loader
Foto

„Picătura de cultură”, o ediție cu și despre muzica românească

Vineri, 21 octombrie, ora 13.30, dirijorul Vlad Maistorovici a vorbit despre concertul dedicat Zilei Culturii Naţionale care a adus câteva premiere muzicale pe scena Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş.

 

Filarmonica de Stat din Târgu Mureș a marcat Ziua Culturii Române, sărbătorită în fiecare an la 15 ianuarie, printr-un concert inedit cu un program versatil. Orchestra simfonică și Corul Mixt au interpretat lucrări din creația compozitorilor Bartók Bela, George Enescu, Mark-Anthony Turnage (compozitor contemporan britanic) și Vlad Maistorovici. Cel din urmă, prezent pentru prima oară la Târgu Mureș, a fost și dirijorul concertului.

Violonist, compozitor și dirijor, Vlad Maistorovici este unul din cei mai prolifici și non-conformiști artiști ai generației sale. Concertează pe scenele internaționale, ca solist, în recitaluri și concerte de cameră, având un repertoriu larg de muzică clasică și modernă. Compozițiile sale au fost recompensate cu premii de specialitate şi sunt interpretate de orchestre și artiști reputați. Două dintre ele au răsunat pentru prima oară și în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș. Deja celebrul „Concert transilvan” a fost compus în 2010, intrând în programul câtorva ansambluri europene, iar „Colinde fără cuvinte” – în iarna anului 2020, o lucrare marcată de contextul pandemic, spune compozitorul.

(w882) Daniel Row

Tot pentru prima oară pe scena Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş a fost şi violonistul englez Daniel Rowland care a încântat publicul spectator cu măiestria sa artistică, interpretând pe o vioară de Lorenzo Storioni, Cremona datată din anul 1776.

(w882) Rapsodia r

Programul dedicat Zilei Culturii Naţionale a fost completat de „Rapsodie Română” scrisă de compozitorul britanic Mark-Anthony Turnage (primă audiţie românească), „Dansuri populare româneşti” de Bartók Béla şi „Poema română” de George Enescu.

***

Emisiune realizată de TVR Târgu Mureș

FILM.TVR.RO

Logo

 
Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

Oricât de atroce ar fi vremurile, umanitatea dăinuie. „Puterea binelui”, un documentar în premieră la „Ora Regelui”, pe TVR 1

Cu doar câteva zile înainte de 8 mai, Ziua Internațională a Crucii Roșii, la „Ora Regelui”, urmărim un documentar despre cea mai mare organizație ...