loader
Foto

Emisiuni dedicate compozitorului Frédéric Chopin

În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 13.00, la TVR 2

 

Sărbătorile de iarnă vin în acest an cu un cadou special pentru iubitorii muzicii lui Frédéric Chopin. Începând de joi, 27 decembrie, TVR 2 difuzează în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 13.00, câte un episod din seria “Bon anniversaire, Monsieur Chopin”, o colecție de 19 emisiuni dedicate marelui romantic polonez.

Telespectatorii vor putea asculta în cadrul seriei de emisiuni “Bon anniversaire, Monsieur Chopin” întreaga literatură pentru pian a lui Chopin, împreună cu detalii din viața compozitorului – povestită de marele actor francez Pierre Arditi. Seria debutează săptămâna aceasta joi, 27 decembrie, de la ora 13.00, cu două dintre cele mai populare stiluri compoziționale ale lui Chopin: mazurcile și polonezele.

Seria “Bon anniversaire, Monsieur Chopin” a fost realizată în anul 2010, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea compozitorului și cuprinde toate recitalurile susținute în cadrul evenimentului care a marcat bicentenarul nașterii lui Frédéric Chopin. Franța a găzduit în două dintre locurile care au avut o semnificație aparte pentru compozitor - Châteauroux și Paris – integrala operelor pentru pian ale compozitorului polonez.

Aniversarea a prilejuit o întâlnire excepțională, prin intermediul muzicii, a 60 de pianiști de toate vârstele, de la nume deja cunoscute ale muzicii clasice, la tineri muzicieni aflați la începutul unei cariere promițătoare.

„Bon anniversaire, Monsieur Chopin” continuă la TVR 2 și în luna ianuarie, telespectatorii putând urmări și interpretări ale unor lucrări mai puțin cunoscute compuse de Frédéric Chopin pentru pian.

FILM.TVR.RO

Logo

 
”Dăruiește Românie!”, o nouă întâlnire cu artiști îndrăgiți, sâmbătă, la TVR 3

Victoria Cociaș, Ozana Barabancea, Alexandra Ungureanu, Andreea Toma, Doru Isăroiu & Red Parlament sunt așteptați de Carmen Târnoveanu la ...

Schimbări în ordinea de desfășurare a Finalei Eurovision Song Contest

Ediția 68 a Eurovision Song Contest introduce o schimbare în modul în care este decisă ordinea de desfășurare a Finalei. Artiștii pot alege să ...

„Lumea de aproape”: Viitorul înseamnă educație | VIDEO

Marți, 16 aprilie, de la ora 17.30, la TVR Craiova am aflat subiectele dezbătute în cadrul  conferinței ,„ParentingNet”.