loader
Foto

Noi episoade despre Revoluţia română, în seria "După 25 de ani"

Sâmbătă, 29 noiembrie, (ora 22.00) şi duminică, 30 noiembrie (14.30) TVR 1 continuă seria documentară După 25 de ani cu noi episoade ce rememorează evenimentele din decembrie 1989.

 

Documentarul Protestez! este disponibil online pe TVR+.

Și documentarul Hainele puterii este disponibil online pe TVR+.

Filmul documentar Protestez!, semnat de Ionuţ Cărpătorea, este programat la TVR 1 sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 22.00. Este povestea protestelor care au avut loc în România în 2012 şi 2013, spusă prin vocea unor personaje-cheie ale manifestaţiilor din Piaţa Universităţii: tinerii, cei care spun că nu vor să mai lase schimbarea României doar în mâinile politicienilor. La 25 de ani după decembrie 1989, o nouă generaţie a ieşit în stradă pentru a-şi apăra drepturile.

Duminică, 30 noiembrie, de la 14.30, seria de documentare După 25 de ani continuă cu poveşti despre o epocă pe care mulţi dintre noi am trăit-o. Şi ale cărei amintiri provoacă pentru unii suferinţă, pentru alţii nostalgii. Sebastian Papaiani, Irina Bîrlădeanu, Nelli Pfeiffer şi istoricul Lavinia Betea vorbesc despre personajele la modă, surse de inspiraţie, locurile de aprovizionare ale nomenclaturii şi capacitatea de a se descurca a omului de rând în documentarul Hainele puterii, realizat de Irina Luca, Raluca Rogojină, pe un scenariu al profesorului universitar Lavinia Betea. Imaginile din arhiva TVR completează tabloul epocii.

După 25 de ani este un proiect-document, realizat de Televiziunea Română în amintirea evenimentelor din decembrie ’89. Din 22 noiembrie, în fiecare sâmbătă şi duminică, timp de 10 săptămâni, telespectatorii TVR 1 pot rememora, prin intermediul unei serii de documentare, perioada comunistă, momentul răbufnirii românilor din 1989 şi pot urmări, alături de jurnalişti şi personalităţi publice, evoluţia României de la momentul ieşirii de sub dictatura comunistă şi până în prezent. Documentarele sunt difuzate sâmbăta de la ora 22.00, respectiv duminica, de la orele 14.30 şi 22.00, putând fi vizionate şi online, pe TVR+. Proiectul După 25 de ani îşi propune să capteze interesul tinerilor, care astfel pot înţelege mai bine contextul în care s-au desfăşurat evenimentele ce au dus la Revoluţia din decembrie 1989.

Documentarele pot fi urmărite şi pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

FILM.TVR.RO

Logo

 
„Actual regional”: Târgul de Paște

„Actual regional”: Târgul de Paște

publicat: Miercuri, 24 Aprilie 2024

În ediția de marți, 24 aprilie, a emisiuni „Actual regional”, vom dezbate în direct, alături de invitata noastră cele mai importante teme ce țin ...

Dumitru Furdui, în spectacolul din Arhiva de Aur a TVR „Jurnalul unui nebun

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă „Jurnalul unui nebun", de N. V. Gogol, miercuri, 24 aprilie, la TVR Cultural și duminică, 28 aprilie, la ...

Dan Perjovschi, la „Mic dejun cu un campion”: Sunt ca un scanner al memoriei. Ăsta este activismul meu (ediție din 2023) | VIDEO

Între 22 și 28 aprilie , telespectatorii TVR Cultural pot revedea dialogurile Danielei Zeca Bucura cu acad. Georgeta Filitti, istoric, ...