loader
Foto

O poveste despre Mihai, Regele Românilor, despre istoria cu şi fără el

„Ora Regelui” de la TVR 1 vine cu noi subiecte pentru pasionaţii de istorie şi pentru cei care caută informaţii interesante despre figurile emblemă ale Familiei Regale a României. Ediţia a fost difuzată sâmbătă, 25 iulie, de la ora 14.30.

 

„Ora Regelui” de sâmbătă aduce o poveste despre Mihai, Regele românilor, despre istoria cu și fără el, despre propaganda și teroarea comunismului care a încercat să îl șteargă din mintea și din sufletul celor care l-au iubit.

(w500)

„Va trece o vreme pînă cînd vom realiza pe deplin că El a luminat un întreg timp, făurind o istorie demnă, plină de curaj și de fapte remarcabile, salvând onoarea compatrioților și națiunii sale, fiind un reper al moralității sublime, purtând speranța în vremuri întunecate și împlinind prin lupta sa un vis care nu se va stinge niciodată. Un orizont fără de care românii ar fi fost poate și acum în bezna izolării și uitării”, scrie, despre Regele Mihai, istoricul Alexandru Muraru.

(w500)

„Despre făurirea istoriei și de vorbă cu povestea ei” numește acesta postfața volumului de interviuri realizate de jurnalistul Bogdan Șerban-Iancu cu Regele, printr-o șansă extraordinară de a-l întîlni, devenită mai apoi șansa românilor de a-i afla, fără ocolișuri, gîndurile.

(w882)

Elisabeta şi Carol I

(w882)

Ferdinand şi Maria

(w882)

Elena şi Carol II

Al doilea eseu din emisiune, intitulat „Portrete și icoane” completează, prin harul Înalt Prea Sfinției Sale Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, tălmăcirea destinelor regilor și reginelor României.

(w500)

Ana şi Mihai I

Viețile lor se deslușesc din fresca pe care ne-o închipuim ascultîndu-l pe îndrăgitul părinte de la Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Devenit loc de veșnică odihnă, după voia lui Carol I, lăcașul adună în perindare perpetuă neamul românesc pentru rugăciune și veșnică pomenire.

(w500)

Curtea de Argeş

„Paginile târzii” din jurnalul Reginei Maria au fost reprezentate scenic de actrița și regizoarea Liana Ceterchi, în spectacolul „1919 – Misiune Regală”. După punerea în scenă a „Jurnalelor de război” ale Reginei Maria și după întruchiparea altor personaje feminine de viță regală, regizoarea dezvăluie notele personale ale Mariei asupra misiunii diplomatice din timpul Conferinței de Pace de la Paris.

(w500)

Regina Maria la Paris

Presărată cu multe comentarii scrise de mîna reginei, firești pentru paginile unui jurnal și prețioase pentru cei care au prilejul să le pătrundă, piesa invită la meditație, dar stîrnește și curiozitatea pentru aflarea adevărului istoric bine ascuns în ticluiri de zeci de ani. Reportajul despre „1919 – Misiune Regală” vine în avanpremiera piesei de teatru care va fi prezentată integral, de „Ora Regelui”, în luna august.

(w500)

(w500)

Regina Maria

Ora Regelui este la TVR 1 HD sâmbătă, 25 iulie 2020, ora 14.30 şi la TVR Moldova - duminică, 26 iulie 2020, ora 17.10.

Producător: Lidia Voicu

Realizator: Cristina Ionescu

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Internaţionalizarea firmelor româneşti

Internaţionalizarea firmelor româneşti

publicat: Marţi, 23 Aprilie 2024

Marți, 23 aprilie, de la ora 21:00, v-am invitat să urmăriți în direct la TVR Internațional o nouă ediție ”Investiți în România!”.

„Dialoguri academice” între filosofii Mircea Dumitru și Radu J. Bogdan, în 28 aprilie, la TVR Cultural

Duminică, 28 aprilie, de la ora 22:35, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească dialogul dintre filosofii Mircea Dumitru, gazda ...