loader
Foto

Galerie foto

Cap Compas: Mediterana sărută țărmul | VIDEO

Sâmbătă, 7 mai, de la 12.30, la TVR 2, echipa "Cap Compas" a ajuns în Egipt, la Alexandria și Sharm El-Sheikh.

 

Acum 2300 de ani Alexandru cel Mare cucerea pământul egiptenilor şi aşeza aici centrul lumii. Războinicul de neam macedonean avea să pună temelii pentru o nouă moştenire de care să se bucure neamurile şi popoarele, iar arhitectul său, Diocrates, urmă să aşeze piatră peste piatră pentru zidurile şi zidirile acestui oraş lăsat posterităţii că un giuvaer.


(w882)

Alexandria a fost o veritabilă capitală a lumii, centru al elenismului vreme de aproape cinci secole, far al Mediteranei la propriu şi la figurat.

Răscruce a civilizaţiilor Alexandria era spaţiul în care se întâlneau culturi şi oameni. La Alexandria moştenirea faraonică, greco-romană şi musulmană îşi dau mâna într-un memorabil act civilizator, prefăcându-se punte peste vremuri şi dig în faţa talazurilor. Se mai deapănă doar amintiri din firele de lumină ale farului din Alexandria.

Ţesături invizibile adună la un loc oameni, fapte, memorie colectivă şi locuri de referinţă pentru a celebra o experienţă unică a umanităţii. Un oraş pentru oameni de culori diferite, care vorbesc limbi diferite şi care ajung aici de peste mări şi ţări. Călătorii artişti au lăsat moştenire gravuri şi hărţi care acoperă patru secole de istorie.

(w882)

Cu o poziționare privilegiată și oferte variate care combină odihnă și cazarea în spații cu standarde înalte plajă în ape calde în orice anotimp biodiversitate incredibilă și o generoasă ofertă pentru sporturi acvatice, Sharm El-Sheikh este situat în sudul Peninsulei Sinai, o destinație de călătorie perfectă pentru toți cei care doresc să îmbine soarele, liniștea, starea de bine, mâncarea excelentă și aventură în vacanțele proprii.

(w882)

Dar şi cei care sunt dornici să afle informaţii despre istoria locului au ocazia oferită de spații expoziționale impecabil organizate. Deschis la sfârșitul anului 2020, pe o suprafață de 191.000 de metri pătrați, Muzeul Național Sharm El-Sheikh este primul muzeu de antichități egiptene construit în Sinai.​ Soarele vine aici doar pentru a fi martor la bucuria celor care aleg Sharm el Sheikh.

(w882)

Producător: Elena Dinu

FILM.TVR.RO

Logo

 
În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Internaţionalizarea firmelor româneşti

Internaţionalizarea firmelor româneşti

publicat: Marţi, 23 Aprilie 2024

Marți, 23 aprilie, de la ora 21:00, v-am invitat să urmăriți în direct la TVR Internațional o nouă ediție ”Investiți în România!”.

„Dialoguri academice” între filosofii Mircea Dumitru și Radu J. Bogdan, în 28 aprilie, la TVR Cultural

Duminică, 28 aprilie, de la ora 22:35, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească dialogul dintre filosofii Mircea Dumitru, gazda ...