Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Prinţesa care a văzut îngerii, în ediţia I a noului sezon „Ora Regelui”

TVR.RO | Vineri, 17 Martie 2017
Un an de la retragerea publică a Regelui Mihai şi expoziţia „Iaşi, oraş regal” au fost printre subiectele primei ediţii „Ora Regelui” a primăverii 2017, difuzată sâmbătă, 18 martie, ora 15.00, la TVR 1 şi TVR+, iar la TVR HD pe 19 martie, de la 13.30.
Printesa Ileana

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

S-a împlinit un an de cînd românii au primit, din Elveţia, vestea tristă că Regele Mihai s-a retras din viaţa publică pentru că este grav bolnav. A fost doar începutul unui an deosebit de greu pentru Majestatea Sa şi pentru întrega Familie Regală. În prima ediţie a noului sezon Ora Regelui, telespectatorii TVR 1, TVR HD şi cei care urmăresc programele TVR online, pe TVR+, îşi amintesc de cele mai importante momente trăite de membrii Familiei Regale în această perioadă. Emisiunea poate fi văzută şi pe 18 martie, ca de obicei, de la ora 15.00.

„Iaşi, oraş regal” – o expoziţie dedicată capitalei de război a ţării, din urmă cu 100 de ani, a fost inaugurată în foaierul Senatului României. Echipa Ora Regelui nu ratează ocazia de a oferi telespectatorilor TVR imagini de la eveniment.

Şi tot în ediţia din această săptămână a emisiunii aflăm mai multe despre Reforma agrară din timpul domniei Regelui Ferdinand, rămasă un reper în istoria României moderne.

Alteţa Sa Regală Principele Radu a fost în Marea Britanie, în luna februarie. Principele Radu şi Andrian Candu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, au vizitat Fundaţia Invictus,  Universitatea Kent, Colegiului Regal de Apărare şi au fost oaspeţii Lord Primarului Londrei, Andrew Parmley. Prietenii Orei Regelui îi însoţesc, sâmbătă după-amiază, prin periplul lor londonez.

„Telefonul vârstnicului”, prima linie telefonică gratuită dedicată persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, a împlinit 10.000 de apeluri. Vârstnicii primesc sfaturi şi sunt îndrumaţi de operatorii specializaţi în asistenţă socială ai Fundaţiei Principesa Margareta a României. Îi vom cunoaşte pe cei de la capătul firului de telefon tot pe 18 martie, la Ora Regelui.

„Portretul prinţesei care a văzut îngerii” este titlul reportajului ce o are în centru pe Principesa Ileana, devenită Maica Alexandra, după ce s-a călugărit. Îl vom vedea, de asemenea, sâmbătă, la Ora Regelui.

(w640) principesa

Nu în ultimul rând, Ora Regelui de sâmbătă reflectă protestele din luna februarie, care i-au scos în stradă şi pe monarhişti.

Emisiunea poate fi urmărită la TVR 1 şi TVR  Moldova pe 18 martie, de la ora 15.00, la TVR Internaţional tot sâmbătă, de la 17.10, iar la TVR HD duminică, 19 martie, de la 13.30.

La Ora Regelui, telespectatorii află informaţii despre monarhie şi regii României şi pot însoţi Familia Regală în cele mai importante momente ale existenţei sale.

Producător Lidia Voicu

Realizator Camelia Csiki

 

*** Despre Ora Regelui:

O emisiune pe teme istorice despre monarhie şi regii României, Ora Regelui oferă publicului informaţii despre ce a însemnat Monarhia pentru români, cum au influenţat regii istoria, cultura şi viaţa politică, economică şi socială a românilor. Timp de aproape o oră, rulează secvenţe inedite din arhivele cinematografice, dar şi imagini de astăzi. Emisiunea vorbeşte despre diferenţele dintre ce a fost şi ce este România, cât de bine au fost transmise şi învăţate lecţiile istoriei şi cât din ceea ce am învăţat - mai ales în perioada celor 45 de ani de comunism - despre Monarhie şi Regele Mihai, este mit sau adevăr.

Emisiunea conţine reportaje pe subiecte istorice, despre Casa Regală a României din vremea lui Carol I până astăzi, imagini mărturii de arhivă, vox-uri de la oameni simpli (despre rolul pe care l-a avut şi îl mai are Regele Mihai, Casa Regală sau despre momente ale istoriei care au fost reinterpretate în ultimii 60 de ani), dar şi interviuri cu diverse personalităţi şi o agendă actualizată a Casei Regale (vizite la alte case regale, acţiuni pe care le întreprinde Casa Regală pentru a reprezenta imaginea României în afara ţării, acţiuni economice, caritabile, importanţa pe care a avut-o Casa Regală în procesul de integrare în UE şi NATO etc.).