loader
Foto

Sunt căștile cu anulare a zgomotului de vină pentru problemele de auz ale tinerilor?

REPORTAJ-ANALIZA

Fie că este vorba de ecoul caselor de marcat dintr-un supermarket sau de șuieratul cafetierei, creierul nostru lucrează constant pentru a decoda sute de zgomote în fiecare zi.

 

Dar, pentru unii, aceste zgomote de fond pot deveni atât de copleșitoare, încât îi împiedică să recunoască vocile sau alertele.

Aceasta este o realitate la ordinea zilei pentru Sophie, o asistentă în vârstă de 25 de ani din Londra, care este obișnuită să i se reproșeze că nu ascultă, că este neatentă sau că este „un pic țicnită”, relatează BBC.

„Chiar dacă se aud zgomote, nu pot să-mi dau seama de unde vin. Știu că este vocea unei persoane, dar nu reușesc s-o depistez suficient de repede”, a spus ea.

După ce un test auditiv a ieșit normal, Sophie a apelat la un audiolog privat pentru teste suplimentare. În cele din urmă a fost diagnosticată cu tulburare de procesare auditivă (APD), o afecțiune neurologică în care creierului îi este dificil să înțeleagă sunetele și cuvintele rostite.

Audiologul ei și alte persoane din Anglia solicită acum mai multe cercetări pentru a afla dacă această afecțiune este legată de utilizarea excesivă a căștilor de anulare a zgomotului.

„Cuvintele sunau ca o bolboroseală”

Crescută într-o fermă liniștită de la țară, Sophie a observat o schimbare la nivelul auzului abia în urmă cu câțiva ani, când a început să studieze la universitatea din Londra - în special dificultăți în a identifica de unde provine un sunet.

Rareori a participat la cursurile universitare în sală, preferând să le urmărească online și cu subtitrări.

„Toate cuvintele sunau ca o bolboroseală atunci când eram la curs și mă chinuiam să le aud”, a explicat Sophie.

Acest lucru i-a afectat și viața socială. Sophie era nevoită să plece din baruri și din restaurante mai devreme din cauza „zgomotului copleșitor”.

Cauza diagnosticului de APD al Sophiei este necunoscută, dar audiologul ei crede că utilizarea excesivă a căștilor, pe care Sophie le poartă până la cinci ore pe zi, ar putea juca un rol.

Alți audiologi sunt de acord cu această ipoteză. Cinci departamente de audiologie ale NHS au declarat pentru BBC că au înregistrat o creștere a numărului de tineri care au fost trimiși de medicii de familie, acuzând probleme de auz.

Ce au descoperit experții? Că auzul lor este normal atunci când sunt supuși testelor. Problema apare la procesarea sunetului.

APD este mai frecventă la persoanele neurodiverse, la cele care au suferit o leziune cerebrală sau au avut o infecție a urechii medii în copilărie. Cu toate acestea, din ce în ce mai mulți pacienți cu APD nu aparțin acestor categorii, ceea ce îi face pe audiologi să se întrebe dacă factorii externi, cum ar fi căștile, reprezintă unul dintre butoanele declanșatoare.

Auz vs. ascultare

Renee Almeida, șef de audiologie pentru adulți la Imperial College Healthcare NHS Trust, spune că este esențial să auzim o diversitate de sunete, astfel încât creierul să poată decide pe ce este important să se concentreze.

În ultimul an, echipa sa a observat o creștere a numărului de tineri trimiși la serviciile de audiologie. „Există o diferență între a auzi și a asculta. Putem vedea că abilitățile de ascultare au de suferit.”

Căștile au beneficiile lor, în special pentru sănătatea pe termen lung a urechii, deoarece funcția lor de izolare fonică poate împiedica frecvența înaltă și zgomotul puternic să ajungă și să afecteze urechea.

Lisa Barber, editor de tehnologie la Which?, a declarat că dispozitivele au „explodat în popularitate” în ultimii ani. Dar nivelul de transparență poate varia de la model la model.

„Unele oferă pur și simplu o anulare pasivă a zgomotului, în care etanșarea acustică dintre căști și urechi reduce zgomotul din apropiere”, a spus ea. „Altele au un mod de transparență care vă permite să auziți parțial zgomotul de fond.”

O realitate falsă?

Dar Claire Benton, vicepreședinte al Academiei Britanice de Audiologie, sugerează că prin blocarea sunetelor cotidiene, cum ar fi claxoanele mașinilor, există pericolul ca creierul să „uite” să filtreze zgomotul.

„Aproape că ai creat acest mediu fals purtând acele căști și ascultând doar ceea ce dorești să asculți. Asta nu e bine”, a spus ea.

„Aceste abilități de ascultare mai complexe, de nivel înalt, din creierul tău se dezvoltă abia spre sfârșitul adolescenței. Așadar, dacă porți doar căști care anulează zgomotul și rămâi în această lume falsă până la sfârșitul adolescenței, atunci capacitatea ta de-a procesa vorbirea și zgomotul va fi un pic defazată”, sugerează Benton.

În prezent, a devenit ceva obișnuit să vedem oameni care merg pe stradă doar cu căști și care urmăresc videoclipuri online cu subtitrări, deși aud perfect sunetul. Un sondaj YouGov a arătat că 61% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani preferă să apeleze la subtitrări.

