loader
Foto

Galerie foto

Marlene, hoaţa de bijuterii... şi inimi

Miercuri, 31 august, la TVR 2 continuă seria dedicată marii actriţe Marlene Dietrich, iar de la ora 20:10, o puteţi urmări alături de Gary Cooper în „Dorinţa” (en. Desire).

 

Madeleine de Beaupre (Marlene Dietrich), o seducătoare hoaţă de bijuterii, se pregăteşte să fugă din Franţa în urma unui jaf. La graniţă, îl întâlneşte pe Tom Bradley (Gary Cooper), un american care-şi petrece vacanţa în Europa. Madeleine se foloseşte de el ca să treacă în Spania perlele furate, iar Tom, fascinat de misterioasa femeie, e deja dispus s-o urmeze în orice aventură.

Filmul, lansat în 1936, a fost regizat de Frank Borzage, cel care a lucrat şi la Seventh Heaven (1927 – Oscar pentru regie), Bad Girl (1931 – Oscar pentru regie). La momentul lansării, Marlene Dietrich spunea despre Desire că este „unul dintre filmele de care nu trebuie să îmi fie ruşine”. „Desire a devenit un film bun şi, mia mult decât atât, s-a dovedit a fi şi un box office. Scenariul a fost excelent, rolurile – superbe – o dovadă în plus care arată că aceste chestiuni sunt mai importante decât actorii”.

„N-ai să găseşti o poveste incredibilă în film”, scria The New York Times, „ci una spusă într-un mod splendid”, în care se regăsesc atingerile lui Lubitsch, munca excelentă a lui Frank Borzage şi interpretările lui dietrich, Gary Cooper, John Halliday, Ernest Cossart, Alan Mowbray şi Akim Tamaroo.

Dorinţă este unul dintre cele mai neobişnuite şi extrem de fertile exemple ale încrucişării artistice între doi autori diferiţi: Frank Borzage şi Ernst Lubitsch.(...) Rezultatul e un film hibrid perfect: extrem de atent şi pasional. Marlene Dietrich se joacă cu rolul său de hoţ de bijuterii şi chiar pare că savurează acest lucru”. (Slant)

Marie Magdalene Dietrich s-a născut la 27 decembrie 1901 la Berlin. La 11 ani, îşi schimbă prenumele în Marlene. Este prima actriță germană care a ajuns celebră la Hollywood, fiind o stea a anilor '30. În 1939, Dietrich a devenit cetățean al SUA şi renunţă la cetăţenia germană.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost unul dintre cei mai activi susţinători ai trupelor americane; concertele ei ridicau moralul soldaţilor şi apariţiile ei în public au contribuit la strângerea de fonduri pentru armată. Când marele ecran nu i-a mai oferit roluri de protagonistă, Dietrich s-a întors definitiv la prima ei iubire, scena. În anii '60-'70, spectacolele ei de cabaret din Las Vegas sau Londra, în care apărea, conform obiceiului său, fie în rochii elegante, fie purtând frac şi joben, proiectau aceeaşi imagine a unui star incontestabil, provocator, în afara tiparelor.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...