loader
Foto

O ediţie O dată-n viaţă... „la feminin”

Iuliana Tudor a invitat şase doamne în show-ul de vineri seară, la TVR 1 şi TVR+, ora 21.00

 

Documente disponibile pentru descarcare:

Vineri, 14 iunie, invitaţii Iulianei Tudor la O dată-n viaţă sunt Monica Davidescu şi Margareta Clipa (Moldova), Cristina Spătar şi Floarea Calotă (Teleorman), respectiv Silvia Dumitrescu şi Sava Negrean Brudaşcu (Ardeal). Ca de obicei, emisiunea de vineri seară va putea fi urmărită de la ora 21.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

În cele trei ore de emisie, muzica va fi asigurată de Orchestra Lăutarii din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botrgos, iar dansul - de Ansamblul „Baladele Deltei" din Tulcea. Artiştii invitaţi îi vor avea alături, ca în fiecare ediţie a emisiunii O dată-n viaţă, pe Floarea şi Gheorghe (actorii Maria Buză şi Marius Rizea).

„Avem o ediţie... la feminin! «Invitaţii» sunt numai femei - atât protagonistele emisiunii, cât şi vedetele populare. Mă aştept la o confruntare pe portativ între doamne. Şi, ca să existe un echilibru, dacă am dedicat campania Îmbracă-te cu mândrIE domnilor, ediţia de vineri a emisiunii o vom dedica doamnelor", spune Iuliana Tudor.

În perioada 3-28 iunie, pe paginile de Facebook https://www.facebook.com/odatainviata şi https://www.facebook.com/iulianatudortvr, continuă campania Îmbracă-te cu mândrIE, al cărui premiu este o excursie în Maramureş. 24 iunie este Ziua Universală a iei româneşti, o sărbătoare prin care ţara noastră arată lumii întregi cât de frumos, de special şi de mândru este portul tradiţional românesc. În sprijinul acestei sărbători vine campania Îmbracă-te cu mândrIE: timp de zece zile, în perioada 3-13 iunie 2013, zece bărbaţi de seamă ai României poartă, pe rând, în fiecare zi, de dimineaţă până seara, o cămaşă tradiţională care aparţine unei vedete a folclorului românesc. Astfel, aceştia poartă cămăşile indiferent de evenimentele pe care le au de onorat în ziua respectivă, fie că este vorba de timp petrecut în familie sau de o zi obişnuită la serviciu.

Regulamentul concursului poate fi accesat aici.

Iuliana Tudor a deschis, pe 15 martie, cel de-al 11-lea sezon al emisiunii de vineri seară de la TVR 1. Emisiunea păstrează reţeta care a consolidat formatul în preferinţele românilor: Orchestra Lăutarii, sub bagheta dirijorului Nicolae Botgros, Floarea şi Gheorghe - actorii Maria Buză şi Marius Rizea - cu momentele de umor, cei mai iubiţi interpreţi de folclor, care, împreună cu vedete de calibru, fac duete remarcabile. Nu lipseşte componenta socială, în fiecare ediţie fiind prezentat un caz care are nevoie de solidaritatea telespectatorilor şi care este, de fapt, miza pentru care vedetele acceptă provocarea Iulianei Tudor. Noutatea sezonului cu numărul 11 este aceea că gazda show-ului este ea însăşi protagonista unor momente speciale, pregătite de invitaţi. Emisiunea poate fi vizionată şi pe portalul video al Televiziunii Române, www.tvrplus.ro.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

Oricât de atroce ar fi vremurile, umanitatea dăinuie. „Puterea binelui”, un documentar în premieră la „Ora Regelui”, pe TVR 1

Cu doar câteva zile înainte de 8 mai, Ziua Internațională a Crucii Roșii, la „Ora Regelui”, urmărim un documentar despre cea mai mare organizație ...