în momentul de faţă. Cât online, cât la clasă, cine trebuie să ia decizia şi în funcţie de ce. Vom aduce şi noi în studio reprezentanţi ai părţilor aflate în dispută: reprezentanţi ai autorităţilor, ai asociaţiilor de părinţi şi de elevi, psihologi, specialişti în domeniu”, anunţă Mihai Rădulescu.

Mai exact, vin în platoul emisiunii să îşi spună opiniile diferite legate de tema în discuţie Radu Szekely, secretar stat în Ministerul Educaţiei, psihologul Mihai Copăceanu, Ilinca Atanasiu – actriţă la Teatrul Ion Creangă, profesorul Andrei Drăgulinescu, Ana Măiţă - Asociaţia Mame pentru Mame, respectiv Cătălina Ifrim – reprezentantă a Consiliului Naţional al Elevilor.

Telespectatorii sunt invitaţi să posteze comentarii şi să adreseze întrebări pentru invitaţi pe stiriletvr.ro şi hotnews.ro, unde, începând de luni, de la ora 21.00, vor putea şi vota DA sau NU, ca răspuns la întrebarea ediţiei. Evoluţia votului va fi prezentată în timpul emisiunii, iar rezultatul îl aflăm în următoarea întâlnire cu „Referendum”.

Sondajul demarat în prima ediţie continuă încă pe platforma partenerului media hotnews.ro, iar rezultatul final va fi anunţat luni seară, când Mihai Rădulescu va face cunoscut telespectatorilor şi ce urmează să se întâmple cu voturile exprimate de participanţii la „Referendum”.

„Referendum” e una dintre noile producţii din grila de toamnă a TVR 1, în care o temă de actualitate este susţinută cu argumente de două tabere cu opinii contrare şi la care telespectatorii participă activ, acordându-şi votul pentru una sau cealaltă dintre echipe. Realizator şi gazdă, Mihai Rădulescu, moderator cu experienţă, intervine pentru a asigura echilibrul confruntării. „Referendum” se vede în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1, în direct. Românii din afara graniţelor sunt şi ei invitaţi la vot: emisiunea se difuzează simultan şi la TVR Moldova, iar de la ora 22.50, tot luni, la TVR Internaţional.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...