loader
Foto

La „Exclusiv în România” învăţăm escalada pe gheaţă

Echipa „Exclusiv în România” ne propune o incursiune prin Harghita, la Salina Praid, dar şi în cel mai mare parc natural de animale din ţară şi la herghelia de cai islandezi, pentru a ne provoca apoi la escalada pe gheaţă. Sâmbătă, 24 martie, ora 18.00.

 

În ediţia din această săptămână, aventura alături de echipa Exclusiv în România începe în Salina Praid, plină de copii veseli, costume colorate şi bună dispoziţie.

Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, odată cu sărbătorirea Unirii Principatelor Române, cei de la salină au organizat un eveniment doar pentru prichindei, numit Orăşelul Copiilor, pentru a da tuturor un exemplu de bună înţelegere, în zona secuimii.

(w882) Exclusiv i

Astfel, copii de toate naţionalităţile - bulgari, maghiari, polonezi, saşi, români, tătari, turci sau romi – s-au bucurat de spectacol şi au putut lega noi prietenii.

(w882) Exclusiv i

Odată ieşiţi din salină, pornim spre satul Izvoare, de lângă Odorheiul Secuiesc, unde se află cel mai mare parc natural de animale din ţară. În mijlocul munţilor, pe o suprafaţă de pădure uriaşă, sute de cerbi, căprioare, mufloni şi porci mistreţi trăiesc în semilibertate într-un loc minunat, diferit de orice grădină zoologică. Un loc în care ai posibilitatea să observi animalele în habitatul lor natural, în toate anotimpurile.

Foarte aproape de parcul de animale se află herghelia de cai islandezi. Unul dintre puţinele locuri de la noi din ţară unde poţi întâlni o rasă de cai atât de interesantă.

(w882) Exclusiv i

Dornici de ceva mai multă mişcare, dar şi de experienţe noi, membrii echipei Exclusiv în România se reîntâlnesc apoi cu un mai vechi prieten al emisiunii, montaniardul Marin Amarinei, care ne-a pregătit o nouă aventura în munţii Haşmaş, foarte aproape de Cheile Bicazului. Aici, asistăm escalada pe gheaţă, un sport de iarnă care atrage din ce în ce mai mult tinerii din toată lumea.

(w882) Exclusiv i

De la Bicaz, mergem să onoram o altă invitaţie făcută de alţi buni prieteni ai emisiunii: vânătorii de munte din Miercurea Ciuc. De la ei vom afla cum se supravieţuieşte în natură, în condiţii dificile, cum arată un adăpost, cum se pun capcane pentru animale, se face focul sau ajutăm pe cineva rănit în caz de urgenţă.

(w882) Exclusiv i

Toate acestea într-o singură ediţie Exclusiv în România, cea de sâmbătă, 24 martie, de la ora 18.00, pe TVR 1.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Reporter special - Matematica în universul adolescenței | VIDEO

Joi, 18 aprilie, de la ora 18.30, la TVR Iași, am vorbit despre voință, perseverență și perfomanță în școala românească.

Efectele exceselor de sărbători

Efectele exceselor de sărbători

publicat: Vineri, 19 Aprilie 2024

O nouă ediție "Un doctor pentru dumneavoastră" în care discutăm despre efectele exceselor de sărbători, tratarea bolilor de oase și legătura ...

Activistul Cristian Ispas, omul care schimbă viaţa tinerilor cu dizabilităţi, este „Brilliantul” săptămânii la TVR INFO

Despre potenţialul extraordinar al sportivilor Special Olympics şi despre legea compensaţiei în viaţa tinerilor cu dizabilităţi, într-o nouă ...