loader
Foto

Galerie foto

Întâlniri în jurul ceaunului cu poveşti, în prima ediţie „Exclusiv în România”

Noul sezon „Exclusiv în România” a început pe 6 octombrie cu o ediţie spectaculoasă: aventuri off road şi multiculturalism la „Borsec Ceaun Fest 2018”. Cristi Tabără şi echipa ne dau întâlnire sâmbăta, dar mai devreme, de la 16.00, la TVR 1 şi TVR+.

 

Noul sezon are o nouă oră de emisie: sâmbăta, de la ora 16.00. Cristi Tabără şi echipa lui încep prin a ne propune un popas în inima României, la Borsec, unde a avut loc prima ediţie „Borsec Ceaun Fest”. Dar mai întâi, ne povestesc despre staţiunea Borsec:

Puţină lume îşi mai aduce aminte ca înainte de 1989 aici exista un aflux turistic fantastic. Într-un sezon, ajungeau aici peste 5.000 de turişti în condiţiile în care populaţia oraşului era de 2.500 de locuitori, deci erau de două ori mai mulţi turişti. De asemenea, Borsecul are o istorie fabuloasă, care este strâns legată de apele minerale de aici. Puţini sunt cei care ştiu, probabil, că apa minerală Borsec a fost prima apă îmbuteliată în Europa, pe o linie tehnologizată. În centrul staţiunii sunt nu mai puţin de 15 izvoare de ape minerale, fiecare dintre aceastea având caracteristici diferite.

„Ştiaţi, de exemplu, că apa minerală se formează în special din zăpadă, iar de la topirea zăpezii şi până la picătura de apă de la izvor, procesul durează 90 de ani!? Aşadar... anul 1928 a fost un an bun pentru apa minerală. Deşi nu mai are strălucirea de altădată, oraşul Borsec ascunde comori pe care merită să le redescoperi şi un peisaj de o frumusete aparte.

La Exclusiv în România, ajungem aşadar în inima României şi vă invităm să ne însoţiţi”, ne invită Cristi Tabără.

(w882)

La Borsec, a avut loc prima ediţie „Borsec Ceaun Fest 2018”, de unde, telespectatorii TVR 1 vor vedea imagini în prima ediţie Exclusiv în România a sezonului. Multe mâncăruri tradiţionale, ceaune de toate felurile, concerte şi proiecţii de filme. „A fost o atmosferă fantastică, aromele multiculinare se împletesc cu cele multiculturale, pentru că la Borsec au venit nu doar români şi maghiari, ci şi tătari, ceangăi, mocani, toate etniile României. A fost un bun prilej să ne întâlnim cu oameni faini precum Tibi Uşeriu, cel care a câştigat de 3 ori la rând ultramaratonul arctic, sau Avram Iancu, cel care a înotat Dunărea de la izvoare până la vărsare. Nu au lipsit nici alpinistul Zsolt Torok sau maestrul bucătar Sandor Pădurean supranumit regele ceaunelor din România, cel care găteşte cu Cristi Tabără o reţetă inventată special pentru noi: tocana de Borsec”, ne-a povestit Marin Găbudean, producătorul emisiunii Exclusiv în România.

(w882)

Şi tot în prima ediţie, vom avea parte şi de aventuri off-road prin munţii din jurul Borsecului, exerciţii de sculptură cu drujba, iar în timp ce Cristi Tabără se va delecta cu „tocana de Borsec”, producătorul Marin Găbudean va profita de ocazie pentru a a ne arăta care sunt atracţiile turistice din zonă.

(w500)

Nu uitaţi, primul episod al noului sezon Exclusiv în România poate fi vizionat sâmbătă, 6 octombrie, ora 16.00, la TVR 1 şi TVR+.

 

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
Pictorul Alexandru Rădvan, la „Biografii necesare”: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate. Ca să nu mă mai pot întoarce

Pictorul Alexandru Rădvan este primul invitat al celui de-al treilea sezon „Biografii necesare”, emisiune realizată de artista vizuală Ileana ...

Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. ...

Drama „Marocco/Mikado” (2021), în 4 aprilie, la TVR Cultural: Într-un șir de întâmplări în care toți au avut intenții bune, dar totul se sfârșește cu moarte, cine e vinovatul?

Dramele „Femei obișnuite” (2019), „Marocco/Mikado” (2021) și „Pather Panchali” (1955) sunt propunerile TVR Cultural pentru telespectatori, în ...