Mic dejun cu o cafea turcească în atelierul pictorului Ilie Boca

Pictorul Ilie Boca a dialogat cu Daniela Zeca Buzura în atelierul său din Bacău. Ineditul "Mic Dejun cu un Campion" a fost difuzat în premieră sâmbătă, 20 mai, de la ora 10.00, la TVR 2 şi online pe TVR+.

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

’’La cei 80 de ani, pictorul Ilie Boca a mai bifat un record greu de atins. Este singurul artist român contemporan care a deschis simultan, într-o singură lună, patru expoziţii personale.

Creator al şcolii de peisagistică de la Tescani, cu 40 de ani în urmă, artistul, profesorul şi mentorul multor generaţii de artişti de la noi şi de peste hotare, Ilie Boca este un model dificil de urmat’’ – menţionează Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii Mic Dejun cu un Campion.

Am găsit, într-o monografie scrisă de criticul de teatru Carmen Mihalache cu meticulozitatea unui cercetător care înţelege din interior procesul creator şi cu talentul unui remarcabil scriitor, câteva pasaje care îl definesc pe cel pe care, pe drept cuvât îl numim astăzi un maestru, un mentor, un artist singular şi un om al cetăţii:

"E un bucovinean hâtru, care gustă vorbele de duh, le savurează miezul, carnea şi mustul...Ochiul său simte, mâna sa vede. Ilie Boca este el însuşi un poet, nu al cuvintelor, ci al formelor, culorilor, al spaţiului. E un mare regizor al unui extraordinar, mirific spectacol plastic. Un ’magister ludi’, mereu tânăr în spirit, ghiduş şi grav totodată, care ştie să se joace frumos şi cu rost, împărtăşind şi altora din curata, nestăvilita sa bucurie de a face artă.’’ (Carmen Mihalache – ’’Carte cu Ilie Boca. În loc de introducere’’, Editura Corgal Press, 2012).

Suntem privilegiaţi că printre contemporani se numără încă personalităţi creatoare, civice, morale de talia pictorului Ilie Boca. Cu o cuminţenie care vine din rădăcinile sale ţărăneşti, cu o vrednicie demnă de toată lauda, cu o privire mereu la două capete – în tradiţiile moştenite şi în responsabilităţile viitorului – Ilie Boca a fost dintotdeauna, fără să ştie măcar, o ’’vedetă’’, cum le place celor de astăzi să spună.

Dar el nu s-a considerat niciodată aşa. Cred că nu i-ar plăcea deloc termenul. Este prea gol de substanţă. Dar un om al cetăţii cu răspunderi şi rosturi, calculat parcurse de-a lungul unei întregi vieţi, da. Aşa cred că i-ar plăcea, deşi sunt convinsă că şi acum, la o vârstă venerabilă, l-ar încurca puţin.

(w882) Assisi

Pentru că, întreaga sa viaţă, Ilie Boca n-a făcut decât ceea ce a simţit că trebuie să facă: o familie frumoasă, o carieră artistică recunoscută, o tabără de poveste la Tescani – dar nu numai ea – o filială a Uniunii Artiştilor Plastici redutabilă ca activitate artistică şi foarte eficientă economic, o reţea de conexiuni artistice şi, mai presus de toate, un colectiv de tineri artişti care au venit în valuri la Bacău, unde au găsit cele mai bune condiţii de lucru şi de afirmare. Ateliere, spaţii de expunere, materiale de lucru de la fabrica de hârtie Letea, tabere de creaţie, o ambianţă în care artistul era recunoscut şi respectat ca unul dintre liderii comunităţii, colecţionari interesaţi de creaţia artiştilor, toate acestea i se datorează în cea mai mare măsură lui Ilie Boca.

Iar lui i se părea firesc să fie aşa, fără ostentaţie şi condiţionare. Dar nu se putea să nu fii contaminat iremediabil de spiritul său ludic, ambiţios, ferm şi totuşi, relaxat. Chiar şi astăzi, când multe dintre aceste repere s-au estompat, spaţiul artelor majore care era Bacăul n-a dispărut cu totul sub putregaiul unor interese meschine şi distructive.

(w882) Cluj

Şi ce dovadă mai elocventă ar putea fi decât aceea că Ilie Boca a deschis, chiar în perioada în care echipa Televiziunii Române a fost la Bacău, în atelierul său pentru acest interviu, cele patru expoziţii vernisate în patru spaţii culturale din oraş. Numărul lucrărilor sale poate acoperi cu uşurinţă săli imense, fără nicio problemă. Pentru că, întreaga sa viaţă, Ilie Boca nu a avut decât un scop: să picte, să picte, să picteze.

Mă duc cu gândul la momentul nostru de întâlnire, undeva prin anii ’80, la Sala Dalles din Bucureşti, pe atunci cea mai importantă din România, la organizarea uneia dintre marile sale expoziţii personale. Era în sală, alături de regretaţii Dan Hăulică şi Mihai Oroveanu, gândind o expunere aşa cum nu mai văzusem niciodată. Era un tărâm al poveştilor colorate, al unei imense instalaţii pictate, în care, fiecare lucrare avea un loc aparte. Peste noapte, Ilie Boca, nemulţumit se pare de unele accente de culoare, urca pe scară şi mai punea o tuşă de culoare. Dimineaţa, Dan Hăulică venea şi nu mai recunoştea ceea ce aranjase cu greu cu o zi înainte. Iar domnul Boca, cu o privire şugubeaţă, parcă se scuza: ’’Trebuia un albastru, mai albastru!’’, la care criticul de artă Dan Hăulică nu mai avea ce face decât să aprobe cu un oftat profund, că de, artistul ştie mai bine.

Şi închei cu încă un rând din cartea semnată de Carmen Mihalache, care cred că se potriveşte perfect invitatului nostru de astăzi: ’’Oare spre ce se mai îndreaptă acum ’Ilie cu paşii lui de-o poştă’ (cum spunea prietenul Dan Hăulică)? Cred că se duce undeva, într-un loc numai de el ştiut, unde îl aşteaptă ’nedescoperitul’’.

Aşa ne-a împărtăşit şi nouă astăzi, povestea vieţii şi creaţiei sale la o cafea turcească în atelierul său luminat precum într-o altă lume – mai spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.

(w882) Vulcan