loader
Foto

Neamul Micleuşanilor, subiect de documentar la TVR 1

Seria Spre Vest, spre Ţara Mamă ajunge la episodul al treilea sâmbătă, 30 martie, ora 15.00

 

Episodul al treilea al documentarului Spre Vest, spre Ţara Mamă este construit în jurul Neamul Micleuşanilor. Documentarul care vorbeşte despre drama identităţii basarabenilor şi efortul lor de adaptare în ţara unde aud vorbindu-se aceeaşi limbă este difuzat de TVR 1 în fiecare sâmbătă, de la ora 15.00.

Trei generaţii din neamul Micleuşanilor au ajuns să trăiască în România. Primul a venit Mitoş, să studieze artele la Cluj. Apoi şi pă­rinţii săi au trecut Prutul, în timpul regimului lui Vo­ronin. Rămasă singură în satul care le poartă numele, bunica lui Mi­toş a vrut şi ea în Ţara Mamă, unde şi-a petrecut tine­reţea, până să vină sovie­ticii şi „să facă graniţă”. La Micleu­şeni, nu mai au pentru ce să mear­gă. Au vândut şi casa, şi gră­dina cu nuci. Basarabia a ră­mas nu­mai în amintirile lor. Micleuşanii se pun la drum, dar îşi iau cu ei toate imaginile vieţii. Nu uită nimic, nici bu­curiile, nici sufe­rinţa. Despre toate acestea povestesc sâmbătă, de la ora 15.00, la TVR 1, în cel de-al treilea episod al seriei documentare: Spre Vest, spre Ţara Mamă.

Realizate de Dumitru Bădiţa, filmele documentare sunt despre basarabeni care au reuşit să se integreze în societatea românească. Cum au trăit basarabenii în URSS? Ce ştiau ei despre România? De ce au ales să treacă Prutul şi să se integreze în societatea românească? Sunt întrebări la care telespectatorii află răspunsuri urmărind Spre Vest, spre Ţara Mamă, o serie de documentare despre basarabeni, despre schimbările lor de identitate naţională, despre efortul lor de adaptare în ţara unde aud vorbindu-se aceeaşi limbă.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...