loader
Foto

Galerie foto

Robert King: Mă surprind deseori întrebând: «A fost bine, domnule Bach?»

Duminică, 21 august, la „Interviurile Festivalului Enescu”, realizatoarea Valentina Băinţan v-a invitat să îl cunoașteți mai îndeaproape pe unul dintre cei mai vechi prieteni ai Festivalului: dirijorul Robert King.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Pentru amatorii de muzică barocă, King’s Consort este deja o religie, iar întâia lor prezență din cadrul Festivalului George Enescu, în anul 2005, a reprezentat o întâlnire memorabilă ce a revoluționat lumea muzicală de la București. Robert King a propus atunci, în cadrul Concertelor de la miezul nopții, două integrale remarcabile: cea a suitelor bachiene si cea a concertelor brandenburgice. Ansamblul și al său dirijor au ridicat sala în picioare, pentru că niciodată până atunci publicul nu mai ascultase asemenea sonorități.

Dirijorul Robert King este sufletul acestui ansamblu care deține în maniera de interpretare secretele si frumusețea epocii baroce, la care se adaugă cu măiestrie precizia uluitoare a unui ceas elvețian. Ideea de a înființa o orchestră barocă i-a venit de pe vremea când era membru al corului St John's, aparținând colegiului Cambridge, iar la 20 de ani, când era încă student și-a împlinit acest vis.

În cei 35 de ani de existență, King’s Consort a cântat în toată lumea și a înregistrat peste 100 de compact discuri; și vorbim aici de înregistrări speciale ale unor lucrări extrem de puțin cunoscute sau chiar deloc, a căror viață este reconstruită sonor pe instrumente de epocă.

„Noi suntem servitorii compozitorului. Orgoliul propriu nu are ce căuta. Încercăm să performăm cât mai bine, dar întotdeauna reprezentăm exact ceea ce a vrut compozitorul să transmită. Ce vrea Mendelssohn, ce vrea Purcell, ce vrea Handel? Mă surprind deseori întrebând: «A fost bine, domnule Bach?»”, spune dirijorul în interviul ce va fi difuzat duminică.

Robert King este, în același timp, un rafinat cunoscător al compozitorilor britanici, fiind considerat un expert al creațiilor lui Henry Purcell, căruia, pe lângă cele 25 de înregistrări cu integrala lucrărilor, în premieră mondială, i-a dedicat și un amplu volum biografic.

Și, ca orice gentleman care se repectă și care trebuie nepărat să dețină și o consistentă aură de mister, Robert King nu se dezminte și ne oferă o serie de surprize biografice. Alături de activitatea sa amețitoare, s-a lansat și în zona Hollywoodiană, fiind consultant pentru ultima creație a regizorului Ridley Scott The Kingdom of Heaven, iar interpretările sale la clavecin se aud pe simpaticul film de animaţie Shrek 2. Alte proiecte de la Hollywood includ Cronicile din Narnia, Piraţii din Caraibe, şi, asistat de compozitorul premiat Hans Zimmer, Codul lui Da Vinci.

În cadrul ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu, Robert King a propus publicului bucureștean două seri maraton care au rămas imprimate adânc în sufletele celor care au fost în sală.
Odele închinate patroanei muzicii, Sf. Cecilia, a căror semnatari au fost Henry Purcell, Benjamin Britten și G.F. Haendel precum și Oratoriul Paulus de Mendelssohn-Bartholdy au exaltat pur și simplu publicul. Sunetul suav și rafinat al celor de la King’s Consort nu va fi uitat prea curând.

***

Despre Interviurile Festivalului Enescu:

Valentina Băinţan, Claudia Spătărescu, Claudia Robu şi Marius Constantinescu încep o nouă serie de interviuri esenţiale cu cei mai importanţi muzicieni invitaţi ai ediţiei 2015 a Festivalului Internaţional George Enescu. Dirijori, instrumentişti, solişti vocali, de la Ion Marin la Vasily Petrenko, de la Anja Harteros la Elisabeth Leonskaya, de la Kristjan Jarvi la Valentina Naforniţă, vor veni în fiecare duminică, la miezul nopţii, la întâlnirea cu telespectatorii TVR 2 şi TVR+.

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcaţi aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android.

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Eurovision 2024: Construcția scenei este completă

Scena este pregătită pentru începerea primelor repetiții pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.  

”A doua Românie”: Despre echilibrul între știință, spiritualitate și identitate culturală

Joi, 25 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, Corina Dobre vă dă întâlnire la o nouă ediție a emisiunii ”A doua Românie”.