loader
Foto

Filmul care a dat, din întâmplare, startul unei colaborări şi prietenii de-o viaţă

Urmăriţi prima întâlnire ca protagonişti a actorilor Bud Spencer şi Terence Hill în producţia lui Giuseppe Colizzi: "Dumnezeu iartă, eu nu", programată la TVR 2 sâmbătă, 31 iulie, de la ora 20.10.

 

Western. Cat Stevens, poreclit „Doc” (Terence Hill), mare pistolar şi cartofor, face echipă cu agentul de asigurări Hutch Bessy (Bud Spencer), zis şi „Earp”, ca să descopere cine a jefuit un tren care transporta banii unei bănci. Fiindcă hoţul n-a ezitat să-i ucidă cu sânge rece pe pasagerii trenului, Earp bănuieşte o mai veche cunoştinţă de-a lor, pe banditul Bill Sant’Antonio, care şi-a înscenat propria moarte şi se ascunde împreună cu banda lui în apropierea graniţei mexicane.

Acesta este primul film din cele peste 20 în care cei doi actori, Bud Spencer şi Terence Hill au jucat împreună ca protagonişti. Aşa cum îşi aminteşte amuzat Bud Spencer, cu 8 ani înainte de acest film cei doi au facut parte din distribuţia aceluiaşi film, Hannibal, fără să se întâlnească vreodată. Întâmplarea a făcut ca ei să aibă scene şi zile diferite de înregistrare, aşa că ei s-au cunoscut de-abia la filmul „Dumnezeu iartă, eu nu”.

În acest prim film al celor doi, tot întâmplarea şi-a spus cuvântul, pentru că partenerul iniţial al lui Bud Spencer şi-a rupt piciorul chiar înaintea filmărilor. El a fost înlocuit de urgenţă, în ultimul moment, cu Terence Hill – ceea ce a reprezentat punctul de pornire al unei colaborări şi al unei prietenii trainice de zeci de ani între cei doi actori.

DUMNEZEU IARTĂ, EU NU! (DIO PERDONA... IO NO! - Italia, 1967)
Regia: Giuseppe Colizzi
Cu: Terence Hill, Bud Spencer, Frank Wolff

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
Iașii marilor iubiri:

Întâmplarea e dincolo de ficțiune. Literatura nu întrece viața! Aflați povestea toată de la Oana Lazăr, la "Iașii marilor iubiri". TVR Iași, ...

Documentarul „Totul nu va fi bine”, despre efectele accidentului nuclear de la Cernobîl asupra unei generații, în 25 aprilie, la TVR Cultural

Între 22 și 28 aprilie, TVR Cultural le propune telespectatorilor dramele „Pielea” (1981) și „Anii noștri de glorie” (2020) și documentarul ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...