loader
Foto

Mic dejun cu actorul Marcel Iureş

Îndrăgitul actor a fost invitatul Danielei Zeca Buzura în ediţia din 30 decembrie a emisiunii „Mic dejun cu un campion”, de la TVR 2.

 

Seva mea, zice Marcel Iureş, vine şi din faptul că am întâlnit oameni care au trăit meditând, încercând, nu vorbind - îl citează Daniela Zeca Buzura pe Marcel Iureş, în ultima ediţie din acest sezon.

Cu adevărat, Marcel este un actor foarte iubit, apreciat şi necunoscut în acelaşi timp. Necunoscut nu în sensul lipsei notorietăţii ci în sensul profund al lucrurilor care clocotesc pe dedesupt. Artist al generaţiei ’80, o generaţie redutabilă atât în literatură, poezie, arte vizuale, muzică cât şi în teatru şi film.

Astăzi, Marcel Iureş nu mai este atât de vizibil, în schimb este mult mai selectiv. Face teatru, dar numai pe proiecte în care crede cu adevărat. Cât despre film, este unul dintre actorii români care joacă mult peste hotare dar şi în acest superb şi poetic lung metraj românesc, Octav” care a avut premiera nu de mult. Pentru o întâlnire specială, sunteţi invitaţi şi la Teatrul ACT de pe Calea Victoriei dar şi aici, în compania Danielei Zeca Buzura, la „Mic dejun cu un campion”.

(w882) mic dejun

Se pare că morbul actoriei este în fibra oltenilor, căci, cum altfel s-ar fi putut naşte doi actori atât de speciali în acelaşi loc, în Băileştiul de unde vine şi Amza Pellea. Doi actori mari, atât de diferiţi dar care păstrează în egală măsură, dragostea pentru pământul natal de care nu s-au rupt niciodată, respectul pentru rosturile ascunse, bine zidite ale vieţii şi pentru părinţi. Şi asta se vede din personajele magistrale cărora le-au dat viaţă pe scenă cu o atât de mare veridicitate încât spectatorul este convins că ele taman au coborât la staţia teatrului românesc. Ne referim desigur la Nea Mărin al lui Amza Pellea şi la Morometele lui Marcel Iureş de la Teatrul Act, unde joacă alături de George Mihăiţă.

Marcel Iureş a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din Bucureşti în 1978 dar, debutul şi l-a făcut încă din studenţie, din 1975, când a jucat în spectacolul „Ferma’’. După absolvire a fost angajat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. La Bucureşti a jucat la teatrele Bulandra şi Odeon. Debutul în film s-a petrecut în 1978, în „Vis de ianuarie’’, în regia lui Nicolae Opriţescu, unde interpreta rolul lui Franz Liszt.

(w882) mic dejun

În teatru a jucat multe roluri memorabile, este de subliniat turneul din 1994 în Marea Britanie, cu piesa „Richard al III-lea’’. La ora actuală, Marcel Iureş este unul dintre actorii români contemporani care au o foarte bună vizibilitate internaţională datorită filmului. A jucat rolul lui Alexander Golitsyn în „Mission Impossible’’. Mai apoi l-a interpretat pe Dusan Gavrich în „The Peacemaker’’. În plus, mai recent, a putut fi văzut în filme precum „Hart's War’’, „Pirates of the Caribbean: At World’s End” şi în „Isolation”.

După 1990, Marcel Iureş a lansat un proiect teatral care împlineşte 20 de ani de activitate: Teatrul ACT, o instituţie privată care montează spectacole excepţionale cu o trupă mobilă, entuziastă şi foarte activă, sub direcţia unor regizori prestigioşi. Gala Premiilor UNITER din 2003 i-a decernat Premiul de Excelenţă nu numai pentru activitatea sa de actor ci şi pentru managementul acestei instituţii de spectacole.

„L-am sunat pentru a-l invita la Mic Dejun şi mi-a răspuns fără nicio urmă de vedetism. M-a rugat să-l scuz că nu poate veni la data pe care i-am propus-o deoarece era într-un turneu de promovare a celui mai recent film - ’’Octav’’- în regia lui Serge Ioan Celibidachi. Am înţeles. Nu era o eschivă. Am stabilit o altă dată. A venit precis, la minut. Cu prietenie, eleganţă, pentru o ediţie specială, de sărbători, în care cu toţii avem nevoie de o clipă de rarefiată spiritualitate. Şi aşa a fost. O conversaţie în imagini aflată sub semnul unei poezii vizuale minunate din lungmetrajul Octav’’. (Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii)

Suntem la sfârşitul sezonului şase. Vă mulţumim că ne urmăriţi, că ne scrieţi, că de multe ori, întâlnindu-ne pe stradă, ne opriţi să mai vorbim una, alta. Este o bucurie care răsplăteşte cu asupra de măsură strădania noastră, şi, de ce să n-o spunem, pasiunea noastră de zi cu zi. Avem certitudinea că facem ceea ce trebuie şi ceea ce aşteptaţi de la noi. Ne reîntâlnim cu câteva ediţii Best Of din 13 ianuarie 2018, până în martie, sâmbăta, de la ora 10:00, la TVR 2, şi duminica de la ora 9:00, la TVR 3.

Le mulţumim realizatorilor filmului şi Oblique MediaFilm pentru secvenţele puse la dispoziţie.

Vă dorim sărbători fericite, un an nou mai bun, cu sănatate şi bucurii aşa cum le visaţi.

La Mulţi Ani, prieteni!

***

Program de difuzare:

TVR 2: sâmbătă, 30 decembrie 2017, ora 10:00, cu reluare joi, 4 ianuarie 2018, de la ora 4:30

TVR 3: duminică, 31 decembrie 2017, ora 9:00

TVRi: duminică, 31 decembrie 2017, ora 9:30

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 6 ianuarie 2018, ora 8:30

FILM.TVR.RO

Logo

 
A doua Românie: O pledoarie pentru digitalizarea sănătății

Joi, 28 martie, invitata Corinei Dobre la ”A doua Românie” este Teodora Popa, o tânără cercetătoare din Londra specializată în genetică, care ...

Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. ...