Pe Giuliano Carmignola l-am văzut, prima dată la ediţia din 2011, alături de Venice Baroque Orchestra, în cadrul seriei „ Concertele de la miezul nopţii” . M-au impresionat virtuozitatea proverbială și dezinvoltura cu care interpreta şi dirija.
A revenit la ediţia din 2017, acompaniat, de data aceasta, de ansamblul CONCERTO KÖLN alături de care a oferit o briliantă versiune a concertelor „Anotimpurile” de Vivaldi, dar şi o emoţionantă interpretare a Concertului în re minor pentru două viori şi orchestră. A avut-o, ca parteneră, pe Mayumi Hirasaki, care i-a fost elevă la Conservatorul din Lucerna, în prezent concertmaestru al formaţiei CONCERTO KÖLN. Carmignola nu a fost solist în seara aceasta, el a purtat un adevărat dialog muzical cu ceilalţi instrumentişti, care au fost, toţi, partenerii lui pe scenă. Şi mai ales cu Mayumi Hirasaki care este o violonistă de mare virtuozitate, de talia lui Carmignola, altfel nici nu ar fi putut face faţă la viteza şi temperamentul lui.
În „Dublul de Bach”, au fost extraordinari ! Mai ales că acest concert are o încărcătură simbolică aparte aici, la Bucureşti, fiind cântat, la prima ediţie a Festivalului, de Yehudi Menuhin şi David Oistrah.
Ascultând, mi-am dat seama şi de o altă legătură peste timp: Dublul de Bach, este concertul pe care Enescu l-a înregistrat în 1933 alături de elevul lui, Yehudi Menuhin, copil încă pe atunci. Iar acum, pe scena Ateneului, Carmignola era alături şi el de eleva lui, Mayumi Hirasaki, o violonistă de mare clasă, un adevărat lider al ansamblului Concerto Köln.
M-a uluit viteza cu care au cântat „Anotimpurile” de Vivaldi. Aveai senzaţia că auzi efectiv vântul, zgomotul făcut de furtună sau câinii alergând la vânătoare sau oamenii alunecând pe gheaţă. Interpretarea lor m-a făcut să mă gândesc că, de fapt, toate fenomenele din natură, tot ceea ce ne înconjoară, înseamnă vibraţie, undă mecanică, cum este sunetul, sau electromagnetică, cum este lumina. Şi că toate pot fi prinse în formule ritmice şi sonore, în ecuaţii, că totul în Univers, toată Creaţia se supune unor legi matematice foarte precise.
Pe lângă bucuria estetică, Giuliano Carmignola te face întotdeauna să te gândeşti la ce este dincolo de muzică, adică la Dumnezeu.
Un articol de: Cristina Lascu
