loader
Foto

Galerie foto

O seară folk-rock cu PRO Musica, sâmbătă la REMIX

Sâmbătă, 10 noiembrie, la TVR 3, de la ora 22.00, urmăriți prima parte a concertului reunirii „PRO Musica 41. Live in Timișoara”, într-o nouă ediție REMIX.

 

După un mare concert aniversar, la 20 de ani de la debut (decembrie 1993), grupul rock timișorean PRO Musica n-a mai activat. Liderul Ilie Stepan, ca și ceilalți membri, a plecat pe drumul unor proiecte muzicale personale... Vremurile erau tulburi în show-business-ul românesc. Dar, cu timpul, Stepan PROject (un proiect de studio) s-a apropiat de scene, culminând cu toamna lui 2011, când lansarea unui DVD a fost acompaniată de performarea unor piese PRO Musica din vechiul repertoriu.

După trei ani, în 5 octombrie 2014 (la sala Capitol a Filarmonicii „Banatul”), formația a revenit în lumina reflectoarelor cu un concert extraordinar, cântând din repertoriul reunit al perioadelor folk și rock, transmis și pe internet, urmat și de publicarea unui dubluDVD. De atunci, grupul renăscut a continuat să cânte; nu des, dar semnificativ! Nu simple concerte, ci evenimente!

Ilie Stepan: „Concertul «PRO Musica 41» înseamnă a revenire a grupului după ani, o reîntâlnire cu cei care am vrut să continuăm istoria formației, înseamnă o mare bucurie de a fi împreună pe scenă. Firește, toți am cântat între timp, eram deci apți... Evenimentul mai înseamnă și un DVD care a rezultat în urma concertului de patru ore, cu atâtea piese din toate etapele... Am dat un semnal prin care ne-am aliniat și noi în rândul muzicienilor și trupelor care pe plan mondial revin pe scenă; probabil e un ceas biologic, nescris. O perioadă după care simți nevoia și trupa se regenerează, în funcție de bioritmul fiecărei formații; noi atunci am simțit momentul și nu cred că am greșit.”

(w882) Ilie Stepa

Ediția „Remix” din 10 noiembrie reeditează piese folk-rock din prima perioadă a grupului (1973 – 1975), una foarte creativă, dintr-un timp în care muzicienii timișoreni au fost influențați de mișcarea hippy, atât cât a fost posibil într-o perioadă de înăsprire a regimului cultural comunist. Componență: Ilie Stepan-chitară, Doru Eugen Iosif-voce, fluiere, Dixie Krauser-bas, Grigore-Bujor Hariga-chitară, Horea Crișovan-chitară, Doru Apreotesei-claviaturi, Lică Dolga-tobe, Mario Florescu – percuție, George Găină-voce. Invitați: Radu Rotaru-claviaturi, Dana Borteanu-voce, Vera Ciocan-voce.

(w882) PRO Musica

Iar programarea „Remix” nu este întâmplătoare. La sfârșit de an, va fi lansată o carte-dialog cu Ilie Stepan, semnată de reputatul Mircea Mihăieș, eveniment acompaniat de un concert Ilie Stepan și Prietenii, la Timișoara. De asemenea, se află pe ultima sută de metri editarea unui cvadrupluLP / dubluCD (cu un album de fotografii inclus) cu înregistrări PRO Musica din concert (de la o arie a operei folk, din ianuarie 1974, până la o piesă cântată în ianuarie 2018!).

Credit foto: arhiva personală Ilie Stepan

Realizator: Doru Ionescu

FILM.TVR.RO

Logo

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Anul omagial 2024, dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor

Luni, 29 aprilie, de la ora 19:00, revedeți o ediție a emisiunii ”Un doctor pentru dumneavoastră”, la TVR Internațional.

„Dăruiește Românie!

Carmen Târnoveanu și invitații săi celebrează peste 40 de ani de eleganță, discreție și profesionalism, care se înscriu în activitatea artistică ...