loader
Foto

“Lumea şi noi”: despre Michael Shafir și Radio Europa Liberă

Cariera Profesorul Universitar Michael Shafir la Radio Europa Liberă e ilustrată într-o nouă ediție a emisiunii "Lumea și noi", la TVRi, azi, de la ora 00.30.

 

Istoric, politolog și eseist, e unul dintre cei mai buni cunoscători din România în materie de politică internațională. S-a născut la București, iar în 1961 a emigrat în Israel legal. La 22 de ani a ajuns să lucreze la postul de Radio Europa Liberă, până în 1967, într-un departament ce se ocupa cu sondajele de opinie publică şi cercetarea audienţei. Intervievaţi erau turiştii, iar sondajele erau realizate prin intermediul unor Institute de sondare a opiniei publice: „Dacă lucram direct, era sinucidere dublă, şi pentru noi, şi pentru ei”.

(w882)

A revenit în anii ‘80 la Munchen, între 1985 şi 1988 a fost director adjunct la Departamentul de Cercetare a Audienției și Opiniei Publice, iar între 1988-1991, şef al Unității de cercetare române, analist principal la Institutul de Cercetare RFE/RL la München și apoi la Open Media Research Institute la Praga.

Profesorul Shafir i-a povestit Mihaelei Crăciun și despre faptul că, la plecarea de pe postul de redactor - documentarist la Europa Liberă, a luat cu sine arhive ale postului care "stocau" peste 40 de ani din viaţa României, începând cu anii 1962-1963, pe care le-a donat Facultăţii de Ştiinţe Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Este autor și coautor pentru numeroase cărți și pentru peste 250 de studii și articole în publicații străine și românești.

 

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural. Filmele săptămânii

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...