loader
Foto

„Povestea după poveste” a celui mai tânăr primar din ţară

După ce a terminat Facultatea de Calculatoare cu 9.77, Alin Nica a ales să rămână şi să schimbe viaţa oamenilor din comuna în care locuia. Ileana Gaiţă ne-a prezentat, la Poveste după Poveste, primarul comunei Dudeştii Noi din Timiş . Pe 29 octombrie, de la 14.30, la TVR 1.

 

În ţara din care zeci de mii de tineri pleacă în fiecare lună pentru a îşi construi un viitor mai bun, Ileana Gaiţă ne prezintă la Poveste după Poveste un tânăr care, după ce a terminat cu 9.77 Facultatea de Calculatoare, a ales să rămână şi să schimbe viaţa oamenilor din comuna în care locuia.

Este vorba despre Alin Nica, cel care la 24 de ani a fost ales primarul comunei Dudeştii Noi din judeţul Timiş, devenind astfel cel mai tânăr primar din ţară. Duminică, 29 octombrie, de la 14.30, Alin Nica este protagonistul ediţiei Poveste după poveste de la TVR 1 şi TVR+.

(w882)

În prezent, Alin se află la al patrulea mandat şi, în cei 13 ani de când se află în fruntea comunei, a reuşit să aducă localitatea din Evul Mediu în secolul 21. În urmă cu 13 ani, comuna arăta ca majoritatea localităţilor rurale din România, cu drumuri neasfaltate, fără apă şi fără canalizare, iar şomajul, mai ales în rândul tinerilor, era foarte ridicat.

Primarul Alin Nica a transformat islazul comunal în teren intravilan şi l-a scos la licitaţie pentru construcţia de case, ceea ce a dus la creşterea numărului de locuitori ai comunei, mai ales în rândul tinerilor, cărora le-a dat pâmântul în concesiune.

A făcut proiecte şi a atras fonduri nerambursabile de peste 10 milioane de euro de la Uniunea Europeană, sume cu care a modernizat şi asfaltat toate drumurile din comună. Pe lângă asta, comuna are canalizare şi apă potabilă.

(w882)

(w882)

(w882)

(w882)

Şi tot în Dudeştii Noi, fostele grajduri ale IAS-ului au fost modernizate şi transformate într-o zonă de producţie şi servicii în care activează peste 100 de firme şi lucrează peste 1.500 de persoane. Astfel, în prezent, şomajul în comună este aproape de zero, iar cel mai mare angajator, o fabrică de mobilă este nevoită să aducă muncitori şi din alte localităţi. Aflăm întreaga poveste a primarului din Timiş duminică, 29 octombrie, de la ora 14.30, la Poveste după poveste de la TVR 1 şi TVR+.

(w882)

(w882)

(w882)

Realizator Ileana Gaiţă

Director de imagine: Marius Danci

Producători: Ileana Gaiţă şi Irina Luca

Despre Poveste după poveste

Televiziunea Română a produs mii de reportaje; unele cu subiecte puternice, altele cu urmări spectaculoase, premiate la festivaluri şi larg apreciate de telespectatori.

După ce au fost difuzate, personajele s-au întors în anonimat, poveştile au fost înlocuite de altele, chiar felul de a face televiziune s-a schimbat. Ce s-a întâmplat cu protagoniştii?

Care a fost deznodământul şi cum li s-a schimbat viaţa? Aflăm şi în cel de-al cincilea sezon Poveste după poveste, pe care jurnalista Irina Luca îl prezintă din 8 octombrie la TVR 1.

Emisiunea Poveste după poveste este în fiecare duminică, de la ora 14.30, la TVR 1 şi online pe TVR+.

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Eurovision 2024: Construcția scenei este completă

Scena este pregătită pentru începerea primelor repetiții pentru Concursul Muzical Eurovision 2024.  

”A doua Românie”: Despre echilibrul între știință, spiritualitate și identitate culturală

Joi, 25 aprilie, de la ora 21:00, la TVR Internațional, Corina Dobre ne-a dat întâlnire la o nouă ediție a emisiunii ”A doua Românie”.