Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

În direct la TVR 1: dezbaterea electorală a candidaţilor la Preşedinţia CE

TVR.RO | Marţi, 14 Mai 2019
Alegeri Europene 2019: Singura dezbatere care va reuni toţi candidaţii „cap de listă” înscrişi în cursa pentru postul de Preşedinte al Comisiei Europene poate fi urmărită în direct la TVR 1 miercuri, 15 mai, de la ora 22.00.

Între orele 22.00 şi 23.30, ora României,  TVR 1 transmite în direct dezbaterea electorală a candidaţilor la Preşedinţia CE, organizată de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) şi găzduită de Parlamentul European în sala plenară din Bruxelles.

Sunt înscrişi în cursa pentru postul de Preşedinte al Comisiei Europene (mai jos, în ordinea declaraţiilor de deschidere din seara dezbaterii, decisă prin tragere la sorţi pe 4 aprilie):

1.  Nico CUÉ, Stânga Europeană (EL)
2.  Ska KELLER, Partidul European al Verzilor (EGP)
3.  Jan ZAHRADIL, Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor din Europa (ACRE)
4.  Margrethe VESTAGER, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE)
5.  Manfred WEBER, Partidul Popular European (EPP)
6.  Frans TIMMERMANS, Partidul Socialiştilor Europeni (PES).

„Europa mea: ce beneficii pentru mine?”, „Mediu” şi „Valorile noastre şi lumea din jur” sunt temele în jurul cărora se vor purta discuţiile.

Întâlnirea va fi prezentată de trei jurnalişti aleşi de asemenea de către EBU: Emilie Tran Nguyen, France Télévisions, şi Markus Preiss, ARD Germania vor conduce dezbaterea de pe scenă, iar Annastiina Heikkilä, YLE Finlanda, va anima dezbaterea ţinând legătura cu publicul larg prin intermediul reţelelor sociale. Ordinea intervenţiilor şi locul candidaţilor au fost trase la sorţi pe 4 aprilie.

(w500)

Interpretarea va fi disponibilă în 23 de limbi (plus limbajul mimico-gestual pentru transmiterea online), dezbaterea putând fi vizionată gratuit şi pe platforme online.