Dr. Angela Alexander, audiolog și proprietar al APD Support, o organizație privată, se numără printre audiologii care solicită mai multe cercetări privind impactul căștilor cu anulare a sunetului extern asupra procesării auditive, în special la copii.

„Cum arată viitorul dacă nu investigăm această legătură? Există o mulțime de părinți și profesori bine intenționați care cred că soluția pentru copiii care au probleme cu zgomotul este să poarte dopuri de urechi sau să aibă căști cu anulare a zgomotului”.

Tratamentul pentru APD poate face o diferență pozitivă semnificativă. Unii pacienți reușesc să se recupereze complet.

Așa-numitele exerciții de antrenament „cuvânt în zgomot” pe aplicații mobile au devenit o modalitate populară de-a exersa extragerea vorbirii din zgomotul de fond. La fel și aparatele auditive.

„În acest moment pot auzi că deasupra capului meu se află un ventilator, dar creierul îmi spune că nu este ceva de care trebuie să-mi fac griji”, explică Dr. Alexander, descriind ceea ce se numește analiza scenei auditive.

„Acesta este modul în care identificăm amenințările din mediul nostru înconjurător, așa că mi se pare logic să existe o creștere a anxietății dacă creierul unei persoane nu mai are aceste informații care să-i spună ce este îngrijorător și ce nu”.

Pentru a îmbunătăți abilitățile auditive, Dr. Alexander recomandă reducerea timpului de utilizare a căștilor sau folosirea unora care lasă să pătrundă zgomotul de fond.

Sursă foto: Hadrian / Shutterstock.com

Logo

 
Sărbătoare la „Mamaia” Folclor: Paul Surugiu-Fuego marchează 50 de ani cu un spectacol în direct la TVR

Iuliana Tudor este gazda ediției jubiliare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, transmisă în direct, ...

Festivalul Cepei Roșii la Castelul Nopcsa și Revigorarea Țării Hațegului | VIDEO

Festivalul Cepei Roșii, găzduit de istoricul Castel Nopcsa din Sântămăria Orlea, reprezintă mai mult decât o simplă celebrare gastronomică; este ...

Micșorarea sarcinilor și construirea rutei spre performanță în sportul juvenil

De cele mai multe ori, blocajele cu care se confruntă tinerii sportivi nu își au originea în lipsa de motivație sau în absența dorinței de a ...

Concursul Internațional George Enescu: Două seri despre viitorul muzicii, în direct la TVR Cultural

Două dintre evenimentele speciale ale Concursului Internațional George Enescu 2026 - Concertul final dedicat Secțiunii Compoziție și Concertul ...

Concursul Internaţional George Enescu: Revedem concertul de deschidere la TVR 1

Orchestra Naţională Radio interpretează Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13, de George Enescu. Dirijor: Cristian Măcelaru. De la ora 22.00, ...

Comisia Europeană recomandă constituirea de rezerve de numerar pentru situații de urgență

Dependența tot mai mare de plățile electronice determină instituțiile europene să readucă în atenție importanța numerarului în gestiunea ...

Edița "Vară pentru voi" din 24 august oferă o oglindă fidelă a preocupărilor esențiale ale societății actuale, îmbinând armonios sfatul ...

Festivalul de folclor „Mamaia”, la 25 de ani. Trei seri de spectacol, în direct la TVR

Iuliana Tudor este gazda ediției jubiliare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, transmisă în direct, ...

Misteriosul „Gene Kelly – un american la... Hollywood”. Documentar despre un simbol al dansului, la TVR 2

Facem o călătorie prin lumea lui Gene Kelly, dansator de geniu, coregraf şi regizor pentru care dansul a fost un angajament politic. ...

„Nicolas Cage, savantul nebun al Hollywoodului”, un documentar portret al actorului la TVR 2

Cercetează neobosit arta actoriei, este hotărât să dezvolte noi formule și își folosește fiecare film pe post de laborator! Despre un actor cu ...

Divorțul alpin. În cine ai încredere totală când pleci pe munte?

Termenul de „divorț alpin” descrie ruptura totală de comunicare, empatie și cooperare dintre parteneri, adesea soți sau cupluri, sub influența ...

Istoria în direct la TVR Sport: Campionii de aur ai canotajului românesc luptă pentru medalii la CM 2026 de la Amsterdam

Evenimentul care reunește elita mondială din canotajul clasic (atleți de top) și para-canotaj (atleți cu dizabilități) se desfăşoară în perioada ...

„Dune Colorate” – trofeele Festivalului Mamaia 2026, inspirate de mare, lumină și memorie

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20.00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

„Croaziera”, lui Mircea Daneliuc, „o radiografie a societăţii totalitare” - pe 23 august, la TVR 1

Un grup de tineri, câştigători ai diverselor întreceri socialiste, sunt recompensaţi cu o croazieră pe Dunăre... Comedia „Croaziera” e plină de ...

“MuzA la Băi” - Redescoperirea Patrimoniului la Băile Govora | VIDEO

Expoziția "MuzA la Băi", organizată de Asociația StudioGovora în colaborare cu Muzeul de Arhitectură din România, marchează o inițiativă ...