loader
Foto

Finala Ligii Campionilor: Simone Inzaghi: Știm că avem o oportunitate uriașă de a scrie o pagină în istoria fotbalului

Simone Inzaghi, antrenorul echipei italiene Inter Milano, a recunoscut vineri, în conferința de presă premergătoare finalei Ligii Campionilor, că formația engleză Manchester City este cea mai puternică echipă din lume, dar crede că jucătorii săi pot furniza surpriza și au șanse să cucerească trofeul pus în joc.

 

„Știm că avem o oportunitate uriașă de a scrie o pagină în istoria fotbalului. Suntem conștienți de faptul că va fi foarte greu, dar vom încerca. ÎMPREUNĂ este cuvântul care ne-a adus aici și împreună vom încerca să câștigăm sâmbătă.

Cunoaștem ce tip de meci va trebui să jucăm mâine. City este cea mai puternică echipă din lume, au demonstrat-o în meciurile pe care le-au jucat.

Abia acum înțelegem ce am realizat, așa că mâine ne vom lupta centimetru cu centimetru pe teren pentru a obține victoria. Suntem mândri că am ajuns până aici, vom face totul pentru a juca un meci de o concentrare incredibilă. Va trebui să ne limităm greșelile și să profităm de oportunitățile pe care le avem. Mâine vom juca cel de-al 57-lea meci din acest sezon. A fost o călătorie foarte lungă, cu câteva momente dificile. Acestea sunt cele în care am crescut cel mai mult. Am învățat din înfrângerile meritate și nemeritate și am depus un efort nebun pentru a ajunge la Istanbul”, a declarat Simone Inzaghi.

Inzaghi a amintit și de ultimele meciuri importante jucate de Inter înaintea finalei de sâmbătă: „În ultimele săptămâni am avut puțin timp să ne gândim la finala Ligii Campionilor, am avut de jucat finala Cupei Italiei, un trofeu pe care țineam foarte tare să îl câștigăm”.

Antrenorul italian a adăugat că, deși lupta de la mijlocul terenului va fi cheia meciului de sâmbătă, mentalitatea jucătorilor săi ar putea înclina balanța.

"Lupta de la mijlocul terenului va fi foarte, foarte importantă. Dar cred că picioarele, capul și inima vor fi și mai importante. Picioarele vor fi folosite pentru a alerga, capul trebuie să fie lucid, iar inima pentru a găsi energia pe care în unele momente crezi că nu o ai. Vom încerca să jucăm unul dintre acele meciuri care trebuie jucate într-o finală", a spus Inzaghi în conferința de presă.

Sursă foto: Imago / NurPhoto

FILM.TVR.RO

Logo

 
Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, se discută despre deficitul de personal din ...

Oricât de atroce ar fi vremurile, umanitatea dăinuie. „Puterea binelui”, un documentar în premieră la „Ora Regelui”, pe TVR 1

Cu doar câteva zile înainte de 8 mai, Ziua Internațională a Crucii Roșii, la „Ora Regelui”, urmărim un documentar despre cea mai mare organizație ...