loader
Foto

E vremea ta! Instabilitate atmosferică temporar accentuată | VIDEO

Vara începe cu averse, descărcări electrice, vijelii și grindină. Meteorologii au emis o atenționare GOD GALBEN de instabilitate atmosferică în Maramureș, Crișana și Transilvania. Urmăriți aici edițiile săptămânii 1 - 7 iunie.

 

Duminică, 7 iunie

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi și vijelii în partea de Nord-Vest a țării, valabilă până duminică seara, la ora 21.00.

Sâmbătă, 6 iunie

Vineri, 5 iunie

Vremea se încălzește în perioada următoare. Din această noapte, în vestul,  N-V și în centrul țării, temperaturile vor fi destul de ridicate, iar la munte vor fi înnorări temporar accentuate și perioade, pe arii restrânse, în care e posibil să plouă. Ploile vor avea caracter de adversă, vor fi și descărcări electrice.

Mâine, în cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei vremea va fi călduroasă.

Joi, 4 iunie

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN: 4 iunie, ora 12 - 4 iunie, ora 22. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ. Zone afectate: Maramureș, Crișana și local în Transilvania precum și în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, cantități de apă ce vor depăși 25...35 l/mp, descărcări electrice, vijelii și grindină.

Miercuri, 3 iunie

Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanță a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase și reci, valorile termice urcând deseori, în perioadele calde, la peste 30 de grade Celsius, conform caracterizării climatice a lunii iunie, publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Marți, 2 iunie

Administrația Națională de Meteorologie a emis marți o informare meteo de vreme rea valabilă pentru sudul, sud-estul și centrul țării, până miercuri. De marți ora 10:00 până miercuri ora 8:00, în sudul, sud-estul și centrul țării, precum și în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și izolat 30...40 l/mp, îndeosebi în estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și în Dobrogei.

Luni, 1 iunie

În săptămâna 1 - 8 iunie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nord-estice. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi deficitar în cea mai mare parte a țării. Excepție va face sud-estul țării, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

***

Echipa emisiunii: Camelia Boștină și Raluca Brumariu (producători), realizatori: Laurențiu Mandu, Cristina Dănilă, Adrian Băniță, Mirela Goldic, Andrei Bărbulescu, Cătălin Heson; prezentatori: Cristina Soare și Andrei Bărbulescu.

Detalii despre evoluția vremii, aflați în emisiunea online "E vremea ta!", pe care o puteți urmări pe YouTube și pe pagina Facebook a emisiunii.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Concert extraordinar aniversar ”Fuego - 30”, la TVR 2 și TVR Internațional

Vineri, 29 martie, ora 21:40, la TVR 2 și sâmbătă, 30 martie, de la ora 22:45, la TVR Internațional, vă invităm la o reîntâlnire cu muzicieni ...

Ce este „Dincolo de aurul Apusenilor”? Răspunsuri, în primul episod din noul sezon „Dosar România”, la TVR 1 | VIDEO

Documentarul de investigaţie semnat de jurnalistul TVR Gabriel Geamănu a deschis o nouă serie a emisiunii de reportaje, documentare şi anchete ...

Duminică, 31 martie, ora 19.00, vă invităm să urmăriți, la TVR 1, o nouă ediție a emisiunii "Breaking Fake News" despre situația mercenarilor ...