loader
Foto

Junii Sibiului, „Pe firul nesfârşit al vieţii”, la Festivalul „Ioan Macrea”

Ediţia aniversară a prestigioasei manifestări dedicate celui care, în urmă cu 75 de ani, a întemeiat Ansamblul „Junii Sibiului ” se încheie pe 23 februarie, de la ora 21.10, la TVR 1.

 

Ultimul episod al Festivalului „Ioan Macrea” Junii Sibiului marchează aniversarea celor 75 de ani de la înfiinţarea ansamblului printr-un spectacol special, tematic, intitulat „Pe firul nesfârşit al vieţii”. Conceptul aduce în atenţia noastră pragurile importante ale vieţii, de la naştere, copilărie, adolescenţă, până la maturitate şi amurgul vieţii.

Spectacolul prezentat de Iuliana Tudor se vede duminică, 23 februarie, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online pe TVR+.

(w882) Junii Sibi

Pe scenă evoluează cele 5 generaţii ale marii familii Junii Sibiului, membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului“, alături de Ansamblurile „Veteranii Junilor”, „Ceata Junilor“ şi elevi ai Şcolii de Dans „Ioan Macrea“, grupe coordonate de Alesea Sas şi Livia Lazăr. Nu mai puţin de 275 de artişti urcă pe scena Festivalului.

Alături de dansatori şi de instrumentişti, seara aniversară ne aduce cântecele unor solişti precum: Alina Bîcă, Ilie Medrea, Adrian Neamţu, Marcel Părău, Răzvan Năstăsescu, Mariana Anghel, Ovidiu Homorodean, Dinu Iancu Sălăjanu, Aurora Mihai, Nineta Popa, Camelia Cosma Stoiţă, Viorica Telcean.

(w882) Junii Sibi

Scenariul, regia şi coregrafia spectacolului sunt semnate de Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea.

Asistent coregraf: Alesea Sas

Textul poetic - Constantin Dobrescu

Conducerea muzicală - Gabriel Popescu

Povestitor - actorul Mihai Bica.

(w882) Junii Sibi

***

Din 19 ianuarie, în fiecare duminică seară, timp de şase săptămâni, telespectatorii TVR 1 sunt invitaţi la un spectacol plin de culoare, în care artişti din diferite zone etnofolclorice ale ţării poartă mesajul cântecului şi jocului popular românesc. Aşa cum ne-a obişnuit, Iuliana Tudor este gazda celui mai mare festival dedicat ansamblurilor folclorice profesioniste, Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea”. Desfăşurată în perioada 27-29 noiembrie 2019 în Sala Polivalentă „Transilvania” din Sibiu, ediţia a XXI-a a festivalului poate fi văzut la TVR 1 duminica seara, de la 21.10.

Organizatorii festivalului: Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii" Sibiu

 

Foto: Facebook - Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul - Junii Sibiului

FILM.TVR.RO

Logo

 
În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Internaţionalizarea firmelor româneşti

Internaţionalizarea firmelor româneşti

publicat: Marţi, 23 Aprilie 2024

Marți, 23 aprilie, de la ora 21:00, v-am invitat să urmăriți în direct la TVR Internațional o nouă ediție ”Investiți în România!”.

„Dialoguri academice” între filosofii Mircea Dumitru și Radu J. Bogdan, în 28 aprilie, la TVR Cultural

Duminică, 28 aprilie, de la ora 22:35, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească dialogul dintre filosofii Mircea Dumitru, gazda ...